mesajul

duminică, 5 februarie 2017

Ai ocazie să vezi

-Scrie ce îţi spun acum:
E vorba de lume, drum.
-Despre care şi spre unde?
Ce-mi vei spune, scris rămâne.

-Pân’ aici totul e bine,
Dar de acum o să se schimbe.
Lumea va fi agitată,
Şi calea cam încurcată,

Cum la Roma, şi în lume.
Nici în State nu e bine.
Le-a stricat planul la mulţi,
Că şi acolo sunt corupţi.

Mai ales guvernul vostru,
Nu vrea să dea jos căpăstrul,
Ce de alţii este pus,
Ca să facă cum le-a spus.

Însă frâiele-s în stradă,
România e a voastră.
Voi nu ştiţi, totu-i secret,
Că vor s-o facă pachet.

Bani,au plecat sume mari.
De nu veţi fi solidari,
Visteria va dispare,
Ducând-o peste hotare.

Şi tezaurul ce-au dus,
A rămas pe veci la ruşi.
Lei mai sunt, moneda voastră,
Zi de zi valuta pleacă;

Traseu bine stabilit,
Să ajungă e păzit,
De personal înarmat,
Cu ce transportă, blindat.

De-aţi vedea atât de bine,
Şi jos cum sus de la Mine,
Ce mişcări, tranzacţii fac,
De nu vă trece prin cap!

Unde-i duc, siguri să fiţi,
Vor rămâne ca la ruşi.
Nici de acte n-o să daţi,
De cumva o să-ncercaţi.

Îşi fac conturi şi rezerve,
Pentru următoarea vreme.
La nimic nu le ajută,
Că e aur sau valută.

Eu v-am anunţat, v-am spus,
Despre cum va fi atunci.
Când o să coboare Semnul,
Pe pământ va fi infernul.

Nici aurul, nici valuta
Vă salvează atunci credinţa.
Voi cerne, voi scutura,
De nimic nu veţi mai da.

Va fi una cu pământul,
Peste tot, de amănuntul.
Nu strângeţi, nu adunaţi,
Păstraţi sufletul curat,

Că aşa ca la furat,
Ca hoţul va fi plecat:
Vine Semnul, în el, Domnul,
Rugaţi-vă, lăsaţi somnul,

Netul şi televiziunea,
Că mâine poate veni Minunea.
Poate coborî oricând,
Să vă găsească aşteptând,

De nu îngenunchi, în picioare.
Va fi mare sărbătoare!
Hainele de-or fi murdare,
Şi voi veţi avea păcate,

Ce se va petrece atunci,
N-a mai fost, n-aţi auzit,
Un miracol aşa mare:
Hainele vor fi curate,

Şi voi, de la mic la mare,
Veţi fi iertaţi de păcate,
Dacă cereţi, dacă vreţi,
Că altfel n-o să puteţi.

Momentul va fi glorios,
Că vei vorbi cu Cristos,
Ce pe cruce a murit,
Ca tu să fii mântuit.

Poate semnele îţi arată,
Din picioare, mâini şi coastă,
De poate caToma eşti.
Ai ocazie să vezi,

Să pui mâna şi să simţi,
Că în faţa ta-i Isus,
Care a răscumpărat lumea,
Pe Golgota cărând crucea.

O să-L vezi cum L-au văzut,
Cei atunci L-au omorât,
Dar să fii precum tâlharul,
Să-L rogi să-ţi ierte păcatul.

Din acea clipă atunci,
Poţi în Rai ca să ajungi,
Lângă Domnul, între sfinţi,
În Noua Lume, Pământ,

E de la Tatăl cuvânt,
Despre răni v-a spus Isus,
Şoapta-i de la Duhul Sfânt,
Lui Anton ce lasă scris.

joi, 2.02.2017, ora 21,43 Anton Ciobanu