luni, 30 aprilie 2018
Mesajul Domnului Isus Cristos din 3 aprilie 2018 prin Maria Julianna
3 aprilie 2018. Acasă,
Domnul Isus spune...
Dragii Mei copii! V-am
ales ca să ascultaţi învăţătura Mea şi ca să vă scufundaţi şi mai profund în
Evanghelie. Eu vă repet doar pura Sfânta Scriptură. Vai celui care vesteşte
altceva, care minte şi răstălmăceşte cuvintele Mele. Pe bună dreptate acetora
Sf. Paul le-a spus: „Blestemaţi să fie!”
Copiii Mei! Foarte
mulţi rătăcesc pe drumul ce duce la osândă. Ei cred că dacă se supun unei
demnităţi (funcţii n.tr.) omeneşti, atunci merg pe o cale bună. E adevărat că
ei cunosc Evanghelia, totuşi I se împotrivesc, întrucât aşează ierarhii lor
deasupra Mea, cu toate că ei sunt induşi în eroare de către satana.
Micuţii Mei dragi, voi
niciodată să nu-i urmaţi! Eu nu aleg printre oameni. Îmi este totuna de este
împărat sau slugă, cardinal sau preot, credincios sau necredincios. În faţa Mea
se va da socoteală în exclusivitate doar pentru fapte. Tuturora cer socoteală
potrivit talanţilor primiţi. Dacă am aşezat pe cineva în scaunul de episcop,
voi cere cu atât mai mult, fiincă el cunoaşte întreaga Sfântă Scriptură, fiecare
vers şi vai aceluia care propovăduieşte altceva decât ceea ce i-am încredinţat.
Vă aduceţi aminte de Evanghelie atunci când am spus:. Vai ţie,
Corazín, vai ţie, Betsáida! Căci dacă s-ar fi făcut în Tir şi Sidón minunile
făcute în voi, de mult s-ar fi convertit îmbrăcându-se în sac şi punându-şi
cenuşă pe cap. De aceea, la judecată va fi mai uşor pentru Tir şi Sidón
decât pentru voi. Şi tu, Cafárnaum, oare vei fi înălţat până la cer? Până
în iad te vei prăbuşi. (Luca 10, 13-15). Vai-ul reprezintă osânda. Sfântul
Apostol Paul scrie aşa: „Vai mie dacă nu propovăduiesc Evanghelia.” Asta
înseamnă că dacă nu ar fi îndeplinit sarcina pe care i-am încredinţat-o şi nu
ar fi vestit Evanghelia ci ar fi răstălăcit-o, atunci s-ar fi osândit. Eu sunt
acelaşi, ieri, azi şi în vecii vecilor. Cuvintele Mele sunt valabile pentru
fiecare eră. Acelaşi lucru ca pentru Paul, este valabil pentru fiecare propovăduitor
de azi şi dintotdeauna. Iar apostolilor Mei am spus: „Mergeţi în întreaga lume
şi vestiţi Evanghelia la toate neamurile.” Sarcina este aceeaşi şi la urmaşii
apostolilor, preoţii sfinţiţi, precum şi tuturor celor botezaţi. Pe toţi v-am
împuternicit cu aceeaşi menire. Acolo unde preoţii Mei nu ajung, acolo sămânţa
bună, Cuvântul Meu, trebuie aruncată de credincioşii laici, de cei
botezaţi. Pentru asta am spus: „Dar voi [sunteţi] o descendenţă aleasă, o
preoţie împărătească, un neam sfânt, poporul luat în stăpânire [de Dumnezeu],
ca să vestiţi faptele măreţe ale celui care v-a chemat din întuneric la
minunata sa lumină”. (1 Petru 2,9) Pe toţi v-am însărcinat cu această menire.
Asta am să cer socoteală de la voi. De faceţi ce v-am cerut atunci viaţa
voastră capătă sens în Mine şi astfel ajunge la ţintă. Dar dacă Îmi întorceţi
spatele, atunci sunteţi mlădiţe de vie uscate, care sunt tăiate şi aruncate în
focul veşnic. Vă spun din nou: aţi primit viaţa spre slujirea lui Dumnezeu.
Aveţi un Dumnezeu gelos care nu suportă să adoraţi idoli, sau orice alt viciu
sau orice altă persoană să fie aşezată înaintea Sa. Nici Eu nu am pus deasupra
planului de mântuire al Tatălui Meu pe nimeni şi nimic. Nici teama Mea, atunci
când în grădina Ghetzemani am asudat sânge, nici pe Mama Mea, pe care am
iubit-o cel mai mult aici pe Pământ: şi pe ea am lăsat-o pradă durerii amare,
chinului şi suferinţei, fiindcă am vrut să fie tovarăşă în suferinţă şi în
Mântuire. Am ştiut bine de ce suferinţă va avea parte Inima ei, văzându-mă pe
Calea Golgotei şi apoi răstignit pe cruce. Dacă nu aş fi întărit-o cu puterea
Mea Dumnezeiească, ar fi murit în chinurile amare. Însă, întrucât am avut
nevoie de ea în îndeplinirea sfântului plan de mântuire al Tatălui Meu, i-am
întărit credinţa, iubirea şi smerenia. Ea a rămas până la capăt smerita
slujitoare a Domnului, care s-a privit pe sine ca roaba Tatălui Veşnic. Ca o
persoană consacrată lui Dumnezeu şi ca aleasă, a devenit Mama Mea pământească,
dar a ştiut întotdeauna că în primul rând Eu sunt al Tatălui şi că mereu
trebuie să Mă cedeze Voinţei Tatălui. De aceea, în sufletul ei, a răsunat ca un
ecou această frază: „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după Cuvântul Tău!”
Doar aşa a putut îndura vederea pătimirii Mele groaznice, oferindu-Mă iar şi
iar Tatălui, ca jertfă de ispăşire unită împreună cu întreagă viaţă a ei spre
mai mare slavă a lui Dumnezeu şi spre mântuirea sufletelor.
Dragii Mei copii!
Această spiritualitate o cer de la voi. V-am fost pildă în asta atât Eu cât şi
Mama Mea. Prin Inima Neprihănită a Mamei Mele şi prin lacrimile ei, oferiţi-Mă
şi voi Tatălui Ceresc, Trupul Meu umilit, plin de răni şi Sânge, prin
suferinţa amândurora unită cu sacrificiile şi suferinţele voastre, pentru
salvarea sufletelor.
Copiii Mei! Faceţi
aceasta cât mai curând şi zi de zi, ori de câte ori vă aduc asta în minte, sau
ori de câte ori permit să suferiţi. Rugămintea Mea este mai actuală decât
oricând de-alungul istoriei. Satana duce o luptă crâncenă pentru suflete. Vrea
să le piardă cu orice preţ. Foarte mulţi se duc în iad. Dacă prin rugăciunile
şi suferinţele voastre, puteţi salva doar şi un singur suflet, deja nu aţi
trăit degeaba.
Copiii mei! Marele
Avertisment este foarte aproape. Omenirea s-a scufundat în păcate în asemenea
măsură, încât sunt obligat să-i avertizez. Însuşi Duhul Sfânt va interveni: va
ilumina raţiunea şi inima voastră. Acea zi va fi mai fierbinte decât oricare
alta de până acum. Va arde înlăuntru şi pe dinafară. Înlăuntru, fiindcă pe
păcătoşi îi va arde conştiinţa. Îşi vor vedea faptele prin care L-au rănit atât
de tare pe Bunul Dumnezeu Tatăl, pe Mine – Răscumpărătorul lor, pe Sfântul Duh
şi pe Maica Sfântă. Vor vedea iubirea noastră nemărginită pe care le-o purtăm,
prin care voim cu orice mijloace să le salvăm sufletele. Vor vedea pătimirea
Mea groaznică, pe care am îndurat-o pentru ei ca să le mântuiesc sufletele.
Atunci, zguduiţi puternic în sufletele lor, se vor căi sincer, se vor întoarce
la Mine şi astfel îşi salvează sufletele. Dar vor fi şi îndărătnici care vor
huli şi în continuare pe Duhul Sfânt, adică vor lupta împotriva adevărului
cunoscut. Aceştia aparţin de grupul celor de nesalvat. După Marele Avertisment,
aceştia vor fi cauza tuturor nenorocirilor.
Copiii Mei!
Pregătiţi-vă că sfârşitul este aproape! La fel şi împlinirea profeţiilor Mele.
Cei care trăiesc în sfinţenia vieţii să trăiască şi mai sfânt! Cei care încă Mă
caută, să Mă caute mai asiduu ca să Mă găsească cât de curând!
Rugaţi-vă! Rugaţi-vă!
Rugaţi-vă! Rugăciunile voastre îi ajung pe cei păcătoşi, cărora, la cererea
voastră, le dau şi mai multe haruri şi mulţi dintre ei ar putea să se
convertească. Arma vostră să fie rugăciunea. O singură „Bucură-te”, sau un
rozariu, sau orice rugăciune spusă cu credinţă, este o armă mai puternică
împotriva celui rău decât orice sabie sau orice luptă. Bătălia este decisă pe
veci. Eu sunt învingătorul, dar i-am permis duşmanului Meu această bătălie, ca
să devină clar tuturora cine de care parte este. Acesta este timpul marii
alegeri. Aş putea spune şi cel al marii căderi a Bisericii, fiindcă toţi cei
din Biserica Mea care îi slujesc fiarei, adică sunt eretici, învăţători falşi,
necuraţi, ucigaşi, destrăbălaţi, vor cădea într-o clipită, ca şi un castel de
nisip. Însă tocmai datorită prigoanei, preoţii şi credincioşii Mei loiali, din
Biserica subterană, se vor întări şi îşi vor mărturisi credinţa asumându-şi
orice suferinţă, sacrificiu, chiar şi martiriul.
Copiii Mei! Ocoliţi
orice eretic, orice învăţător fals. Nu vă supuneţi lor! Slujiţi-Mă doar pe
Mine, pe Cel Răstignit, care trăiesc în veci şi vă iubesc.
Copiii Mei! V-am spus
deja totul. A sosit timpul. Credeţi în Evanghelie! Convertiţi-vă şi trăiţi
mereu pregătiţi de moarte, fiindcă doar aceea este sigură: moartea. Trăiţi
fiecare clipă, aşa cum aţi dori să fiţi în clipa morţii. Pentru asta vă
binecuvântez, cu iubirea nemărgintiă ce se revarsă din Inima Mea iubitoare, cu
binecuvântarea Mea întăritoare, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului
Duh.”
Întărire din Sfânta
Scriptură: Romani 9,6„ Cuvântul lui Dumnezeu nu ar da greş”.
miercuri, 25 aprilie 2018
Mesajul Sfintei Fecioare Maria din 25 aprilie 2018 prin Marija (Medjugorje)
„Dragi copii, astăzi
vă chem să trăiți cu Isus viața voastră cea nouă. Fie ca Cel înviat să vă dea
putere ca în încercările vieții să fiți mereu tari. Iar în rugăciuni să fiți
fideli și perseverenți, căci Isus v-a mântuit cu rănile Lui și cu Învierea v-a
dat viață nouă. Rugați-vă, copilașilor și nu pierdeți speranța! În inima
voastră să fie bucurie și pace și mărturisiți bucuria de a fi ai mei. Eu sunt
cu voi și vă iubesc pe toți cu iubirea mea de Mamă. Vă mulțumesc că ați răspuns
la chemarea mea. ”
marți, 24 aprilie 2018
Un preot osândit vorbește în timpul unui exorcism
(Confesiunile iadului .Ed .TRC; Exorcismul din 5 aprilie
1978)
Demon:
Verdi-Garandieu, demon uman.
Mesaj
către preoți, avertizări și îndemnuri pentru a reveni la viața Evangheliei
Abatele Verdi-Garandieu,
demon uman, fost preot al Diecezei de Tarbes, în secolul al XVII-lea,
adresează, prin intermediul îndrăcitului, acest mesaj patetic fraților săi
întru preoție, ca să îi adjure – la ordinul Preasfintei Treimi și a Fecioarei
Maria - să reia calea îngustă a Evangheliei, și astfel, să evite să sufere la
rândul lor, în iadul veșnic, soarta oribilă care i-a revenit din cauza
infidelităților lui față de har. În urma exorcismului lui Leon al XIII-lea
folosit în acest caz, au fost rostite multe invocări, inclusiv cele ale Sf.
Vincent Ferrer, marele misionar spaniol dominican din sec.XIV-XV, care a umblat
predicând prin Spania, Italia, Elveția și Franța; el a murit la Vannes în 1419.
El a fost de temut pentru demon, de la care a smuls multe suflete, prin viața
lui de dragoste și penitență și prin propovăduirile lui înflăcărate.
Pe scurt: Sfântul
Vincent Ferrier (a cărui sărbătoare liturgică este tocmai în 5 aprilie) este un
model de imitat iar abatele Verdi-Garandieu, un exemplu de NE urmat.
Demonul va vorbi aproape
două ore și jumătate, aproape neîntrerupt. Reproducem textul adjurărilor sale,
din ordinul Cerului, către preoții din vremea noastră. De fapt, pentru întregul
cler, căci după cum spune demonul Garandieu, este adresată și
"episcopilor, cardinalilor și vicarilor" (superiori bisericești).
Pentru a asigura continuitatea acestui mesaj, atât de important, și ușurința
lecturii, am eliminat, în mod excepțional, menționarea intervenției
exorcistului prin care obliga demonul să continue să vorbească la ordinul
Preasfintei Treimi.
(Verdi-Garandieu, după
ce a subliniat că și el a devenit "un demon printre demoni", începe
imediat să țipe, spunând:) ”Ce prostie am făcut că nu am corespuns harului, că
am dus viața pe care am dus-o!”
(Apoi, scoțând strigăte
groaznice, exclamă făcându-l pe posedat să se rdice în picioare):
”De ce m-am lăsat dus
așa, dar de ce? De ce am acceptat să primesc preoția, această povară foarte
grea, din moment ce nu eram în stare, dacă nu m-am străduit să mă ridic la
înălțimea acestui mare ideal? De ce am dat un exemplu greșit, așa cum fac
astăzi mii și mii de preoți, ne corespunzând preoției mele. De ce nu am învățat
catehismul, așa cum ar fi trebuit să o fac?
Mi-am petrecut timpul
uitându-mă după fustele femeilor, mai degrabă, decât respectând poruncile lui
Dumnezeu. Într-adevăr, nu eram nici fierbinte, nici rece, am fost căldicel și
Domnul m-a vărsat din Gura Sa! În tinerețe, eram încă bun, încă corespundeam
harului. (În timp ce vorbea, am auzit strigătele lui prin gura posedatului).
Mai târziu, am devenit călduț. Atunci am intrat pe calea cea plăcută și ușoară
și am abandonat calea îngustă a virtuții, care nu mai corespunde harului; și
apoi, am căzut mai jos și mai jos. La început încă m-am mărturisit, am vrut să
mă convertesc, dar nu am reușit pentru că nu știam să mă rog suficient. Nu am
corespuns harului, deoarece din călduț am devenit rece. Între călduț și rece,
există o distanță subțire numai cât o coajă de ceapă. Dacă aș fi fost fierbinte
și arzătoar, n-aș fi cunoscut această soartă mizerabilă. Dacă preoții nu își
revin, în zilele noastre, ei bine! vor cunoaște aceeași soartă ca și mine.
Astăzi există mii, zeci de mii de preoți care sunt ca mine, care dau exemplu
greșit, care sunt călduți și care nu mai corespund harului lui Dumnezeu. Toți,
dacă nu se convertesc, nu vor avea un destin mai bun decât cel pe care l-am
avut, eu, Verdi-Garandieu.
Ah! Ce soartă pentru
mine, dracu'. Dacă măcar nu m-aș fi născut! Dacă aș putea trăi din nou! Ah! Cum
aș vrea să mă întorc pe pământ pentru a trăi mai bine! Ah! Ce mi-ar place să-mi
petrec nopțile și zilele, în genunchi, în rugăciune, invocându-L pe Cel
PreaÎnalt! Aș chema Îngerii și Sfinții din Cer, să mă ajute să părăsesc calea
pierzării, dar nu mă mai pot întoarce, eu sunt osândit (termină el cu o voce
lamentabilă) .
Din păcate, preoții nu
știu ce înseamnă să fii condamnat la iad și ce este iadul. În prezent, aproape
toți cei de pe pământ urmează calea minimei rezistențe/calea mai ușoară. Ei vor
să guste plăcerile vieții. Ei sunt convinși că a practica umanismul, cum zic
ei, și a avea mentalitatea epocii în care trăiesc, este ceva care a fost
dobândit de acum pentru totdeauna.
Episcopii, cardinalii și
vicarii nu dau un exemplu mai bun decât cel oferit de subordonații lor. Trăiesc
ei, oare, conform simplității pe care Cristos a practicat-o la mâncarea Sa și
la masa Sa? După cum spune Evanghelia, Isus Cristos a participat cu siguranță
la mese întinse, invitat de unii sau de alții, dar la aceste mese nu a mâncat
prea mult. Și dacă a mâncat puțin în timpul acestor banchete, trebuie să
subliniem și că de multe ori El a preferat să rabde foame. Și Sfânta Familie și
Apostolii au postit mult. Altfel, nu ar fi primit toate harurile de care au
avut parte. Și totuși, Isus nu trebuia să dobândească harul, deoarece el însuși
era Autorul harului, însă voia să dea un exemplu apostolilor săi, desigur, dar
și tuturor cardinalilor, episcopilor și preoților din toate secolele. Dar la ce
bun, căci în zilele noastre, cardinalii, episcopii și preoții stau la masă
într-un cadru luxos și gustă mâncăruri delicioase.
Ei merg atât de departe
încât își strică sănătatea, urmând acest mod de viață, dar își închipuie că
acest lucru se cuvine poziției lor de episcop, cardinal sau (alte funcții)
jurisdicționale. Sărmane bucătărese, care își imaginează că dacă servesc
episcopi sau personalități, trebuie să prezinte lucruri sofisticate la masă.
Ele își imaginează, săracele, că ar fi o rușine pentru ele să nu pună toate
aceste feluri de mâncare pe masă. Ele au uitat că făcând astfel nu-i ajută pe
episcopi să-L imite pe Cristos și nici pe preoți. Ar fi mai bine ca
bucătăresele să le spună acestor personalități că Cristos a trăit mult mai
simplu.
Cei de Sus (și a arătat
în sus) țin la respectarea imitației lui Isus Cristos; iar ceea ce se face acum
este exact opusul imitației lui Isus Cristos. Se trăiește în rafinament, lux,
abundență, până la exces, chiar și până la păcat. Păcatul, de multe ori, a început
deja cu masa. Deja începem să păcătuim, când trebuie să practicăm un anumit
ascetism și refuzăm să facem acest lucru.
Refuzarea spiritului de
sacrificiu nu este păcat, ci este ușă deschisă păcatului, prin care acesta
poate intra. Lipsa ascetismului duce încet la păcat. Între cele două, există
doar o foiță de ceapă. Dacă preotul nu urmează învățăturile Bisericii, noi
(demonii) suntem cei care venim să-l tragem de un capăt al hainei pentru a-l
aduce pe căile noastre. Pe moment, apucăm doar un colț al hainei, însă o facem
cu speranța de a o înșfăca pe toată.
Mult timp am avut
intenția de a deveni un preot bun; însă trebuie remarcat faptul că preoții sunt
atacați de noi (demonii) mult mai mult decât laicii. Desigur, și laicii sunt în
pericol, în special cei care se străduiesc să fie drepți și cei care au o
sarcină importantă. Dar, fiindcă preotul are o mare putere de binecuvântare,
preferăm să-l atacăm pe preot, în primul rând pe el.
În ceea ce mă privește,
îmi amintesc că eram preot și, la început, îmi exercitam serios preoția. Apoi,
cu timpul, mi s-a părut monotonă și, uitând de rugăciune, am uitat și de
celibat. Am suprimat rugăciunea, mai întâi pentru că am crezut că sunt foarte
ocupat, apoi, în alte zile, am reluat-o și, în cele din urmă, am abandonat-o complet.
Am considerat că aceste rugăciuni lungi ale Breviarului erau plictisitoare,
inutile și, în final, am pierdut gustul pentru rugăciune.
Când am eliminat
Breviarul, am căzut în păcatul impurității și, din acel moment, nu mai aveam
dorința de a spune Liturghia. Era un lanț de reacții. Când am căzut în
impuritate, a fost o succesiune de reacții. Nu mai spuneam Liturghia cu
evlavie, pentru că nu mai eram în starea de har. În starea în care ajunsesem,
citirea Bibliei și a Evangheliei, în special, precum și vederea poruncilor lui
Dumnezeu, au devenit un reproș pentru mine. Acesta a fost un avertisment pentru
mine, și pentru că nu am ținut seama de avertisment, am hotărât să nu-i învăț
pe copii așa cum ar fi trebuit să-i învăț. Cum aș fi putut să-i învăț binele
dacă nici eu nu-l practicam? Însă cei care se numesc astăzi umaniști și
moderniști știu bine acest lucru, așa ca mine. Cum ar putea impune oamenilor
laici și copiilor lucruri pe care ei (preoții) nu le cred și nu le practică?
Cum ar putea îndura să-i învețe pe oameni așa cum ar fi trebuit, știind că
învățătura lor nu corespunde cu ceea ce cred și că astfel ar spune minciuni
enorme? Pentru mulți, în timp, inima lor a devenit un abis al morții. Sunt mult
mai mulți decât am crede în această stare. Acestea sunt poame stricate; cum ar
putea un măr putred să dea un miros bun?”
(Confesiunile iadului
.Ed .TRC; Exorcismul din 5 aprilie 1978)
Este Verdi-Garandieu, un
preot osândit, care este obligat de Puterea Divină să avertizeze preoții aflați
în pericol.
«Doar un preot, care se
străduiește la virtute, poate atinge sufletele și le poate da ceea ce ele au
nevoie. Dacă preoții dădeau un exemplu de virtute, mai ales tinerilor, aveam o
lume complet diferită de cea pe care azi o cunoaștem. Ați avea o lume de o mie
de ori mai bună decât cea pe care o aveți acum. Cum vreți să răspândiți binele,
dacă nu-l aveți în voi? Cum pot să vorbesc despre Duhul Sfânt, dacă eu mă bucur
să nu-L ascult? Cum să prezentăm calea de urmat când noi am părăsit-o? Este o
tragedie mult mai profundă decât vă puteți imagina. Tragic e că în momentul în
care preotul părăsește calea virtuții, el este tentat să atragă după sine multe
suflete.
Aceasta incepe cu
Sfântul Sacrificiu al Liturghiei, care, de la început până la sfârșit, e spusă
fără tragere de inimă. Prin urmare, nu beneficiem de ea. În orice caz, pentru
mine așa a fost, și am dezvoltat o aversiune față de Liturghie și față de
textele sale sfinte, care pentru cineva care nu e în regulă sunt ca un reproș
permanent.
În ce mă privește,
precum și pentru alte mii de preoți, exista cel puțin Transsubstanțierea, cea
care permitea credincioșilor să participe într-adevăr la Liturghie, deoarece
acești oameni nu pot cunoaște ceea sălășluiește în profunzimea inimii unui
preot; dar vai de preoții care nu mai spun ceea ce trebuie să spună pentru a
asigura Liturghia și care nu o mai trăiesc.
Vai de cel care îi
conduce pe credincioși pe calea greșită. Acești preoți ar face mai bine, să
strige de la amvon în public: "Am păcătuit, nu mai sunt capabil să practic
virtutea. Rugați-vă pentru mine, ca să mă convertesc și, din nou, să învăț
căile virtuții." Ar fi mult mai bine să vorbim astfel, iar noi, demonii,
nu am mai avea puterea de a domina acești preoți, pentru că ei ar fi făcut un
act de smerenie.
Chiar dacă unora le-ar
fi provocat dispreț ca un preot să vorbească astfel, majoritatea celor care-l
auzeau ar fi fost convinsă de umilința lui și putea să-l ajute să se
recupereze. Majoritatea credincioșilor ar avea respect pentru un preot care se
exprimă astfel și așa ar fi mult mai bine decât să continuăm pe calea
minciunilor și a ipocriziei.
La ce folosește
celebrarea Liturghiei cu fața la popor și a spune oamenilor: "Apropiați-vă
! Dumnezeu vă iartă toate păcatele, El vă înțelege. Apropiați-vă de Tatăl
luminilor; și dacă sunteți în întuneric, El vă va așeza din nou în har."
Toți uită că mai trebuie făcut ceva înainte, pentru ca Tatăl să vă poată lua
înapoi în brațele Sale și să vă readucă în harul Său. Este adevărat că Tatăl
își ia copiii în brațele Sale, dar înainte de aceasta este necesar să se
căiască și să promită schimbarea direcției vieții lor. Trebuie evitate căile
care duc la pierzare.
Preotul trebuie să se
gândească: "Trebuie să încep cu mine însumi. Aceasta ar fi singura
modalitate de a fi model pentru toți și de a putea predica învățătura Duhului
Sfânt și a lui Isus Cristos întregii comunități. Aceasta ar fi și misiunea pe
care Cel PreaÎnalt consideră că trebuie să o predic și s-o împlinesc printre
oameni".
Vorbim prea mult despre
dragostea aproapelui nostru, uitând că această dragoste rezultă din dragostea
pe care o avem pentru Dumnezeu. Cum putem vorbi de iubirea față de aproapele
nostru, de apropierea unul de altul, dacă uităm prima poruncă, porunca principală:
„Să-L iubești pe Dumnezeu cu toată inima ta, din tot sufletul tău, cu toate
puterile tale". Indicația de a-ți iubi aproapele vine doar pe locul al
doilea.
Dacă preotul a făcut
întâi pace cu Cei de Sus (arată în sus), dragostea față de aproapele va rezulta
imediat. Este mascaradă Francmasonică să se spună: "Trebuie să ne iubim
unii pe alții, să ne ajutăm unul pe celălalt, să ne sprijinim unul pe
celălalt". Dar unde se termină asta? Chiar dacă vorbim despre caritate,
sau iertare sau sprijin reciproc, vedem rezultatul, (care e) doar numărul de
sinucideri curente.
Este adevărat că este o
poruncă să ne iubim aproapele ca pe noi înșine, dar asta vine după cea care
spune să-L cinstim și să-L adorăm pe Dumnezeu în primul rând, deci trebuie să
începem cu începutul acestei porunci, și mai întâi să-L iubim pe Dumnezeu, ceea
ce include cu adevărat și iubirea aproapelui. Întreaga poruncă rezidă în prima
parete. Dacă într-adevăr L-am iubi pe Dumnezeu, nu am vorbi mereu despre
iubirea aproapelui, sprijinirea lui, ajutarea lui ...
Dar nu se întâmplă așa.
În sălile parohiilor, în conferințele episcopilor și chiar la Roma se
pălăvrăgește despre asta tot timpul. Pălăvrăgim, discutăm, rezolvăm, ștergem,
vrem să primim totul într-un mod pe care Cei de Sus (arată mai sus) nu-l
acceptă.
Cei de Sus (arată în
sus) nu sunt numai milostivi, ci și drepți și eu, Verdi-Garandieu, știu ceva.
Dacă aș fi practicat virtutea, m-aș fi rugat, aș fi făcut penitență, atunci nu
aș fi cunoscut pe propria-mi piele, ceea ce cunosc acum. Aș fi cerut cruci,
pentru a-mi ajuta oile să se sfințească și să mă sfințesc și eu; dar toate
acestea, am uitat să le cer.
În zilele noastre,
majoritatea preoților uită că trebuie să practice Calea Crucii, să se
sacrifice, să se roage pentru alții, să uite de ei înșiși. Trebuie strigat, în
zilele noastre, de la amvoane, (în sens material, demonul amintește că amvonul
indică faptul că Cuvântul lui Dumnezeu vine de Sus) credincioșilor noștri, să
facă penitență pentru a repara și a-i scoate din noroi pe toți cei care se
bălăcesc, acum, acolo. Aceasta ar fi o modalitate de a practica caritatea în
adevăr.
Toate, desigur, au
importanța lor, dar toate dispar în praf, mai ales că Dumnezeu însuși a promis
să ne dea ceea ce avem nevoie pentru a trăi, mai ales în epoca noastră când
distribuirea lucrurilor materiale e organizată remarcabil. De aceea, ele nu
trebuie să constituie scopul carității noastre, ci mijloacele care ne permit să
accedem la cealaltă, cea a lui Dumnezeu.
Bineînțeles că trebuie
să-l ajutăm pe cel care are nevoie, dar de aici până la exagerarea de a da
deoparte datoria față de Dumnezeu, este prea mult. Ar trebui mai degrabă, să ne
preocupăm, de la înalțimea amvonului, să conducem credincioșii să se roage
pentru x sau y care este în mare dificultate spirituală, și, prin urmare, în
mare pericol; să cerem să fie aprinsă o lumânare binecuvântată, sau să se
folosească crucea și apa sfințită, fără să uităm de rozariu, pentru a oferi un
ajutor acelei persoane.
Toate acestea aduc
binecuvântări, chiar dacă sunt făcute de laici; acestea se fac în mod discret
și în tăcere. Iar noi (demonii), în acest caz, trebuie să cedăm în fața acestor
lucruri.
Trebuie să se
reamintească oamenilor, din înălțimea amvonului, că trebuie să ia religia în
serios, să se dedice unul altuia, pentru a menține perseverența în inima
tuturor, și, astfel, oamenii să rămână pe calea virtuții. Laicilor ar trebui să
li se spună, de asemenea, că trebuie să se roage pentru cler și pentru toate
responsabilitățile acestuia, astfel încât clerul să rămână în serviciul lui
Dumnezeu și nu cadă în capcanele diavolului. Trebuie să se roage pentru ca
preoții să conducă bine credincioșii. Și eu sunt un preot și de aceea sufăr
înfricoșător, în iad, din cauza (lipsei) sfințeniei mele. Preoții din amvon, de
asemenea, ar trebui să-i invite pe credincioși să se roage pentru ei înșiși,
pentru că ar trebui să le aducă la cunoștință credincioșilor că demonii atacă
mult mai puternic decât ar crede. Ei trebuie să se roage pentru preoți, ca
aceștia să persevereze în lucrarea lor și în direcția corectă, până în ceasul
morții lor. Este nevoie, de asemenea, că laicii să se roage unii pentru alții,
pentru ca să rămână pe calea virtuții și, în orice caz, a binelui; nu doar ocazional,
ci în mod regulat.»
(Confesiunile iadului
.Ed .TRC; Exorcismul din 5 aprilie 1978)
Este Verdi-Garandieu, un
preot osândit, care este forțat de către Toată Puterea Divină să-i avertizeze
pe preoții aflați în mare pericol.
«Este tragedia a mii și
mii de preoți și laici că au crescut ca iarba verde. Dintr-o dată, în momentul
ispitei, ei sunt călcați în picioare de diavol, așa cum Isus Cristos a spus în
Evanghelie, pentru că le lipsește sau soarele sau apa, sau soarele i-a ars.
Asta cu atât mai mult cu cât laicii sunt astăzi deturnați de pe calea cea bună
de către înșiși preoții, care le spun că ceea ce se făcea pe vremuri e acum
aruncat deoparte. Printre ei (preoți și laici), erau unii care practicau o mare
virtute, apoi brusc s-au scufundat, pentru că nu erau suficient de înrădăcinați
în pământ, în pământ bun.
Eu, Verdi-Garandieu, vă
spun că, trebuie mereu să vă rugați pentru preoți și laici pentru a-și menține
perseverența. Este necesar să știe cum să spună, mai ales preoții, din amvon,
că rugăciunea pentru perseverență este, în zilele noastre, tot mai necesară.
Trebuie amintit că perseverența pe Calea Crucii este legea fericirii, pentru că
acela care știe să suporte (încercările), se situează pe calea spre Cer. În
special, este necesar să li se spună oamenilor săraci că trebuie să fie
fericiți că-și poartă nenorocirea, pentru că după aceea vor fi foarte fericiți
în Ceruri. Chiar dacă cei săraci trebuie să suporte (lipsuri), ei sunt totuși
foarte departe de postul și de jertfele acceptate, de exemplu, de Parohul de
Ars și de alți mari sfinți, până la limita extremă a vieții lor. Săracilor
trebuie să li se spună că trebuie să-i mulțumească Domnului pentru soarta în
care i-a așezat, pentru că această sărăcie acceptată îi poate ajuta mai mult
să-L imite pe Isus Cristos.
Dați slavă Domnului,
pentru că, în funcție de sărăcia pe care o aveți, aveți mult mai puțin timp să
puteți ceda ispitei, deoarece trebuie să lucrați mereu. Cei care au o familie
mare și, prin urmare, au multe de făcut pentru a-i educa și hrăni pe membrii
ei, trebuie să-i mulțumească BunuluI Dumnezeu de trei ori pe zi, pentru că ei
au toate ocaziile de a scăpa de plăcerile acestei lumi și de a se pregăti mai
bine pentru Împărăția Cerurilor, unde locul lor este rezervat.
Când, în familii, se
ajunge la cel de-al patrulea copil, atunci este o tragedie, și pentru anturaj
și pentru familia în sine. Ce să facă? Ceea ce este adevărat despre cel de-al
patrulea este, de asemenea, adevărat, uneori, pentru al doilea sau al treilea;
și, din păcate, preoții intră într-o empatie în fața acestor plângeri și
acceptă ca acești credincioși să folosească pilula pentru a evita copilul.
Credincioșii nu-și dau seama de pericolul în care se pun, deoarece, între
luarea pilulei (greșeală deja gravă) și avort (greșeală și mai gravă), distanța
este mică.
Avortul este o crimă și,
prin urmare, un păcat foarte grav.
În zilele noastre, nu se
mai vrea să se recunoască a fi adevărat ceea ce a fost cu mii și mii de secole
în urmă. Deci, chiar dacă Dumnezeu nu pedepsește direct onanismul, cum a
pedepsit păcatul lui Onan, Dumnezeul nostru consideră mijloacele
anticoncepționale la fel de grave ca faptul în sine. Atunci imaginați-vă ce
poate să gândească de avort! Pentru că toate aceste fărădelegi sunt contrare
planului mântuirii gândit de Dumnezeu.
Astfel, eu,
Verdi-Garandieu, mă văd obligat de a spune tuturor, episcopi, cardinali și
preoți, că trebuie să strige din amvon – ce anume? - "Urmați calea
Domnului, pentru că acolo unde există renunțare și sacrificiu, există și
posibilitatea de har".
În cazul în care nu
există nici sacrificiu, nici renunțare, nu e posibil nici harul.
Și acolo unde nu există
nici renunțare, nici sacrificiu, cea mai mică fisură ne oferă ocazia (nouă
demonilor) de a deveni cu ușurință stăpâni, cu viclenia noastră. Această mică
fisură ne este suficientă pentru a răsturna întreaga casă, ceea ce este cazul
tuturor bisericilor voastre acum.
Este necesar să se reia
misiunile populare (exerciții spirituale, cateheze) și poporului să i se
propovăduiască, nu de la pupitru, ci de la amvon, așa cum am spus deja mai
înainte. Există chiar biserici în care trebuie să se coboare spre altar în loc
să se urce și oamenii sunt distrași, deoarece privirea lor nu mai este
îndreptată în sus, ci spre distragerile care vin de jos și chiar de foarte jos,
de la noi (demonii). Aceste misiuni populare ar trebui reintroduse, pentru că
atunci când calea virtuții este propusă astfel, o ploaie de haruri este oferită
poporului.
Influența unui preot
care trăiește conform legilor Domnului este enormă, este cea care poate fi
observată în viața Parohului de Ars. Parohul de Ars nu a salvat sufletele prin
călătorii, mâncând la o masă foarte bogată, participând la tot felul de
conferințe, ci rămânând în camera lui și în fața Preasfântului Sacrament, ceea ce
ar fi trebuit să fac și eu, Verdi-Garandieu. În schimb, mi-am neglijat
îndatoririle pastorale în fața întregii mele parohii și am condus-o în acest
fel, în această direcție. În zilele noastre, ar fi nevoie de mii și mii de
Parohi de Ars și, dacă nu există încă, ar trebui să ne gândim să imităm acest
om.
Asta este ceea ce eu,
Verdi-Garandieu, sunt obligat să spun: că preoții trebuie să evite contactul
obișnuit cu femeile și trebuie să recite Breviarul complet. În realitate, dacă
preoții nu se roagă Breviarul, ei sunt în mare pericol de a ceda tentației; pe
de altă parte, dacă ei îl spun, Cel PreaÎnalt îi ajută să o depășească,
deoarece preoții sunt supuși unor mari ispite pe această temă. Trebuie remarcat
că, chiar și atunci când preotul cade în păcat și, în ciuda acestui fapt, se
roagă Breviarul, Cel PreaÎnalt îi oferă posibilitatea de a-și continua lucrarea
și de a fi un instrument folositor pentru credincioși.
Trebuie să spunem
tuturor celor care se confruntă cu dificultăți majore, că trebuie să persevereze
în a-și pune speranța în Domnul, pentru că Domnului îi place să-i încerce pe
cei care-L iubesc, mai ales într-o epocă în care resursele financiare permit
oamenilor să se apere de suferință și încercări. Trebuie repetat de multe ori,
din amvon, că trebuie mai întâi să se încreadă în Domnul, ca să poată lupta
împotriva încercărilor lor și să le poată suporta.
În momentul de față,
trebuie să insistăm foarte mult asupra acestui punct, deoarece aceste mijloace
financiare reprezintă o oportunitate pentru slăbiciuni, mai ales în
comunitățile parohiale și, pentru că viața ușoară și plină de plăceri (sau
nepăsare) a preoților și chiar a episcopilor, nu aduce cu ea imitația lui Isus
Cristos, ci mai degrabă duce la pierderea sufletelor. Cum ar putea Duhul Sfânt
să intervină în suflete, dacă preotul crează căi ușoare, ne dându-le oamenilor
sentimentul păcatului și fluturându-le pe sub nas că Dumnezeu este milostiv și
iartă totul foarte ușor, fără ca vreunul să fie chemat la căință și la
practicarea căinței. Trebuie să se strige, de pe fiecare acoperiș, că Calea
Crucii este cerută de Cer. Urmând Crucea lui Isus Cristos, ajutăm cel mai mult
la mântuirea aproapelui nostru, pentru că această penitență, Bunul Dumnezeu o
folosește; sau mai degrabă, Bunul Dumnezeu folosește această penitență pentru a
ajuta la mântuirea aproapelui. Pentru că, dacă se realizează prima parte a
poruncii lui Dumnezeu, se realizează și a doua parte a acestei porunci a
iubirii.
Înseamnă într-adevăr că
practicăm dragostea pentru Dumnezeu dacă celebrăm Liturghia cu fața la popor,
ca și cum ar fi adresată poporului și nu lui Dumnezeu? Preoții trebuie să spună
Liturghia în așa fel încât să se înțeleagă că prin această jertfă se caută doar
slujirea și cinstirea lui Dumnezeu. Tot restul este doar supliment sau
completare; preoții predică prea mult despre lucrurile din viața de zi cu zi;
și despre iubirea față de aproapele, în general sau în particular, uitând că
iubirea lui Dumnezeu e cea care duce la adevărata iubire a aproapelui și la
adevărata practică a carității. Acest mod de a face și de a acționa ar permite,
prin practica renunțării și a penitenței, mântuirea a mii și a mii de suflete,
dacă am aplica-o cu adevărat. Atât de multe suflete cad ca niște fulgi de
zăpadă, în iad, așa cum ne-au amintit deseori sufletele privilegiate.
Dacă episcopii și
preoții persistă în menținerea acestei situații dezastruoase, mii și mii de
biserici nu vor mai fi Biserica, ceea ce începe să se întâmple chiar acum.
Pentru mii și mii de credincioși, slujbele curente din biserici sunt
oportunități de a rămâne fleșcăiți la slujba Domnului; în consecință, ele sunt
instrumente ale morții, deoarece ele nu conduc direct la Cer și nu ne fac să ne
gândim la el.
Toate acestea s-au
întâmplat deoarece preotul însuși s-a lenevit și nu a mai trăit nici el prima
poruncă a iubirii lui Dumnezeu. Ca un măr, el are viermele în interior și nu
mai este ghid, așa cum ar trebui să fie. Dacă episcopii, preoții și parohii ar
fi trăit conform regulilor stabilite de Domnul, nu ați avea parte de catastrofa
pe care o vedeți acum la Roma. Dacă așa s-ar fi întâmplat, Domnul nu ar fi
tolerat că altul înafară de Papa Paul al VI-lea să pretindă că domnește sub
numele său.
Această realitate, care
a izbucnit incidental în afara Vaticanului, este opera Francmasoneriei. Dar
dacă, în întreaga lume, milioane de credincioși s-ar fi adunat în exerciții
spirituale pentru a se ruga și a face penitență și a cere, în același timp, Domnului
să ne scoată din această situație, Cerul ar fi evitat și nu nu ar fi permis ca
această catastrofă să sosească. Dacă ar fi început cruciadele de rugăciune,
Roma ar fi în continuare Roma.»
(Confesiunile iadului
.Ed .TRC; Exorcismul din 5 aprilie 1978)
Este Verdi-Garandieu, un
preot osândit, care este forțat de către Toată Puterea Divină să-i avertizeze
pe preoții aflați în pericol teribil.
«Trebuie să spun și
asta: trebuie să le spun miilor și miilor de preoți din prezent că femeile pot
deveni pierzarea lor și că asta nu s-ar întâmpla dacă s-ar înarma cu
rugăciunea. Dacă preoții își luau Breviarul și se hrăneau cu doctrina
Doctorilor Bisericii care, prin rugăciune, au avut o experiență umană, atât de
mare, lucrurile ar fi diferite pentru ei; în timp ce, în caz contrar, ei vor
face parte dintre acei mii și mii de preoți care, în prezent, trăiesc în păcat
de moarte.
Mii de preoți trăiesc în
afara harului și nu mai spun Breviarul, așa cum m-am făcut și eu. Dacă, cel
puțin, i-aș fi cerut ajutorul Îngerului meu păzitor; dar nu, am refuzat toate
mijloacele care mi-ar fi permis să mă recuperez și, urmând acest mod de viață,
am neglijat, cu siguranță, educarea tinerilor; și totuși, am fost mult mai
puțin rău decât ceea ce se face acum cu preoții și tinerii. Acest avertisment
ar trebui să fie o lumină pentru preoții care se află pe calea pierzării.
În trecut, mai erau încă
mulți preoți care vegheau la propria sfințire, dar astăzi au adoptat calea cea
largă și, în același timp, calea pierzării. Dacă nu se roagă cineva pentru ei,
dacă nu apar suflete penitente pentru ai apăra și pentru a le obține haruri,
ele se vor pierde. Sună incredibil, este tragic, dar trebuie să spun aceasta
așa cum este.
Acest lucru este și mai
tragic, pentru că Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu care seamnană cu un om
de zahăr. El a creat legi, aceste legi sunt veșnice. Ei trebuie să le asculte,
iar credincioșii nu trebuie să-i asculte pe aceia din cler care susțin
schimbarea, pentru că nu clerul este cel care stabilește legile, ci Domnul, și
Legile Lui rămân veșnic. Nu degeaba a subliniat Domnul în Evanghelie ”că este
mai bine să intri în Împărăția Cerurilor cu un singur ochi, decât cu doi ochi
în iad".
De fapt, privirea este
cea din cauza căreia preotul se pierde din ce în ce mai mult, în zilele
noastre. Astăzi, preoții nu își mortifică suficient privirea. Ei acceptă în
inimile lor prea multe imagini care constituie o pacoste pentru viața lor
interioară. Începe la televizor și continuă în lucrările de la parohie, unde
femeile sunt acum multe. În vremurile vechi, femeile din biserică aveau capul
acoperit. În prezent, nu se mai întâmplă așa. Deci, de ce întoarceți altarul cu
fața la popor? Eu, Verdi-Garandieu, am spus Liturghia, cu spatele la oameni,
dar totuși am fost sedus de femei; actualii preoți, cu liturghiile ținute spre
popor, au mai multe ispite decât oricând.
Nu degeaba a spus Domnul
în Evanghelie, că este mai bine să intri orb (în Împărăție), sau doar cu o
singură mână și un singur picior, decât să pătrunzi în chinul teribil al
iadului cu ambii ochi, ambele mâini și ambele picioare. Cred, oare, preoții că
Evanghelia și-a pierdut astăzi valoarea și că ei o pot prepara pe gustul lor?
Cred, oare, că Domnul Isus a vorbit numai pentru oamenii cărora le-a dat atunci
mesajul? În zilele lui, se purtau haine lungi. Nu le vine în minte gândul că,
probabil, El ar fi vorbit mai degrabă pentru oamenii din vremea noastră, când
pierzarea se răspândește din ce în ce mai mult prin mijloace tehnice și când
nimeni nu poate opri nimic. Este un cuptor arzând al pierzării, care nu poate
fi stins de ploaia eforturilor unui anumit număr de preoți buni care luptă ici
colo.
Domnul se adresează
mereu libertății fiecăruia. Mai mult, Biblia este acolo, în special Evanghelia;
precum și toate mesajele care ne amintesc în mod constant de directivele pe
care le-a stabilit Domnul. Dacă refuzăm să le ascultăm, Cerul nu poate face
nimic în această privință, mai ales dacă ne face plăcere să adaptăm Evanghelia
după pofta noastră.
Dacă aruncăm toate
aceste îndurări în vânt, ce poate face Cerul?
Cum poate să acționeze
harul dacă nu se mai citesc cărți sfinte sau cărți ale sfinților, cum ar fi
viața lui Catherine Emmerich sau cea a Parohului de Ars sau chiar cea a lui
Padre Pio, care a dat un mare exemplu în zilele noastre. Fiecare dintre acești
sfinți simte aceeași iubire pentru același sacrificiu, în aceeași renunțare,
din iubire față de ceilalți. Penitența acestor sfinți a fost acceptată de
PreaÎnalt.
Acesta din urmă ar fi
gata să accepte și alte reparații, alte sacrificii, în scopul convertirii.
Adesea, Bunul Domn ar dori ca noi să putem să-i spunem: "Eu accept
suferințele pe care mi le veți trimite. Dați-mi harul de a le suporta, pentru
convertirea acestuia sau a celuilalt". Dar vedem mai degrabă că atunci
când Domnul trimite suferință, de cele mai multe ori creștinii o resping cu
oroare și cu toată puterea lor. Omul prea adesea face tot posibilul pentru a
evita suferința. Ar fi de datoria preoților să trăiască aceste moduri de a
vedea lucrurile și să le predice credincioșilor.
Toți aceia care refuză
suferința și nu căută decât să o elimine, nu trăiesc în conformitate cu prima
poruncă a lui Dumnezeu. A fi mai în concordanță cu Voia lui Dumnezeu este mai
mult decât a spune: "Să se facă voia Lui, nu a mea!" Această modalitate
de a se uni cu agonia lui Cristos ar fi cea mai bună cale de a cinsti iubirea
Domnului. Dacă suferința ar fi unită cu acceptarea voinței lui Dumnezeu, ar
avea o valoare foarte mare.»
adjurá vt [At: CADE /
Pzi: adjúr / E: fr adjurer, lat adjurare] (Rar) 1 A ruga stârnitor în numele
divinității. 2 A ruga stăruitor pe cineva Si: a conjura, a implora.
joi, 19 aprilie 2018
COREEA DE NORD: CAMPIOANA MONDIALA LA PERSECUTIA CRESTINILOR
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIAStr. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
office@alianta-familiilor.ro
19 aprilie 2018
COREEA DE NORD: CAMPIOANA MONDIALA LA PERSECUTIA CRESTINILOR
Coreea de Nord este campioana mondiala la persecutia crestinilor. Rar, pe parcursul celor 2000 de ani de crestinism, au fost crestinii persecutati atit de intens si cu atita cruzime cum sunt ei persecutati astazi in Coreea de Nord. Rare, deasemenea, au fost incercarile atit de crunte si determinate ale unui regim politic pentru eradicarea crestinismului ca si in Corea de Nord. Subiectul nu e discutat in mass media occidentala ori chiar romana. Subiectul nu e de interes jurnalistilor ori politicienilor. Dimpotriva, interesant pentru ei, chiar daca nu pentru cetatenii de rind, e ofensiva de farmec ("charm offensive") pe care masina de propaganda a regimului totalitar nord coreean o duce, cu foarte mult succes, in Occident si America de Nord. Jocurile Olimpice din Coreea de Sud din februarie sunt un exemplu graitor si recent. Ele au fost folosite de comunistii nord coreeni pentru a proiecta la nivel international o imagine fermecatoare a regimului totalitar. Sute de tineri si tinere nord coreeni care aratau sanatosi, imbracati frumos, si sora tiranului nord coreean au fost subiectele care au dominat reportajele jurnalistice occidentale despre Coreea de Nord. Acelasi subiect a dominat si reportajele despre vizita recenta a dictatorului nord coreean in China. La fel, zilele astea mass media e preocupata de summitul dintre Coreea de Nord si SUA programat in iunie. Lipsa libertatii si tirania politica nu sunt discutate. Asa e: cind ai rachete nucleare directionate spre o tinta precisa, castigi si razboiul propagandistic si iti amutesti oponentii. Pe linga toate acestea, insa, un adevar incontestabil este ca in prezent Coreea de Nord este campioana mondiala la persecutia crestinilor. Oferim, in acest sens, un material pregatit pentru dvs de Parintele Emil Ember (AFR Baia Mare). Materialul a fost tradus si abreviat, dar cei interesati pot citi articolul in intregime aici: https://torontolife.com/city/life/spent-919-days-north-korean-prison/. E un articol scris de un pastor sud corean stabilit in Canada care a stat 919 de zile ani in inchisorile nord coreene pentru credinta.
Pastorul sud coreean
Legatura mea cu Coreea de Nord a fost unica. Eram un pastor presbiterian din Mississauga (Ontario, Canada) venit sa ofere ajutor intr-o tara care avea o reala nevoie. Prima mea vizita in Coreea de Nord a avut loc in 1996, dupa potopul care a ruinat recoltele, paralizand tara si conducand la moarte un milion de cetateni pe o perioada de cinci ani, din cauza infometarii. Pe durata acestei vizite am facut voluntariat la un orfelinat. In vizitele care au urmat, am ajutat la construirea unui nou orfelinat si a cinci centre de zi in orasul portuar Rason cu donatiile de la biserica noastra. Biserica noastra a donat haine de iarna, cizme si ochelari. Trecand timpul, am devenit un cunoscut al oficialilor guvernamentali, care mi-au oferit o viza si autorizatie speciala pentru acces in tara. Am coordonat un proiect pentru a construi opt azile de batrani, am adunat o echipa pentru a ajuta profesorii sa invete engleza. Am consturit ferme si am angajat localnici pentru a repune pe picioare agricultura. Am facut o fabrica de taietei, care produce acum 40.000 de pachete de noodles / taietei pe zi. Am investit intr-o statie de benzina in Hamhung, al doilea oras ca marime din tara si am folosit profitul pentru a ajuta orfelinatele noastre. Pana in 2015, vizitasem Coreea de Nord de 150 de ori, cateodata insotit de sotia mea, Keum Young, alteori de alti membrii din biserica si nu am avut prea mari batai de cap. Pentru mine, o vizita la Pyonyang a devenit la fel de putin periculoasa ca o plimbare la mall.
Un apel telefonic
Spre finele lui 2014, eram acasa cand am primit un telefon de la un misionar corean pe care il stiam ca lucreaza in China. Ministrul comertului nord coreea, spunea el, a cerut o intalnire cu mine. Excursia ar fi durat o zi si tema intalnirii era legata de turism. Am plecat cu masina spre granita. Garzile inarmate pazeau frontiera si zeci de oficiali in uniforme au verificat documentele. Un grup de oficiali guvernamentali, dintre care pe unii i-am intalnit pe durata vizitelor mele anterioare, ma asteptau si m-au informat ca planurile s-au schimbat si trebuia sa ma prezint la Pyongyang, ceea ce insemna 17 ore de condus. Cam mult pentru o excursie de o zi. Mi-au aratat o masina de teren stralucitoare si am urcat in ea. Conducand pe drumuri pavate, am vazut muntii inaltandu-se la distanta, am trecut de nord-coreeni plimbandu-se in haine fabricate in China la vrac. Dupa cateva ore, am ajuns la un hotel mic in Pyongyang. In vreme ce 10,5 milioane de rezidenti sunt subnutriti, localitati ca Pyongyang sunt bogate in hoteluri, galerii de arta si o retea de metrou functionala. Eram flamand, asa ca m-am indreptat imediat spre restaurant. Dupa ce am mancat, am urcat in camera ca sa dorm.
Cand ma intindeam, am auzit usa deschizandu-se. In graba sase oameni pe care nu i-am mai vazut, imbracati in haine simple si cu arme in maini au intrat in camera mea. Unul dintre ei m-a insfacat, ridicandu-ma in picioare si m-a impins afara. Eram dezorientat. „Ce se intampla?” am intrebat. „Care este problema? Unde ma duceti?” Ei nu mi-au raspuns deloc. Unul m-a legat la ochi si m-a impins pe bancheta din spate a unui vehicul. Cand mi-au luat legatura de la ochi, eram pe podeaua de ciment a unei celule, despre care am aflat ulterior ca se afla intr-un centru de detentie de langa Pyongyang. Nu exista pat, nicio fereastra – doar o toaleta acoperita cu mucegai si o chiuveta. Curand, un tanar a intrat in celula mea. Nu s-a prezentat, dar mi-am dat seama ca lucra pentru guvern. El a inceput s-mi puna intrebari despre o predica pe care am tinut-o la o conferinta in Texas, care a ajuns pe internet. In acea predica, spuneam celor care ascultau ca nu ar trebui sa venereze familia lui Kim ca pe niste zei. Asta simteam. Cred ca in Coreea de Nord sta diavolul, si Kim Jong-un spala creierul poporului sau, cum a facut-o si tatal lui. A-i obliga pe cetateni sa-i considere zei este un sacrilegiu. Aparent, aceste puncte de vedere au ajuns la cineva cu influenta.
Vizitatorul meu a facut aluzie la un rand din predica mea din 2010 in care spuneam: „Daca Dumnezeu va permite... in cativa ani, Coreea de Nrd va fi evanghelizata si isi va recupera gloria de altadata”. Acum mi-am dat seama ce se intampla. Kim Jong-un m-a considerat un inamic al statului. Dupa trei saptamani de interogatorii zilnice – ei voiau sa stie cu cine mai colaboram pentru sabotarea guvernului – un judecator de stat a venit sa ma vada. Mi-a explicat ca am fost acuzat de atac la demnitatea conducerii supreme a tarii, incercand sa folosesc religia pentru a distruge guvernul, facand propaganda negativa despre Coreea de Nord coreenilor de peste ocean si ajutand dezertorii din nord. Eram uimit. Dupa toate cate am facut pentru a le ajuta poporul, imi spuneam, cum ar fi putut sa ma trateze astfel? Mi-am dat seama ca puteam sa-mi petrec restul vietii intr-o celula. Nu apreciezi niciodata regula legii pana cand pierzi. O singura data, un barbat de vreo 50 de ani cu par negru si gros a intrat in celula mea si mi s-a prezentat ca fiind avocatul meu din oficiu, apoi m-a certat. „De ce ai injurat dinastia Kim?” m-a intrebat.
Un proces judecatoresc fantoma
Stiam ca pretinsul sistem de justitie era fals si ca oricine pretindea ca este de partea mea era de fapt o capcana – toti avocatii din Coreea de Nord lucreaza pentru stat. „Imi pare rau”, am spus-o cu simplitate. Vizita lui nu a durat mult. Interogatoriile erau zilnice, cu aceleasi intrebari iar si iar. Le-am vorbit despre munca de caritate pe care am realizat-o de-a lungul anilor, dar ei nu voiau sa auda despre asta. Am stiut ca ar fi riscant sa cer sa vorbesc cu un reprezentant al guvernului canadian. Ceea ce puteam face pentru a fi la adapost era sa cooperez, sa evit sa agravez situatia si sa ma rog ca aceasta mizerie sa se termine cat de curand. In fiecare zi, la pranz si la cina, gardienii impingeau un castron printr-o fanta din usa mea. Era aproape intotdeauna orez uns cu noroi si continand bucati de pietris pe care le aruncam. Il mancam cu mainile goale, cu picioarele incrucisate pe podea. Aveam probleme cu tensiunea, dar nu aveam ce sa fac in acele conditii. O data pe saptamana, gardienii aruncau o galeata cu apa fierbinte in incapere, asa ca ma puteam spala. Cea mai grea era lupta cu plictiseala. Un minut parea uneori o ora. M-am gandit adesea la frumoasa mea sotie, Keum Young. Gandurile la familia mea m-au linistit un pic si m-au ajutat sa-mi ocup mintea. Ocazional, mi se permitea sa primesc resturi de hartii si un creion pe care le foloseam ca sa scriu imnuri. Am cerut niste carti si gardienii mi-au adus biografiile lui Kim Jong-il si a tatalui sau, Kim Il-sung. Gardienii sperau, cred, ca o astfel de literatura m-ar indoctrina. Dimpotriva, doar mi-a adancit hotararea mea impotriva lor, impotriva acestor oameni considerati semizei.
Dupa un an, am decis sa schimb directia. Am confirmat toate acuzatiile lor absurde. Pe 15 decembrie 2015, doi gardieni m-au ridicat de pe podeaua celulei mele. Pana acum, am fost tinut captiv pentru 316 zile. Mi-au pus o haina neagra si m-au legat la ochi ca sa ma conduca la tribunal. Afara, gardienii mi-au permis sa vorbesc cu patru delegati canadieni care venisera sa fie observatori la procesul meu. „Ai fost torturat?” m-a intrebat un barbat. Am clatinat din cap. Am fost condus inauntru cu catuse pentru a fi infatisat inaintea a trei judecatori care sedeau in tronuri din lemn de cires. Steagul tarii atarna drept in spatele lor si un card de reporteri de stat inregistrau fiecare miscare a mea cand stateam in boxa pe o parte. Procuratorii au prezentat dovezile – o filmare video cu mine predicand si transcrieri ale altor adrese. Audierea a durat mai putin de o ora. Am promis ca nu voi mai aduce prejudicii Coreei de Nord de acum inainte. Mi-am tinut capul plecat cata vreme judecatorii au deliberat.
Condamnat la moarte
„Esti condamnat la moarte”, a anuntat unul dintre ei. Simteam cum urca furia in mine. Judecatorii mi-au acordat insa, reducandu-mi pedeapsa, sentinta pe viata intr-un lagar de munca. Ei nu au oferit nicio explicatie pentru aceasta schimbare. Am fost usurat. Gardienii m-au escortat la masina si mi-au tinut capul aplecat astfel incat eu nu am putut vedea unde mergeam. Cand mi s-a permis sa-mi ridic capul, am vazut un complex gri in forma de U, inconjurat de un gard electric si cu camere de securitate montate pe pereti. Gardienii purtau haine militare si aveau arme in maini. Inauntru, cladirea era ramolita si mirosea a gaz datorita unei scurgeri. Am fost condus la celula mea – o incapere mica cu un pat, toaleta si chiuveta. Era fierbinte si mirosea urat, cu tantari si paduchi roiind in aer. Nu am mai dormit intr-un pat de aproape un an de zile, dar bucuria mea a fost scurtata. Salteua era infestata de gandaci de bucatarie care se urcau noaptea pe mine. Carcasa lor era prea tare pentru picioarele mele goale, asa ca am folosit un bat de lemn care atarna de chiuveta, omorand pana la 30 pe zi. In prima noapte, m-am asezat pe pat, holbandu-ma in gol, si lasand valuri de furie, indoiala si nesiguranta sa ma cuprinda. M-am rugat. Am plans. Am cautat sa ma gandesc la versete din Biblie care puteau sa-mi dea putere. Eram determinat sa nu-mi pierd mintile.
Zilele mele au devenit o rutina posomorata. La 6 dimineata, o boxa anunta zgomotos desteptarea. Micul dejun consta din sase felii subtiri de paine alba si apa. Munca incepea la 8. Sarcina mea principala era sa sap gropi – un metru latime pe un metru adancime – pentru o livada de meri. Si de indata ce terminam una, trebuia sa incep o alta groapa. Cateodata mi se dadea o lopata. Altfel, trebuia sa sap cu mainile goale. Ma intorceam in celula la 6 seara. Pranzul si cina erau intotdeauna acelasi castron cu orez murdar impestritat cu variate bucatele de grohotis necomestibil. Mi se dadea un ou fiert pe saptamana, un cartof ocazional si foarte rar, varza cu sare. Intre 8 si 10 seara, eram fortat sa particip la doua ore de ceea ce ei numeau „timp cultural”. Dar de vreme ce nu mi se dadea nimic cultural de consumat, am preferat sa ma rog si sa ma tin de Dumnezeu pentru a da sens proastei mele situatii.
Trupul meu incepea sa se deterioreze. Iarna, degetele mele de la picioare se invineteau de la frig, chiar si cand imi puneam ciorapi si imi inveleam picioarele in pungi de plastic, intr-o incercare esuata de a le tine cald. Aveam cam o treime din greutatea corporala de la inceput. Cedam. Probabil, gardienii si-au dat seama si m-au dus la un spital. Dar spitalele din Coreea de Nord sunt bune pentru convalescenta, nu pentru tratament. Medicii de acolo mi-au dat calmante expirate. Am stat acolo doua luni inainte sa fiu trimis din nou in lagar.
Nu stiam la acea vreme ca guvernul canadian facea eforturi pentru eliberarea mea. Canada nu are o reprezentanta consulara in Coreea de Nord, dar se bazeaza pe cea suedeza pentru a se ocupa de problemele consulare si pentru a comunica cu prizonierii din alte tari. Totusi, oficialii canadieni au discutat cazul meu cu ministru afacerilor externe din Coreea de Nord. Astfel ca mi s-a permis sa primesc cateva scrisori de la familia mea, care mi-au fost livrate de diplomati suedezi, si am aflat astfel ca ei faceau tot ce le statea in putinta pentru a primi orice informatie de la reteaua noastra de contacte de misionari din Coreea si din China.
Presa occidentala
In ianuarie 2016, mi s-a permis sa dau un interviu lui Will Ripley, un jurnalist de la CNN pentru care guvernul nord coreean a garantat accesul inainte. Ne-am intalnit in sala de conferinte a unui hotel din Pyongyang. Ripley m-a intrebat daca viziunea mea despre conducerea tarii s-a schimbat si am raspuns da. „Inainte credeam ca ei isi deifica lierii prea mult, dar ei nu isi zic zei”, i-am spus. Asta nu era adevarat, desigur. Ripley m-a intrebat daca am nevoie de ceva si i-am cerut o Biblie. Curand dupa aceea, un gardian mi-a adus una in celula, trimisa de sotia mea, cu luni inainte, alaturi de medicatia pentru tensiune. In dimineata de 9 august 2017, eu sapam gropi ca de obicei cand un gardian mi-a cerut sa ma opresc si m-a insotit inauntru, spunandu-mi sa-mi adun lucrurile. Mi-am luat Biblia si cateva hartii, inclusiv un imn pe care l-am compus, si m-au impins intr-o masina. Dupa treizeci de minute, eram tras intr-o mica sala de conferinte dintr-un hotel din Pyongyang. De o parte a mesei era un rand de oameni canadieni, am presupus. Am aflat mai tarziu ca era Daniel Jean, un consultant pe probleme de siguranta nationala al Primului Ministru Trudeau si un fost deputat ministru de afaceri externe, plus inca cinci delegati. De cealalta parte, erau sase nord coreeni. Nimeni nu a vorbit si niciunul nu m-a bagat in seama. Un oficial nord coreean a intrat purtand o scrisoare si unul din echipa lui a citit-o cu voce tare. De indata ce a rostit cuvantul coreean „eliberat”, am stiut ca am scapat. Au fost 919 zile – doi ani, sase luni si o saptamana – de cand am fost incarcerat. Iesind incet din incapere, ma simteam ca si cum ma trezeam din visare. Dar doar dupa ce am ajuns in siguranta in avion, privind spre muntii indepartandu-se prin fereastra, am explodat de bucurie. Eram in sfarsit liber.
SOLICITAM VOLUNTARI PENTRU REFEREND
Informatiile publicate in presa in ultimele saptamini ne dau nadejde ca referendumul pentru casatorie va fi programat curind. Avem la dispozitie cel mult 30 de zile sa ne mobilizam pe noi si publicul din Romania sa se prezinte la vot. E nevoie ca cel putin 30% din intregul electorat roman sa se prezinte la vot pentru ca amendamentul la Articolul 48 sa fie adoptat. Conform datelor oficiale, in intreaga lume sunt aproximativ 18 milioane de cetateni romani cu drept de vot, adica persoane care locuiesc in Romania ori in afara Romaniei, au peste 18 ani si detin un buletin de identitate ori pasaport romanesc valabil, si un cod numeric personal. Restul romanilor ori cetatenilor romani care nu ideplinesc aceste conditii nu pot vota.
Concret, deci, e nevoie ca cel putin 5,4 milioane de cetateni sa se prezinte la referend si sa voteze. Daca luam in calcul ca 10% din voturi ar putea fi anulate din diferite motive, e necesar ca cel putin 6 milioane de cetateni sa se prezinte la vot. La prima vedere, numarul acesta pare sa intimideze si sa descurajeze, o impresie pe care mizeaza cei care se opun referendumului.
Am ajuns la ultima suta de metri si se impune sa ne continuam alergarea cu toata convingerea, perseverenta si determinarea pina la capat. Din 2006 incoace ati dat 3 650 000 de semnaturi pentru Articolul 48 si trebuie sa dublam acest numar pentru revizuirea lui oficiala prin prezenta la vot. Lucrul acesta e posibil, dar avem nevoie de mobilizare. Incepind chiar de astazi sugeram cetatenilor tarii sa faca din referend preocuparea lor principala zilnica si subiectul lor principal in discutiile cu cei din familie, biserici, parohii, omilii si persoane terte. Sa-si incurajeze prietenii, colegii si pe toti ai lor sa voteze.
De ce e nevoie?
Vom coopera cu celelalte grupuri pro-familie din Romania si ne vom coordona eforturile pentru mobilizarea publicului. In principal, avem nevoie de voluntari care sa distribuie fluturasi si materiale in sprijinul referendumului peste tot unde este permis de lege: in spatiul public, la birou, in biserici, la vecini, etc. Avem nevoie de mii de voluntari.
Intentionam deasemenea sa facem intruniri cetatenesti in diferite orase si localitati din Romania pentru mobilizarea publicului. Nu mizam pe acces la mass media. Dimpotriva, ne asteptam ca mass media sa ne stea impotriva, sa dezinformeze, sa distorsioneze mesajul nostru si al vostru, sa va descurajeze, sa atace Biserica, persoanele si organizatiile cetatenesti care promoveaza referendumul, si sa acorde spatiu generos celor care ni se opun.
Repetam: avem nevoie de mii de voluntari. Cei interesati sa ajute ca voluntari sunt rugati sa raspunda acestui email ori sa ne scrie separat la adresa office@alianta-familiilor.ro. Avem nevoie de (1) numele dvs intreg; (2) orasul in care locuiti; si (3) numarul de telefon pentru a va putea contacta in timp util. Important: avem nevoie de toate aceste informatii. Daca una din ele lipseste nu va vom putea contacta si, deci, folosi.
Sali de conferinte: Cei care ne puteti pune la dispozitie sali de conferinte unde ne putem intilni cu voluntarii si cetatenii, va rugam sa ne scrieti.
IMPORTANT: Ca urmare al apelului lansat in editiile precedente, deja am primit multe mesaje din partea dvs dorind sa fiti voluntari. Datorita numarului mare de mesaje, nu putem raspunde individual fiecarui voluntar care ne scrie, dar confirmam primirea mesajelor dvs. Va vom contacta odata ce data exacta a refendumului este anuntata oficial de autoritati.
Pentru familie, casatorie si viitorul copiilor nostri si al Romaniei!
Va multumim!
Alianta Familiilor din Romania!
ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ... Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului". Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!
JOIN US ON FACEBOOK / URMARITI-NE SI PE FACEBOOK!
Publicam comentariile noastre de joi si pe Facebook. Va rugam sa ne urmariti si sa deveniti prietenii nostri pe Facebook: https://ro-ro.facebook.com/Alianta.Familiilor/
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile si valorile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.
FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.
ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.
www.alianta-familiilor.ro
luni, 16 aprilie 2018
vineri, 13 aprilie 2018
MESAJ DE LA DOMNUL NOSTRU ISUS CRISTOS CĂTRE MULT IUBITA SA FIICĂ LUZ DE MARIA - 29 MARTIE 2018
JOIA SFÂNTĂ
Mult iubiții Mei copii:
ÎN FIECARE CUVÂNT AL MEU SE GĂSEŞTE IMPLICIT ȘI ESENȚA IUBIRII MELE.
MIRUL BINECUVÂNTĂRII MELE ÎNSOŢEŞTE PE FIECARE DINTRE COPIII MEI, ÎN
SPECIAL PE CEI CE SUFERĂ DIN CAUZA CREDINȚEI LOR ÎN MINE.
Poporul Meu este testat constant (supus încercării –n tr.) cu scopul de a
pierde Flacăra Iubirii Mele.
Copiii Mei permit dușmanului sufletului să îi copleșească cu o singură
insinuare …
POPORUL MEU ASCULTĂ GLASUL PĂSTORULUI LOR ȘI ACEST PĂSTOR ESTE IUBIREA (
Ioan 10 : 4, 11 ).
Umanitatea duce lipsă de Dragoste. Azi trebuie să luați o decizie
fermă de îndreptare spre Iubirea Mea Dumnezeiască și să reparați toate faptele
și lucrările făcute din lipsă de dragoste, săvârşite în casele voastre,
la locurile de muncă și în fiecare loc şi moment în care ați stat, fapte care
M-au ofensat pe Mine şi pe semenul vostru care au fost onfense aduse Mie și
aproapelui vostru….Voi trebuie să fiți mesagerii Iubirii Mele.
Mult iubitul Meu Popor:
NU RĂTĂCIŢI CALEA ! …
FĂRĂ DRAGOSTEA MEA PREZENTĂ ÎN VOI, NU VEȚI ATINGE ȚELUL PE CARE VI
L-AM PREGĂTIT.
Răul lucrează continuu pentru a insufla lipsa dragoste în Poporul Meu.
Știți foarte bine că unde Dragostea Mea lipsește, răul profită și
cauzează prăpăd.
Răul atacă cu înverșunare familiile … Să știți că fără Dragostea Mea
prezentă în familii, răul destabilizează pe deplin toată Umanitatea.
Vă rog să practicați Caritatea cu cei pe care îi iubiți …
Vă rog să fiți umili în fața celor pe care îi iubiți și deasemenea cu
semenii voştri …
Nu doresc să vă uitați la fețe umane, ci mai degrabă vă îndemn să vă uitați
la Mine în aproapele vostru, şi astfel veți fi capabili să păstrați tot
timpul Pacea Mea în voi ( Ioan 14:27 ).
Arătați Dragostea Mea – Iubiți cu generozitate – și restul vi se va da pe
deasupra.
ÎN ACEASTĂ NOAPTE DUREROASĂ ÎMI DORESC CA TOȚI SĂ SE TRANSFORME PE SINE
PENTRU A CREȘTE CONTINUU ÎN IUBIREA PENTRU SEMEN.
ÎN ACEASTĂ NOAPTE DUREROASĂ, CÂND M-AM SIMȚIT CU ADEVĂRAT SINGUR, ÎMI
DORESC SĂ VĂ TRANSFORMAȚI PE VOI ÎNȘIVĂ CA SĂ CREŞTEŢI CONTINUU ÎN IERTARE,
UNITATE ȘI FRATERNITATE .
Sufăr pentru Poporul Meu, sufăr din Dragoste.
Fiți fermi și să nu scădeți în credinţă.
Rugați-vă pentru lumea întreagă.
Vă binecuvântez .
Al vostru Iisus.
BUCURĂ-TE PREACURATĂ MARIE, CONCEPUTĂ FĂRĂ DE PRIHANĂ
BUCURĂ-TE PREACURATĂ MARIE, CONCEPUTĂ FĂRĂ DE PRIHANĂ
BUCURĂ-TE PREACURATĂ MARIE, CONCEPUTĂ FĂRĂ DE PRIHANĂ
MANIFESTARE: JOIA SFÂNTĂ
În
această zi sublimă, Domnul nostru Isus Cristos, nu ne-a biecuvântat doar cu al
Său Cuvânt, ci Îşi arată Iubirea printr-o manifestare vizibilă cu scopul de a
ne reafirma Jertfa Sa pentru Omenire. [un Crucifix, s-a umplut de mir –
a se vedea în videoul de pe site-ul din lb. engleza – n.tr.]
ESENŢA IUBIRII
MELE SE GĂSEŞTE IMPLICIT ÎN FIECARE CUVÂNT AL MEU.
ULEIUL
BINECUVÂNTĂRII MELE ÎNSOŢEŞTE PE FIECARE DINTRE COPIII MEI, ÎN SPECIAL PE CEI
CARE SUFERĂ DIN CAUZA CREDINŢEI LOR ÎN MINE.
Domnul nostru
Isus Cristos, 29 martie 2018
Abonați-vă la:
Postări (Atom)