-Aştept, Doamne, ca să
scriu,
Despre ce, încă nu
ştiu.
Curg cuvintele din
cer,
Ca apa de la izvor,
Lin şi atât de
curată,
Fie din pământ sau piatră.
Doamne, ce putere ai!
Poţi să iei şi poţi să
dai,
Viaţă, apă şi lumină,
Pământul tot o
grădină.
Aerul cu aşa valoare,
Nu e trai fără suflare.
-Fie gâză cât de
mică,
Şi ea tot aer respiră;
Fie elefant, girafă.
Respiră şi cei din
apă,
Plante, peşti, fructe
de mare,
Şi orice vieţuitoare.
-Doamne, de ce-mi
spui de asta?
-Pentru că vine
Pedeapsa.
-Mi-ai spus multe pân’
acum.
-Încă una îţi mai
spun.
-Spune-mi, Doamne,
sunt atent,
Ca nu cumva să greşesc.
-Ce-ţi spun, nu-i
scris în Scriptură,
În acest timp de pe urmă.
Să fiu clar şi înţeles,
Şi aerul tot îl retez.
-Cum, Doamne, cum vine
asta?
-De nu-i aer, nu-i nici
viaţa.
La Semn, la Avertisment,
Aerul tot îl blochez.
-Sunt greu de cap, nu
înţeleg:
Aerul cum să-l
retezi?
Că un ram sau un
copac,
Poate a fi retezat.
-Este un loc la Mine
sus,
De unde aer trimit.
Cu avionul de aţi zburat,
De câte un gol de aer
aţi dat.
Sunt mai rar de
întâlnit.
Ca din cer cazi deodată,
Fie spre pământ sau apă.
Iată cum va fi acum!
Despre asta vreau să
spun,
Că orice şi pe oriunde,
La Semn nimic nu o să
mişte,
Că-i pe sus sau pe pământ,
Pe apă sau în adânc.
Inima va bate-n
piept,
Cu ochii o să vedeţi,
Urechile vor auzi,
Dar gura nu va vorbi.
Picioarele or să se
oprească,
Tot ce mişcă, are
viaţă.
N-a mai fost despre ce
spun,
Nici în cer, nici pe pământ,
Şi nici n-o mai fi
vreodată,
V-a spus Dumnezeul Tată.
vineri, 22.06.2017,
ora 20:44, A Ciobanu
