mesajul

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Fac un apel urgent către Papa și Cardinalii mei, pentru ca până la data de 13 mai a anului care urmează, Rusia să fie consacrată Inimii mele Neprihănite!

23 decembrie 2016 - 01:30 p.m.

Apelul Mariei de la Fatima pentru umanitate:

Copilași ai inimii mele, pacea mea de la Domnul să fie cu voi toți!

Copilasilor, toate profețiile care vi s-au dat de catre cer se vor împlini; Este vorba despre împlinirea profeției de la Fatima, despre aniversarea a 100 de ani de la apariția mea în Cova da Iria. Sunt foarte tristă pentru că omenirea continuă să păcătuiască fără a acorda atenție cuvintelor mele. Rusia nu a fost consacrată Inimii mele așa cum am cerut, iar dacă aceasta dorință a mea nu va fi îndeplinită, această țară va deveni un flagel pentru întreaga omenire.

Copilașilor, nu mă pot opri din plâns văzând această umanitate atât de pasivă, care continuă să încalce poruncile Tatălui Meu; fără a fi conștientă de evenimentele ce urmează a se dezlanțui. Aceste evenimente vor provoca pierderea unei mari parți a omenirii, care trăiește viața de zi cu zi la fel ca în timpul lui Noe, fără a acorda atenție apelurilor din cer, iar nenorocirea va veni dintr-o dată, și multe suflete nu vor mai putea fi salvate.

Dacă înaintea datei de 13 mai a anului care urmează, Rusia nu va fi consacrată  Inimii mele Neprihănite, vă asigur că veți regreta, iar cerul nu va mai putea opri flagelul comunismului, ce se va răspândi ca o plagă asupra întregii omeniri. Comunismul reprezintă ateismul ce va căuta să subjuge popoarele, luându-le în sclavie. Adversarul meu se va folosi de comunism pentru a înrobi națiunile. Armatele lui Gog și Magog sunt aliate și ei vor fi aceia care vor aduce devastarea și moartea pentru omenire.

Fac un apel urgent către Papă și Cardinalii mei pentru ca până la data de 13 mai a anului care urmează, Rusia să fie consacrată Inimii mele Neprihănite. Acordați  atenție chemării mele și nu mai amânați consacrarea acestei națiuni Inimii mele Neprihănite; Dacă nu veți face acest lucru, omenirea va avea foarte mult de suferit datorită dominației și sclaviei pe care aceste națiuni și aliații lor le vor exercita asupra umanitatii.

Flamura roșie al comunismului se va răspândi și multe națiuni își vor pierde identitatea și vor deveni sclavii unor regimuri autoritare, care vor impune legi și ideologii. Dragonul roșu al comunismului și al ateismului este pe cale să se trezească, iar dacă Rusia nu va fi consacrată, acesta va aduce durere, moarte, dezolare și sclavie pentru omenire și creatia Tatălui meu.

Copilașilor, ajutați-mă cu rugăciunile voastre, cu post și pocăință, cereți ca flagelul comunismului ateist să nu se răspândească, pentru ca Rusia să fie consacrată cât mai curând posibil Inimii mele Neprihănite. Când voi cei credincioși recitați  Rozariul, oferiți această intenție; Armata mea luptatoare, ajutați-mă cu rugăciunile voastre, cu post și pocăință, rugându-vă împreună cu mine și cerându-i Tatălui ca acest flagel să nu se abată asupra omenirii.

Amintiți-vă că puterea rozariului meu a câștigat multe bătălii, rugați-vă împreună cu mine pentru a opri balaurul roșu; rugați-vă pentru Vicarul Fiului meu, consacrați Rusia Inimii mele Neprihănite, urmând instrucțiunile pe care vi le trimit prin mesagerul meu; Cerul va accepta consacrarea numai dacă va fi făcută așa cum s-a cerut. Papa va trebui să călătorească în Rusia, în compania mai multor cardinali și  acolo vor face consacrarea acelei națiuni, acesta este singurul mod în care poate fi oprită pedeapsa pe care această națiune o va aduce asupra omenirii.

Mă bazez pe rugăciunile voastre copilașilor, este mare nevoie de rugăciune si penitență din partea voastră. Pregătiți-vă inimile și sufletele pentru întoarcerea triumfătoare a Fiului meu.

Mama voastra, Maria de la Fatima.

Faceți cunoscute mesajele mele copiii mei, întregii omeniri.