mesajul

luni, 22 august 2016

Mărturia forţată a unui demon

În numărul periodicului benedictin elevețian Benedictus Bote din 1 octombrie 1954 se poate citi – cazul P.Wolf slujitorul lui Dumnezeu – renumit exorcist, care prin intermediul unei fete posedate Maria Fitenberger, l-a obligat pe cel rău să se dezvăluie. Veridicitatea cazului este probată de 17 semnături, printre care și a doi preoți.

Rezumatul interogării și mărturia unui demon :

- Oamenii habar nu au cât de ușor putem domni asupra sorții lor, dacă nu se apără cu o credință puternică, cu sacramentele și sacramentalele! Noi doar șoptim că posibilitățile noastre sunt limitate, întrucât suntem înlănțuiți.
Aceasta este marea eroare! Suntem înlănțuiți în măsura în care nu putem să ne dezlănțuim asupra oamenilor așa cum am făcut-o cu Isus! Dar nu suntem atât de înlănțuiți încât să nu-i putem ispiti pe oameni sufletește și trupește, chinui și distruge. Și de ce sunt acestea permise de cel Înalt (care este Deasupra noastră – n tr.)?

Ce bine că nu știți! Dar vai, trebuie să spun! Fără de aceasta, mulți nu ar avea nici un merit pentru mântuire, fiindcă, din propie inițiativă, nu sunt dipuși să-și asume nici o suferință, ca să-L slăvească pe Dumnezeu! Cel mai groaznic pentru noi este atunci când, o boală, o încercare, suferințele și ispitele le oferă lui Dumnezeu ca ispășire pentru propriile păcate sau ale altora!

Nici nu mai spun mai departe! Groaznic! Este un eșec groaznic! Habar nu aveți cât sunteți de naivi, voi toți! Să vorbim despre faptul că ceea ce omul nu pricepe cu mintea, aceea nici nu ar trebui să o creadă? La asta, mulți reacționați punând sub semnul întrebării Revelația publică și începeți să fabricați propriile teorii, care de multe ori, devine o ”religie” mai complicată. După toate acestea nici nu este atât de greu să vă facem să credeți că nu există Dumnezeu! Că totul este o născocire a preoților!

Vă insuflăm că voi aveți principii, să vreți să trăiți bine, cu orice preț! Așadar căutați plăcerile! Oh, dar cu cât ne este mai dificil cu cei care o cinstesc pe Maria! Trebuie să îi convingem că mijlocirea ”Ei” este total netrebuincioasă, iar rugăciunea rozarului spusă mereu, este doar ”numărătoare de boabe”! Iar voi, ușor puteți fi păcăliți, sunteți niște nimeni slabi! Oh, ce mi-aș mai spune părerea despre voi!

Nici nu vă dați seama ce ușor faceți primul pas către stricăciunea voastră proprie! Mai ales dacă, dintr-un motiv sau altul, vă dați jos scapularul sau medalia miraculoasă! Noi suntem cel mai în clar cu valoarea uriașă a acestora și a rozarului! Ne străduim cel mai mult cu divizarea și distrugerea Congregațiilor Mariane și a Asociațiilor Rozarului, deoarece acestea sunt spre mântuirea multora. Abia așteptăm să icniți in fine: ”azi nu am timp!” Asta-i vorba ce ne place!

Voi slabi și de nimic, puterea voastră ar fi în unitate, pentru că atunci și Ei sunt cu voi! Ei! Întotdeauna Ei! Ne străduim să frângem intimitatea sărbătorilor religioase în zile de cumpărături, lenevire și înbuibare.
Ca rezultat al muncii noastre perpetue, mulți preoți uită încet, ce putere uriașă au primit odată cu hirotonisirea...Mai degrabă se preocupă cu vânarea de poziții și cu cele materiale, de aceea ajutăm multor păstori să operăm mai ușor în turmele lor! Uită și despre puterea binecuvântătoare pe care o pot atașa obiectelor sfințite. Noi insuflăm faptul că sacramentalele nu au nici o putere asupra noastră, în schimb adevărul e că „de la a la z” sunt oribile și respingătoare.

De aceea aruncăm asupra preoților voștri atâtea treburi inutile de făcut, pentru ca să nu se poată pregăti pentru predici, și astfel vorbesc neînsuflețit și cuvântarea lor e de o mică valoare. Nu pomenesc nici un cuvânt despre ”Regina”, de care ne este cel mai frică!

Textele lor sunt lipsite de orice mistic, și nici pe noi nu ne amintesc, cu toate că suntem acolo și așteptăm la ușăCuvântările lor seamănă mai degrabă cu o statistică sau filosofie stearpă, care nu captează atenția credincioșilor, fiind în imposibilitatea de a fi atenți și doar se enervează. Oh, câte suflete pierd (omit) asemenea oratori. Dar noi nu! Dar noi nu! ...