mesajul

vineri, 26 august 2016

Mesajul din 25 august 2016 dat Marijei de către Sfânta Fecioară Maria (Medjugorje)

Dragi copii, astăzi doresc să împărtășesc cu voi bucuria cerească! Voi, copilașilor, deschideți ușa inimii ca să crească în inima voastră speranța, pacea și iubirea pe care numai Dumnezeu le dă. Copilașilor, prea sunteți legați de lume și de lucrurile lumești, din acest motiv satana vă agită ca vântul valurile mării. De aceea, fie ca verigile vieții voastre să fie rugăciunea cu inima și adorarea Fiului meu Isus. Predați-I Lui viitorul vostru ca să fiți, în El, bucurie altora și exemplu cu viața voastră. Vă mulțumesc că ați răspuns la chemarea mea. 


Eu nu încurajez teama de Avertisment

Mesajul (163) din Cartea Adevărului

Miercuri, 10 august 2011, la ora 23:00
Fiica Mea preaiubită, ritmul evenimentelor globale, care conduc la Marele Avertisment, continuă să se intensifice, așa cum a fost prezis. Rugăciunea, copiii Mei, este esențială acum, pentru discipolii Mei de pretutindeni, înzestrați cu harurile Duhului Sfânt, ca să se unească, pentru a forma armata Mea. Această armată, deși încă destul de mică, în care mulți dintre adepții Mei mai trebuie să înțeleagă, că fiecare dintre ei joacă un rol important, va crește acum și-i va conduce pe copiii Mei până la capăt.
Toți copiii Mei trebuie să Mă asculte acum. Pentru fiecare atrocitate comisă de către om împotriva semenului său în această perioadă, trebuie să se facă rugăciuni pentru făptuitor, în fiecare caz în parte. Este nevoie acum de rugăciune pentru păcătoși. Prin rugăciune se poate invoca Duhul Sfânt pentru a aduce lumina divină în aceste sărmane suflete. Multe dintre ele sunt atât de oarbe față de adevărul iubirii Tatălui Meu, încât rătăcesc fără scop și se cufundă dintr-o criză în alta, rănindu-i pe cei cu care intră în contact. Dacă mai mulți dintre voi ar cere Milostivirea Mea pentru acești păcătoși, atunci influența celui rău ar slăbi considerabil. Copiii Mei, acesta este secretul în slăbirea urii satanei, care este scuipată precum focul din gura unui dragon, în încercarea de a înghiți lumea în aburii săi plini de ură.
El, înșelătorul și demonii săi sunt peste tot. Deoarece credința copiilor Mei este atât de slabă la nivel global, faptele nelegiuite ale satanei au cuprins omenirea într-o menghină, din care îi este greu să se elibereze. Dacă copiii Mei de pretutindeni ar fi crezut în existența lui Dumnezeu Tatăl Atotputernic, acest lucru nu s-ar fi întâmplat. Puterea satanei ar fi mai slabă, în special în cazul în care copiii Mei s-ar fi rugat pentru ajutor și ar fi solicitat Milostivirea Tatălui Meu.
Rugăciunea este armura voastră copii, de acum și până la Marele Avertisment. Folosiți rugăciunea pentru a salva sufletele aflate în întuneric. După Marele Avertisment rugăciunile voastre vor fi necesare pentru a-i ajuta pe copiii Mei să-și păstreze devotamentul față de Tatăl Meu Veșnic și pentru a cinsti Slava Lui.
Răbdarea, rugăciunea zilnică în liniște, formarea grupurilor de rugăciune, recitarea zilnică a rozariului Milostivirii Divine, postul și Sfântul Rozariu al Mamei Mele Preaiubite, se combină într-o formulă perfectă pentru salvarea sufletelor.
Eu nu încurajez teama de Avertisment. Rugați-vă acum pentru voi înșivă și pentru alte suflete, prin actul de răscumpărare și asta înainte de a Mă întâlni față în față pe Mine, Mântuitorul vostru iubit.
Zâmbesc cu bucurie și fericire atunci când Mă gândesc la momentul în care acest mare Dar al Milostivirii este revelat copiilor Mei. Este o întoarcere acasă, o plăcere care nu poate fi descrisă. Acest lucru se va întâmpla atunci când inima voastră se va umple cu iubirea Mea divină. Sufletele voastre vor fi luminate în cele din urmă în decursul pregătirii pentru Noul Paradis de pe pământ. Eu voi aduce apoi calmul care lipsea din viețile voastre de până acum, atunci când vă veți uni cu Mine.
Copii, amintiți-vă, motivul pentru care comunic acum cu lumea. Este dorința Mea de a Mă asigura că toți copiii Mei sunt salvați din ghearele satanei. De asemenea, din profunda Mea iubire de nepătruns pe care o am pentru fiecare dintre voi, vă întind mâna Mea ca să vă alăturați Mie, pentru a vă pregăti să vă întoarceți din nou acasă, în adevăratul vostru cămin.
Frica nu vine de la Mine. Vă iubesc, copii. Vă aduc acest dar glorios care provine din iubirea Mea. Bucurați-vă, zâmbiți și întâmpinați-Mă când apare semnul pe cer. Ridicați brațele și aduceți laudă lui Dumnezeu Tatăl pentru că Mi-a permis această ultimă șansă de a vă salva.
Mântuitorul vostru iubit, Isus Cristos,Regele Milostivirii

Sursa: http://profetieavertisment.ro/mesaje/163/eu-nu-incurajez-teama-de-avertisment/

luni, 22 august 2016

Mărturia forţată a unui demon

În numărul periodicului benedictin elevețian Benedictus Bote din 1 octombrie 1954 se poate citi – cazul P.Wolf slujitorul lui Dumnezeu – renumit exorcist, care prin intermediul unei fete posedate Maria Fitenberger, l-a obligat pe cel rău să se dezvăluie. Veridicitatea cazului este probată de 17 semnături, printre care și a doi preoți.

Rezumatul interogării și mărturia unui demon :

- Oamenii habar nu au cât de ușor putem domni asupra sorții lor, dacă nu se apără cu o credință puternică, cu sacramentele și sacramentalele! Noi doar șoptim că posibilitățile noastre sunt limitate, întrucât suntem înlănțuiți.
Aceasta este marea eroare! Suntem înlănțuiți în măsura în care nu putem să ne dezlănțuim asupra oamenilor așa cum am făcut-o cu Isus! Dar nu suntem atât de înlănțuiți încât să nu-i putem ispiti pe oameni sufletește și trupește, chinui și distruge. Și de ce sunt acestea permise de cel Înalt (care este Deasupra noastră – n tr.)?

Ce bine că nu știți! Dar vai, trebuie să spun! Fără de aceasta, mulți nu ar avea nici un merit pentru mântuire, fiindcă, din propie inițiativă, nu sunt dipuși să-și asume nici o suferință, ca să-L slăvească pe Dumnezeu! Cel mai groaznic pentru noi este atunci când, o boală, o încercare, suferințele și ispitele le oferă lui Dumnezeu ca ispășire pentru propriile păcate sau ale altora!

Nici nu mai spun mai departe! Groaznic! Este un eșec groaznic! Habar nu aveți cât sunteți de naivi, voi toți! Să vorbim despre faptul că ceea ce omul nu pricepe cu mintea, aceea nici nu ar trebui să o creadă? La asta, mulți reacționați punând sub semnul întrebării Revelația publică și începeți să fabricați propriile teorii, care de multe ori, devine o ”religie” mai complicată. După toate acestea nici nu este atât de greu să vă facem să credeți că nu există Dumnezeu! Că totul este o născocire a preoților!

Vă insuflăm că voi aveți principii, să vreți să trăiți bine, cu orice preț! Așadar căutați plăcerile! Oh, dar cu cât ne este mai dificil cu cei care o cinstesc pe Maria! Trebuie să îi convingem că mijlocirea ”Ei” este total netrebuincioasă, iar rugăciunea rozarului spusă mereu, este doar ”numărătoare de boabe”! Iar voi, ușor puteți fi păcăliți, sunteți niște nimeni slabi! Oh, ce mi-aș mai spune părerea despre voi!

Nici nu vă dați seama ce ușor faceți primul pas către stricăciunea voastră proprie! Mai ales dacă, dintr-un motiv sau altul, vă dați jos scapularul sau medalia miraculoasă! Noi suntem cel mai în clar cu valoarea uriașă a acestora și a rozarului! Ne străduim cel mai mult cu divizarea și distrugerea Congregațiilor Mariane și a Asociațiilor Rozarului, deoarece acestea sunt spre mântuirea multora. Abia așteptăm să icniți in fine: ”azi nu am timp!” Asta-i vorba ce ne place!

Voi slabi și de nimic, puterea voastră ar fi în unitate, pentru că atunci și Ei sunt cu voi! Ei! Întotdeauna Ei! Ne străduim să frângem intimitatea sărbătorilor religioase în zile de cumpărături, lenevire și înbuibare.
Ca rezultat al muncii noastre perpetue, mulți preoți uită încet, ce putere uriașă au primit odată cu hirotonisirea...Mai degrabă se preocupă cu vânarea de poziții și cu cele materiale, de aceea ajutăm multor păstori să operăm mai ușor în turmele lor! Uită și despre puterea binecuvântătoare pe care o pot atașa obiectelor sfințite. Noi insuflăm faptul că sacramentalele nu au nici o putere asupra noastră, în schimb adevărul e că „de la a la z” sunt oribile și respingătoare.

De aceea aruncăm asupra preoților voștri atâtea treburi inutile de făcut, pentru ca să nu se poată pregăti pentru predici, și astfel vorbesc neînsuflețit și cuvântarea lor e de o mică valoare. Nu pomenesc nici un cuvânt despre ”Regina”, de care ne este cel mai frică!

Textele lor sunt lipsite de orice mistic, și nici pe noi nu ne amintesc, cu toate că suntem acolo și așteptăm la ușăCuvântările lor seamănă mai degrabă cu o statistică sau filosofie stearpă, care nu captează atenția credincioșilor, fiind în imposibilitatea de a fi atenți și doar se enervează. Oh, câte suflete pierd (omit) asemenea oratori. Dar noi nu! Dar noi nu! ...

"Vor fi făcute statui sfinte, afișe, cupe...reprezentându-l pe falsul profet"

"În foarte scurt timp, vor fi făcute statui sfinte, relicve, afișe, cupe și tablouri de mari dimensiuni reprezentându-l pe falsul profet și vor fi plasate în Bisericile de pretutindeni. Imaginea sa, căreia în timp i se va alătura cea a anticristului, va decora multe locuri publice, biserici, centre politice, și va fi afișată chiar și în țări ale căror parlamente vor fi văzute îmbrățișând Biserica Catolică într-o „nouă lumină”. Acest lucru va da naștere unei noi forme de falsă evanghelizare și, din cauză că se va adresa unei societăți laice moderne, va atrage admiratori din lumea întreagă." (mesaj din 06 oct. 2013)


"Minciunile lui vor înrobi un grup naiv al discipolilor catolici. El va prezenta o minunată și drăgăstoasă carismă exterioară și toți copiii Mei din Biserica Catolică vor fi confuzi.
Un semn pe care să îl căutați la el va fi mândria și aroganța care se ascunde în spatele falsei umilințe exterioare. Atât de mult îi va înșela pe copiii Mei încât vor crede că este un suflet deosebit și pur.
Va fi tratat ca un sfânt în viață. Nici un cuvânt ieșit din gura lui nu va fi pus la îndoială.
Totodată, el va apărea ca având daruri supranaturale și oamenii vor crede imediat că poate înfăptui miracole.
Oricine i se va opune va fi criticat și considerat eretic.
Toate sufletele care sunt acuzate a fi eretice vor fi aruncate la o parte ca hrană pentru câini.
Toate adevărurile referitoare la învățăturile Mele vor fi răstălmăcite. Totul va fi o minciună. Persecuțiile se vor desfășura încet și vor fi subtile la început." (mesaj din 21 ian. 2012)






















Sursa mesaje:  www.profetieavertisment.ro


sâmbătă, 20 august 2016

Oamenii nu știu ce este de fapt sufletul lor – răspunsul este simplu

Mesajul (122) din Cartea Adevărului

Sâmbătă, 25 iunie 2011 la ora 01:30
Iubita Mea fiică, slujitorii Mei sfințiți îți vor auzi în cele din urmă vocea peste tot în lume, însă ea va rămâne fără ecou în locurile unde existența Lui Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, a fost uitată.
Ai putea spune că ei nu ascultă, însă ei nu pot asculta dacă nu aud. Fii curajoasă, vorbește cât mai multor oameni cu putință. Roagă-i pe oameni să publice vestea Cuvântului Meu. Cheamă-i. Roagă-i. Explică-le că trebuie să citească mesajele înainte de a le refuza, pentru că numai atunci când vor simți acea forță care provine din gura Mea Divină și când vor simți că sufletul Meu le va atrage sufletele, abia atunci vor înțelege, în sfârșit că Eu sunt acela care comunică cu lumea.
Sunt trist, fiica Mea, din cauza marilor bariere și diviziuni care astăzi blochează orice încercare a Binecuvântatei Mele Mame și a Mea, iubitul ei Fiu, de a vorbi lumii, prin vizionari. În trecut umilința era mai des întâlnită. Astăzi acesta importantă însușire a dispărut. În locul ei e o lume în care tot ce emană inteligență umană, farmec sau atracție fizică e acceptat ca fiind prioritar în viețile oamenilor. Spiritualitatea lor a murit. Fiica Mea, oamenii sunt doar niște scoici goale. Scoici pe care atunci când le spargi nu au nimic înăuntru. Substanța sufletului este lucrul pentru care copiii Mei trebuie să se străduiască. Acest fapt este dificil pentru mulți, și mai ales pentru cei a căror minte este plină de înțelepciune omenească, astfel încât rămâne puțin spațiu pentru înțelepciunea spirituală.
Alimentată de puterea satanei, lipsa înțelepciunii sufletești a devenit atât de mare încât oamenii au căzut pradă păcatului, deschizându-și sufletul către el. Lipsa înțelepciunii sufletești sau lipsa credinței în Dumnezeu permite contaminarea sufletului de către înșelător. Regele minciunii determină sufletele să creadă că numai trupul și mintea se întrepătrund constituind întregul. Din nefericire, voi nu puteți fi întregi fără suflet.
Ce este sufletul ?
Mulți oameni nu știu ce înseamnă de fapt sufletul. Nu știu cum poate fi simțit sufletul sau cum poate fi recunoscut. Ar putea fi mintea ? Sau conștiința? Răspunsul este simplu: sufletul tău ești tu, este ceea ce ești tu. Conștiința ta. Credințele tale. Capacitatea ta de a înțelege, indiferent dacă ea reprezintă adevărul așa cum este de fapt, sau așa cum ai dori să fie. Sufletul nu este o parte de sine stătătoare a ființei voastre, copiii Mei, nu este ceva ce aparține altei lumi. Sufletul este prezent în interiorul fiecărui om.
Sufletul poate fi îngrijit urmând învățătura Mea. Sufletul poate fi neglijat prin păcat, care este foarte greu de evitat. Sufletul poate deveni din nou plin prin spovedanie, prin exprimarea remușcării și printr-un nou început. Sau poate fi distrus. Unii își distrug sufletul în mod deliberat, păcătuind pentru plăcerile și viciile aceste lumi, fiind pe deplin conștienți despre ceea ce fac. Alții tăgăduiesc că au suflet. Aroganța lor îi convinge că sunt atotștiutori. Din punctul lor de vedere viața începe și se sfârșește aici pe Pământ.
Apoi, sunt acele suflete tinere, care nu din vina lor, au fost crescute de părinți în vremuri îmbelșugate, neducând lipsă de nimic în sens material. Religia lor constă în câștiguri materiale. Străduindu-se să găsească mereu alte stimulente, ambiția lor sporește în continuare, încât ei ajung să nu mai aibă pentru ce să lupte până la momentul morții lor. Atunci acele suflete sunt pierdute. Nedumerite. Confuze. Având un sentiment de dezgust profund în interior ele vor ști că ceva nu este în regulă. Sufletul lor le indică acesta dar ei nu știu cum să răspundă. Aceștia sunt cei pe care trebuie să îi salvați.
Îi chem pe toți cei care Mă urmează, peste tot din lume, să Mă ajute să îi salvez pe toți sărmanii Mei copii. Știu că cer un act de extraordinară generozitate din partea voastră. Aceasta este o responsabilitate uriașă. Dar fiindcă ascultați voia Mea Sfântă Mă veți ajuta să salvez o mare parte a lumii din ghearele satanei și din teroarea pe care o exercită asupra ei. Mergeți mai departe acum, dragii Mei discipoli, și Răspândiți-Mi Cuvântul în această lume obosită, rătăcită și deziluzionată. Harurile Mele se vor revărsa asupra fiecăruia dintre voi chiar și pentru o singură convertire, pentru un singur suflet care scapă de ororile Iadului. Vă iubesc pe toți. Vă îmbrățișez pe voi, credincioșii Mei, prețioșii Mei copii de pretutindeni. Ce multă bucurie Îmi aduceți voi zilnic. Cât de mult Mă consolați. Acum Aduceți-Mi mai multe suflete. 
Al vostru Mântuitor Divin, Mântuitorul întregii omeniri, Isus Cristos

Sursa: http://profetieavertisment.ro/mesaje/122/oamenii-nu-stiu-ce-este-de-fapt-sufletul-lor-raspunsul-este-simplu/ 

joi, 18 august 2016

Muntele Sfintei Treimi - august 2016

2016 - ANUL IUBIRII – AUGUST
“Să ducem Iubire acolo, unde nu există iubire!”
A 143-a întâlnire de rugăciune lângă Nuşfalău pe Muntele Sfintei Treimi

Din Sfânta Scriptură să citim şi să medităm Cartea Apocalipsei.
Mottoul lunii: „Şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu!” (L. 1, 47)
Intenţia comună de rugăciune: în aceste timpuri grele să ne rugăm pentru pacea în lume, pentru convertirea conducătorilor bisericeşti şi lumeşti!
Sarcina noastră concretă va fi: să facem cunoscută cât mai multor oameni ispăşirea: cum putem ispăşi, pentru ce intenţii putem ispăşi şi cât de importantă este ispăşirea în zilele noastre!

CE NE-A ÎNVĂŢAT PĂRINTELE CSILIK?

Sfinţii părinţi spun că Sfânta Fecioară este pomul vieţii. Dacă ajungem destul de aproape de Sfânta Fecioară, prin Ea ne apropiem de Viaţă, de Isus Cristos. Sfânta Fecioară nu vrea să ne păstreze pentru Ea, ci vrea să ne conducă la Isus Cristos. Un preot catolic avea un foarte bun prieten protestant. Preotul protestant a întrebat de la preotul catolic: „De ce merg la voi asa multi la biserică, iar la noi aşa puţini?” Preotul i-a explicat: „Biserica noi o numim Maica Biserică. Sfânta Fecioară este cea care ne primeşte în Biserică. Ea este Mama noastră, iar noi suntem copiii Ei. Voi sunteţi o Biserică fără Mamă, pentru că nu o cinstiţi pe Sfânta Fecioară şi nu cereţi mijlocirea Ei. Sfânta Fecioară are un farmec aparte, pe care i l-a dat Isus şi pe care noi toţi trebuie să o admirăm.”
A o iubi pe Sfânta Fecioară, înseamnă să ne însuşim virtuţile Ei. Să încercăm să o imităm pe Sfânta Fecioară. În Sfânta Scriptură ne întâlnim de multe ori cu Sfânta Fecioară. Ea L-a purtat în pântecele Ei pe Isus, Ea L-a adus pe lume. Sfânta Fecioară a fost împreună cu apostolii la revărsarea Spritului Sfânt.
După sfinţii părinţi Sfânta Fecioară este barca ocrotirii. Pe cel care se consfinţeşte Inimii sale Neprihănite, îl ocroteşte de toate relele. După sfinţii părinţi, Sfânta Fecioară este Chivotul Legământului în care se păzeau tablele Legii. Sfânta Fecioară ne învaţă să trăim în spiritualitatea celor zece porunci şi să ni le însuşim cât mai bine.
Sfânta Fecioară este plină de har, se află deasupra îngerilor şi a sfinţilor. Este Regina tuturor îngerilor şi a sfinţilor. Ea este cea mai apropiată Sfintei Treimi. Sfânta Fecioară este cea mai frumoasă şi cea mai minunată creatură a Sfintei Treimi; este Mama lui Isus Cristos; cel mai minunat templu al Spiritului Sfânt şi frumuseţea Sfintei Treimi. Sfânta Fecioară ne conduce la Sfânta Treime şi ne face cunoscută Sfânta Treime.
Conform unei povestiri, Sfântul Petru se afla în poarta Raiului şi lăsa oamenii să intre în Împărăţia Cerului. Odată s-a dus la Isus şi a văzut că în Rai se aflau oameni pe care el nu i-a lăsat să intre. L-a întrebat pe Isus: „Aceştia cum au venit aici?” – „Sfânta Fecioară i-a lăsat să intre pe geam!” Sfânta Fecioară dispune de un har minunat pe care l-a primit de la Sfânta Treime şi datorită acestui har ne conduce în mod minunat spre Rai. Sfânta Fecioară poate dobândi pentru noi haruri extraordinare de la Sfânta Treime, pentru că Ea este a doua Eva. Prima Eva prin neascultarea ei a adus tragedia omenirii. Maria prin ascultarea ei întoarce omenirea la Sfânta Treime. În Sfânta Fecioară este prezentă cea mai mare iubire faţă de omenire şi faţă de Sfânta Treime. Sfânta Fecioară este lipsită de păcatul originar. Oamenii care se nasc din nou spiritual, nu se mai simt bine în păcat, pentru că ştiu că nu-i duce într-o direcţie bună. Această spiritualitate de curăţie este întărită în noi de Sfânta Fecioară ca să iubim curăţia şi să urâm păcatul.
Sfânta Treime a înălţat-o cu trupul şi sufletul pe Sfânta Fecioară în Rai. Dacă o prindem de mâini, Sfânta Fecioară ne conduce şi pe noi spre Rai. Sfânta Fecioară este cea mai eficientă mijlocitoare. La cererea Ei a avut loc minunea din Cana Galileii, dar tot la mijlocirea Ei au avut loc multe convertiri, eliberări şi vindecări în vieţile noastre.
Chiara Lubich fondatoarea Mişcării Focolarelor, cu o ocazie a îngenuncheat în faţa Sfântului Sacrament şi i-a spus lui Isus: „Este foarte – foarte bine că ai rămas între noi până la sfârşitul timpurilor, dar de ce nu ai lăsat-o cu noi şi pe Maria?” Domnul Isus i-a răspuns: „Pentru că vreau ca tu să fi Maria!” Maria a rămas între noi în mame, iar ele trebuie să conştientizeze că trebuie să o reprezinte pe Maria prin iubirea lor, prin bunătatea lor, prin maternitatea lor. Bărbaţii trebuie să fie reprezentanţii lui Isus. Domnul Isus le spune femeilor: „Vreau ca tu să fi Maria. Vreau ca tu să întrupezi maternitatea şi iubirea Mariei în familia ta!” Bărbaţilor le spune: „Vreau ca tu să fi reprezentantul Meu în familia ta!” Dacă mergem înainte cu această spiritualitate vom deveni adevăraţi creştini şi adevăraţi ispăşitori!!! Amin! 
 
Temă de casă pentru luna august:
“DOAMNE AJUTĂ-NE SĂ-I REPREZENTĂM ÎN MOD DEMN PE ISUS ŞI PE MARIA,
PRIN VIAŢA NOASTRĂ EXEMPLARĂ!!!”

RETROSPECTIVA LUNII IULIE 2016
A FOST MESAJUL SFINTEI FECIOARE:
„Dragii mei trandafiraşi albi! Şi azi am venit între voi din încredinţarea Sfintei Treimi, cu mare bucurie şi cu focul iubirii. În suflet i-am adus cu mine pe fondatori: părintele Csilik şi fiica mea Eva. Azi ne bucurăm şi ispăşim împreună cu voi. În această lună sărbătoriţi a şasea aniversare de la moartea fiicei mele Eva. Gândiţi-vă şi meditaţi asupra vieţii sale şi asupra trăsăturilor pe care le-a avut. De ce s-a născut pe Pământ şi ce planuri a avut Dumnezeu cu ea? Muntele pe care l-a primit mostenire de la părinţii ei, l-a oferit Sfintei Treimi şi împreună cu acesta a oferit şi propria ei viaţă. A acceptat tot ce aducea această oferire: greutăţi, jertfe, suferinţă. Mai târziu, la cererea lui Dumnezeu şi-a dat vocea şi picioarele drept ispăşire pentru convertirea păcătoşilor. Şi-a dus crucea într-un mod altruist, a acceptat şi a oferit totul lui Dumnezeu pentru că ştia ce va primi în schimb: fericirea cerească. Luaţi exemplu după viaţa ei şi acceptaţi cu curaj ceea ce vă cere Dumnezeu de-alungul vieţii. Copiii mei, azi vă cer să vă deschideţi inimile, gândiţi-vă şi meditaţi asupra vieţii voastre: cu ce scop v-aţi născut oare pe Pământ? Aţi putea oare să cedaţi lui Dumnezeu tot ceea ce vă cere, chiar şi viaţa voastră, cu scopul de a salva cât mai multe suflete! Acest loc de pelerinaj a avut – are – va avea un viitor pentru că însăşi Sfânta Treime se ocupă de el. Să consideraţi că acesta este şi căminul vostru spiritual. Să-l îngrijiţi şi să aveţi grijă de el, ca de lumina ochilor voştri, pentru că în timpurile grele va fi un mare ajutor pentru voi şi pentru întreaga lume. Micuţii mei, vă cer din nou să veniţi aici cu regularitate. Dacă aveţi posbilitatea să nu lipsiţi niciodată şi să aduceţi cu voi şi pe alţii. Rugaţi-i pe parohii voştri să vă însoţească la programele de ispăşire. Spuneţi-le că îi aştept şi pe ei cu iubirea mea maternă pe Muntele Sfintei Treimi. Vă rog copiii mei să luaţi foarte în serios vocaţia voastră de ispăşitori, pe care aţi primit-o în dar de la Fiul meu cel Sfânt. Acceptaţi cât mai multe jertfe pentru că timpul este foarte scurt. Puneţi la o parte tot ceea ce nu vă zideşte spiritual şi luaţi în mână rozarul; rugaţi-vă şi ispăşiţi ca Dumnezeu să nu-şi reverse furia asupra lumii şi să nu aibă loc războiul mondial. Citiţi apocalipsa şi veţi înţelege că trăiţi în ultimele timpuri, când oamenii nu se mai suportă şi se omoară între ei. Fiţi recunoscători în fiecare zi şi daţi mulţumire lui Dumnezeu că mai pot fi între voi şi pot să vă învăţ abecedarul vieţii spirituale prin fiica mea. Nu uitaţi că mă bucur pentru voi şi vă iubesc.
Acum Sfânta Treime vă binecuvântează prin Mine cu harul curajului!!!

MĂRTURIA CONDUCĂTOAREI COMUNITĂŢII DE ISPĂŞIRE DIN DEBRECEN
Mă numesc Laczovicsné Szatmári Mária. Trăiesc şi lucrez la Debrețin. Mă ocup de vindecarea trupească şi sufletească a oamenilor. Sunt căsătorită în rit romano-catolic de 33 de ani, avem doi băieţi. Copiii au umblat la grădiniţă şi şcoală catolică. Acolo au primit prima împărtăşanie şi taina mirungerii. Soţul meu este om de afaceri şi nu are timp să călătorească în pelerinaje, dar este prezent la Liturghiile de duminică. Dragi fraţi pelerini! În suflet suntem invitaţi să ne rugăm pe Muntele Sfintei Treimi. Pentru mine acest munte este locul întâlnirii cu Dumnezeu prin Maria. Indiferent de vreme aici suntem întotdeauna fericiţi. Aici ne-am convins cât de aproape este Dumnezeu de noi. Acesta este motivul şi rezultatul pelerinajului nostru. Aici totul este frumos, este uşor, toată lumea se roagă. Simt că Muntele Sfintei Treimi este ca o casă în care Sfânta Fecioară îşi îmbrăţişează copiii care se roagă. Sfânta Fecioară a fost, este şi va fi prezentă, dar prezenţa Ei este clară pentru cei, care nu ochii fizici şi i-au deschis larg, ci prin curăţarea ochelarilor spirituali se pregătesc pentru întâlnirea cu Ea. Pentru mine Muntele Sfintei Treimi este ceea ce a fost Muntele Tabor pentru apostoli. Aici m-am convins că se poate trăi iubirea şi se poate experimenta gloria lui Dumnezeu. Când ajung aici se opreşte timpul şi spun: ’Doamne, îmi este bine aici’, să mă liniştesc, să fac calea crucii rugându-mă cu inima curată, să-I cânt şi să mă rog Preafericitei Fecioare Maria, la izvor. Întotdeauna dau recunoştinţă că am putut veni, deoarece Nuşfalău pentru mine este locul liniştirii şi al purificării spirituale. Încet învăţ chiar şi rugăciunile româneşti, aşa cum cânt în limba română împreună cu fraţii români spre gloria lui Dumnezeu. Mi-am promis că dacă voi fi sănătoasă, pot să umblu, atunci voi veni în fiecare lună să dau recunoştinţă pentru fiecare minut din viaţa mea, primit în dar de la Dumnezeu. Acum, în ultimele timpuri ispăşirea este foarte importantă. Dacă această formă de ispăşire pornită la Nuşfalău s-ar ţine în fiecare localitate din Ungaria şi s-ar răspândi în toată ţara, apoi pe întreg Pământul, atunci lumea s-ar schimba semnificativ. Să venim cât mai mulţi, deoarece avem nevoie de ocrotirea Fecioarei Maria, de ajutorul Ei, de mijlocirea Ei, în această lume schimbătoare. Să ne îmbăiem în această lumină cerească, ca zi de zi să putem face ceea ce trebuie să facem, într-un mod plăcut lui Dumnezeu. Lumea are nevoie şi de lumina ta.

Privire în viitor pentru luna septembrie 2016
·      În septembrie programele de ispăşire vor avea loc în zilele de 1 – 2 – 3 – 4, de la ora 13.
·      Sfânta Liturghie se celebrează în continuare în biserica din Nuşfalău în jurul orei 15! Excepţie face prima duminică; în această zi Sfânta Liturghie se ţine înainte de program, de la ora 12.
·      La cererea Sfintei Fecioare să continuăm să postim luni – marţi – miercuri, după prima duminică, şi să oferim pentru Biserică şi pentru viitorul Muntelui Sfintei Treimi.                                          
Mesajele de la Nuşfalău în limba română le găsiţi pe internet la adresa: www.muntelesfinteitreimi.ro,

e-mail: comunitateadeispasire@yahoo.com, inf. 0760-739-518

luni, 15 august 2016

Ridicarea glorioasă la Cer a Sfintei Fecioare Maria

650. Ridicarea glorioasă la Cer a Sfintei Fecioare Maria

8 decembrie 1951

           Oare cât timp a trecut? Este greu de stabilit. Dacă analizăm trupul neînsuflețit înconjurat de flori, am putea spune că doar câteva ore. Dar dacă ne uităm la frunzele de viță de vie pe care se odihnesc florile, deci, din frunzele veștejite și celelalte flori – care sunt tot atâtea relicve ce odihnesc în cufăr – trebuie să concluzionăm că au trecut zile.
          Trupul Mariei era exact așa cum a fost când sufletul i-a părăsit trupul. Cu toate acestea pe fața și mâinile ei firave nu se vedea nici o urmă a morții. În cameră nu este nici un fel de miros neplăcut. Ba dimpotrivă, o umple o mireasmă nedefinită ca și cum ar fi un amestec de tămâie, crin, trandafir, lăcrimioare, iarbă de munte...
          Ioan – cine știe de câte zile priveghează șezând pe scăunel, cu umerii lipiți la perete, a adormit, de obosit ce era. Candela de pe podea îi luminează fața foarte palidă și ochii înroșiți de plâns.
          Mijește de ziuă întrucât lumina-i slabă luminează terasa și via ce împrejmuiește casa. În lumina crescândă ce se strecoară pe ușă, se conturează obiectele din cameră care sunt departe de candelă și care mai înainte puteau fi doar bănuite.
          Subit, locul este inundat de o lumină uriașă, o lumină argintie, aproape fosforescentă, cu tonuri de albastru și crește într-una estompând lumina zorilor de zi și pe cea a candelei. Este aceeași strălucire care a umplut grota de la Betlehem în momentul nașterii lui Isus. Apoi, din acest șuvoi de lumină, însoțiți de o prezență și mai luminoasă, apar îngeri – exact așa cum le-au apărut păstorilor – și dau din aripi ușor, ca într-un dans, murmurând ritmic. Îngerii, se adună în jurul patului, se apleacă asupra trupului nemișcat și îl ridică. În toiul bătăilor de aripi mai puternice, se intensifică și vocile eterice. Se ridică prin despărțitura apărută în acoperiș – care s-a deschis prin aceeași minune ca mormântul lui Isus – luând cu ei trupul reginei lor. E adevărat că este Sfânt, dar încă nu este glorificat, de aceea încă este supus legilor materiei. Toate acestea nu au fost valabile pentru Cristos, deoarece El a fost glorificat imediat ce a înviat din morți. Melodia bătăilor de aripi se intensifică și e atât de puternică, ca și sunetul de orgă.
          Ioan, cu toate că dormea în continuare, s-a mișcat pe scăunel de vreo două trei ori, ca și cum lumina puternică și bătăile de aripi ale îngerilor l-ar fi deranjat. Apoi, dezmeticindu-se, se trezește de-a binelea datorită larmei puternice și a curentului de aer. Vântul, ce cobora din acoperișul deschis și ieșea pe ușa deschisă, mișca de colo-colo așternuturile patului de acum gol, precum și hainele lui Ioan și, cu un zgomot puternic, stinge candela și trântește ușa.
          Apostolul privește de jur împrejur, încă buimac, încercând să își dea ce se întâmplă. Observă că patul este gol și că acoperișul este deschis.
Presupune că s-a petrecut o minune. Aleargă afară pe terasă, ca la un fel de imbold sau o chemare cerească, își ridică privirile, își protejează ochii de lumina puternică ca să nu-l împiedice în a vedea.
          Și vede. Vede trupul Mariei, încă tot neînsuflețit, ca al unui om ce doarme, ce se ridică tot mai sus și mai sus, în cercul corului de îngeri. Ca o ultimă salutare, mantia și vălul se mișcă, poate de la vântul care s-a stârnit subit de la ridicarea către cer și de la bătaia aripilor îngerilor, și florile pe care Ioan le-a aranjat în jurul Mariei cad dintre faldurile hainelor, pe terasă și pe pământul Ghetsimanilor, în timp ce hosana corului de îngeri devine tot mai estompat și mai îndepărat.
          Ioan privește doar trupul, în timp ce se ridica datorită Minunii Dumnezeiești, spre a-l compensa și a-l răsplăti pentru iubirea lui pentru Maria și vede clar că, Maria -  înconjurată de razele soarelui -  învie, iese din starea de inconștiență care a despărțit sufletul de trup, prinde viață, se ridică în picioare (fiindcă deja și ea se bucură de darul dumnezeiesc al trupului glorificat).
          Ioan doar privește. Minunea pe care i-o dă Dumnezeu, îl umple de putere. O vede pe Maria ridicându-se la Cer, în pofida tuturor legilor naturale. Îngerii care cântau osana, o înconjoară dar nu o mai ajută în înaintare. Și Ioan este ca vrăjit de această priveliște minunată, pe care nici o pană omenească, nici cuvânt omenesc nu o poate reda fiindcă este de o frumusețe de nedescris.
          Ioan, încă stând sprijit cu spatele de peretele terasei, privește în continuare acel trup de o frumusețe dumnezeiască – pentru că așa era Maria – cum se ridică tot mai sus. Dumnezeu a creeat-o în mod unic, pentru că a vrut-o neprihănită, ca să fie Cuvânt întrupat. Și Dumnezeu dăruiește o ultimă minune mai mare – acestui ucenic credincios – viziunea întâlnirii dintre mamă și Fiu, care de asemenea este minunat și strălucitor, de o frumusețe de nedescris. Se pogoară din Cer, ajunge la Mama Sa, o strânge la piept, iar apoi, ca două comete, dispar amândoi, întorcându-se de unde a venit.
           Viziunea lui Ioan ia sfârșit. Își pleacă în piept capul. Pe fața lui obosită se oglindesc deopotrivă durerea pierderii Mariei și bucuria glorificării destinului ei. Dar deja bucuria depășește durerea.
          Vorbește așa: - Mulțumesc o, Dumnezeul meu! Mulțumesc! Am bănuit că aceasta se va împlini! Am vrut să rămân treaz ca să nu pierd nici un moment din plecarea ei glorioasă la Cer. De trei zile nu am mai dormit! Și m-a doborât complet oboseala și nesomnul, tocmai când a sosit momentul ridicării la Cer, dar poate Tu ai vrut așa, oh, Dumnezeul meu. Ca să nu mă îngrijorez și să nu sufăr prea mult în acea clipă...Da. Firește că Tu ai vrut, la fel cum ai vrut ca eu să văd și acum, ceea ce fără minunea Ta, nu aș fi putut să văd. Mi-ai permis să văd – chiar dacă din depărtare – pe cea glorificată, ca și cum ar fi fost aproape de mine. Și să-L revăd pe Isus! Oh! Viziune binecuvântată, neașteptată, nesperată! Oh, Isuse, recompensa recompenselor, pentru Ioan al Lui! Cel mai mare har, să-L revăd pe Domnul și Învățătorul meu! Profundă recunoștință, pentru aceasta! Să-L văd pe El lângă Mama! El, asemănător soarelui și Maria, lunii! Ambii strălucitori, glorificați și fericiți, pentru că pot fi din nou împreună! Cum va fi acum Paradisul, când amândoi sunteți acolo, voi, cele mai mari stele ale Ierusalimului ceresc?
          O, ce bucurie pentru corurile de îngeri și pentru sfinți! Această bucurie ce mi s-a dat, să pot vedea pe Fiul cu Mama – este de o însemnătate atât de mare, încât șterge orice suferință și-i ia locul pacea.
          Dintre cele trei minuni pe care le-am cerut de la Dumnezeu, două s-au împlinit. Am văzut cum în Maria s-a reîntors viața și de asemenea simt cum pacea se reîntoarce în mine. Toate îngrijorările mele au trecut, fiindcă v-am văzut reuniți în slavă. Mulțumesc, oh, Dumnezeule! Și mulțumesc că ai dat posibilitatea unei făpturi, curate, să poată vedea care este soarta sfinților, cum va fi judecata de pe urmă și renașterea și reunirea trupului cu spiritul, care s-a suit în mometul morții. Nu am avut nevoie să văd. Nu trebuia să văd, ca să cred, fiindcă eu întotdeauna am crezut cu tărie fiecare cuvânt al Învățătorului. Dar mulți se vor îndoi, peste secole și milenii, de faptul că trupul care a devenit țărână va fi din nou viu. Acelora, eu le voi putea spune, jurându-mă pe lucurile cele mai sfinte, că nu doar Cristos a înviat prin propria Sa putere dumnezeiască, ci și sfânta Lui Mamă la trei zile de la moartea ei – dacă această stare se poate numi moarte. A înviat și trupul reunit cu sufletul și-a luat locul în lăcașul veșnic, în Cer lângă Fiul ei. Voi putea spune: Credeți, o, voi creștini, toți cei care sunteți creștini, în învierea trupului, în ziua judecății și în viața veșnică în trup și suflet. Aceasta este o viață fericită pentru sfinți și groaznică pentru păcătoși. Credeți și trăiți ca sfinții, așa cum au trăit ca sfinții, Maria și Isus, pentru ca soarta voastră să fie la fel ca și a lor. Eu am văzut trupurile lor cum s-au înălțat la Ceruri. Eu pot să dau mărturie despre aceasta. Trăiți ca oamenii drepți pentru ca odată să puteți fi în lumea veșnică – în trup și suflet –  împreună cu Soarele - Isus,  și cu Maria - Steaua (steaua stelelor). Îți mulțumesc încă odată, o Dumnezeule!
          Și acum, să strângem ce a rămas după ea: florile care au căzut dintre falduri, fruzele de viță rămase în pat – și să le păstrăm. Va fi nevoie de ele...Da, ne vor ajuta, ca să dea ajutor și împăcare fraților mei mult așteptați. Mai devreme sau mai târziu, tot voi da de ei...” Adună petalele de flori căzute și reîntorcându-se în cameră le împătură într-o bucată de pânză.
          Apoi privește mai atent la acoperiș și exclamă:
          Încă o minune! Un alt eveniment ieșit din comun din șirul de minuni din viețile lui Isus și Mariei! El, Dumnezeu a înviat prin propria putere și voință rostogolind piatra  de la intrarea mormântului și s-a înălțat la Ceruri. Singur. Și Maria este sfântă, dar este fiică a omului; trecerea pentru înălțarea ei la ceruri s-a deschis cu ajutorul îngerilor și ei au dus-o sus.
          În Cristos, sufletul a înviat din nou trupul, încă de pe pământ, pentru că așa a trebuit să fie, pentru ca dușmanii lui să tacă și pentru ca cei care-L urmează să se întărească în credință. În Maria, sufletul s-a reîntors când deja era la porțile Paradisului, fiindcă pentru ea nimic altceva nu a fost mai important decât puterea înțelepciunii depline și veșnice a lui Dumnezeu!
          Ioan adună florile și crengile ofilite de pe pat și le pune lângă celelalte adunate afară și le așează lângă capacul cufărului. Apoi îl deschide pune pernița, pătura (apoi merge în bucătărie și strânge și alte obiecte de uz: fusul si roata de tors, vasele sale) – și le pune lângă celelalte lucruri.
          Închide lada și se așează pe scăunel exclamând: Acum, și sarcina mea s-a împlinit! Pot pleca liber, acolo unde Duhul lui Dumnezeu mă va călăuzi. Să merg! Pentru a Răspândi învățătura Dumnezeiască la care Învățătorul m-a făcut părtaș pentru ca să predau mai departe oamenilor. A-i învăța iubirea, să creadă în ea și în puterea ei. Să-i învăț pe oameni ce a făcut pentru ei iubirea lui Dumnezeu. Prin Jertfa și Sfințenia Lui, ne putem uni în Isus Cristos în Euharistie, în sfânta împărtășanie veacuri la rând, așa cum El ne-a poruncit să repetăm ritul și jertfa. Toate sunt daruri desăvârșite ale iubirii! A iubi iubirea, pentru ca să creadă în ea, așa cum noi am crezut și credem în El. Iubirea trebuie sădită  pentru ca recolta și pescuitul să fie bogate pentru Domnul. Maria mi-a spus la ultima noastră discuție că iubirea câștigă totul – cel care iubește este antiteza lui Iuda, care a fost însăși ura. Așa cum Petru a fost mai aprins iar Andrei mai blând, fii lui Alfeu, cu sacramentele și știința, împletite cu purtarea nobilă, și așa mai departe. Eu, cel care iubește duios, acum, când nu-i mai am pe Isus și Mama lui, pe cine să iubesc pe pământ, voi merge să vestesc iubirea printre popoare. Iubirea va fi arma mea și învățătura mea. Și cu asta am să înfrîng diavolul, păgânismul și voi cuceri multe suflete. Voi continua ceea ce au făcut Isus și Maria, cei care au fost reprezentanții desăvârșiți ai iubirii.


Sursa: „Evanghelia, asa cum mi-a fost revelata” – Maria Valtorta, vol. 10.

duminică, 14 august 2016

Adormirea Maicii Domnului

649. Adormirea Maicii Domnului

    Maria se află în camera ei mică de deasupra terasei. Este îmbrăcată într-un alb imaculat. Este alb vălul, matia ce îi acoperă gâtul și umerii. Aranjează niște haine, ale ei și ale lui Isus, haine pe care le-a păstrat până acum. Le alege pe cele mai bune. Sunt puține. Dintre ale ei, le alege pe cele pe care le-a purtat pe Golgota, iar dintre cele ale lui Isus, una de pânză pe care o purta în zilele de vară și mantia însângerată pe care au găsit-o în grădina Ghetsemani.
    După ce le-a împăturat și a sărutat mantia însângerată, pășește către ladă. În acest cufăr, păstrează de ani de zile relicvele Ultimei Cine și ale Patimilor. Le așează pe toate pe raftul cel de sus, iar hainele le pune dedesupt.
Când închide cufărul, Ioan – care tocmai căutând-o intră pe ușă, deoarece de obicei, în timpul dimineții Maria obișnuia să fie în bucătărie și azi nu a văzut-o de loc – o întreabă:
- Ce faci, Măicuță?
- Am aranjat totul, ceea ce am considerat important să păstrez. Toate amintirile...Tot ceea ce dă mărturie despre nemărginita Lui iubire și durere.
- O, Maică, de ce deschizi din nou rănile cumplite ale inimii tale cu aceste lucruri triste? Ești palidă, iar mâinile îți tremură...Suferi văzându-le – spune Ioan pășind către ea, fiindcă e atât de palidă și tremură atât de tare încât îi e teamă să nu cadă.
- O! Nu tremur din această cauză și nici nu de aceea sunt palidă. Aceasta nu se întâmplă pentru că rănile inimii mele s-au redeschis....oricum acestea nu s-au vindecat niciodată pe deplin. De fapt niciodată nu a fost în mine o atât de mare pace și bucurie.
- Niciodată ca acum? Nu înțeleg....Văzând aceste lucuri ce păstrează amintirea acelor ore cumplite se iscă din nou în mine durerea. Și eu sunt doar ucenicul Său, dar tu ești Mama Lui...
- Înțelegi prin aceasta că ar trebui să sufăr mai mult. În accepțiune omenească, ai dreptate. Dar nu este așa. Deja am învățat să suport durerea provocată de despărțirea de Fiul meu. Întotdeauna m-a și durut, deoarece prezența și apropierea Lui, pentru mine a însemnat Paradisul pe pământ. Întotdeauna, benevol am acceptat suferința cu seninătate, deoarece fiecare faptă a lui a fost Voia Tatălui și s-a supus Voinței dumnezeiești. De aceea am acceptat-o întotdeauna, întrucât și eu întotdeauna am îndeplinit voința Tatălui. Am suferit când Isus m-a părăsit. E adevărat. M-am simțit singură. Doar Dumnezeu mi-a văzut suferința, atunci când, în copilărie m-a părăsit ca să stea de vorbă cu înțelepții de la Templu. Când L-am întrebat de ce a plecat de lângă mine, nu a spus nimic. Tot așa s-a întâmplat când a devenit Învățător...și atunci eram văduvă deja, într-un oraș în care – cu una sau două excepții – nimeni nu m-a iubit. Nu m-a mirat nici ceea ce a spus la nunta de la Caana. El a îndeplinit voia Tatălui. Iar eu L-am lăsat. L-am ajutat cu rugăciune sau cu sfaturi. Am dat sfaturi ucenicilor și m-am rugat pentru nefericiți. Dar nu am putut face mai mult de atât. Am suferit când a mers în lume, care este atât de haínă și păcătoasă, încât și El însuși a suferit din cauza ei. Ce fericită am fost când se reîntorcea la mine! Acea fericire compensa de sute de ori acea suferință când nu era cu mine. Când a murit, suferința aproape că m-a sfâșiat, dar nici nu aș putea să exprim în cuvinte acea fericire ce m-a cuprins când mi s-a arătat după înviere! Durerea cumplită provocată de despărțire atunci când s-a înălțat la Ceruri, va lua sfârșit atunci când viața mea pământească se va încheia. Acum sunt fericită și fericirea mea este atât de imensă, pe cât de mare mi-a fost durerea, deoarece simt deja încheierea vieții mele pământești. Am făcut ceea ce a trebuit să fac. Mi-am încheiat misiunea mea pe pământ. Insă cealaltă, cea din Ceruri, nu se va încheia niciodată. Dumnezeu m-a lăsat pe Pământ, până ce, așa ca și Isus, nu mi-am îndeplinit sarcinile. Trăiește în mine acea fericire mistică, ca acea pe care Isus a trăit-o în toiul celor mai cumplite patimi, ca un strop de balsam, atunci când a spus ”S-a împlinit!”
- În acel ceas, Isus a fost fericit?
- Da, Ioan. Această fericire nu poate fi înțeleasă de oameni. Doar acele suflete pot să o înțeleagă care trăiesc deja în lumina lui Dumnezeu și văd acele mistere profunde ascunse sub vălul Regelui Veșnic, în lumina harului. Atunci când acele lucruri petrecute cu El s-au intensificat, când Tatăl L-a părăsit, atunci încă nu am înțeles acele lucruri. În acel ceas lumina s-a stins din lumea care nu a vrut să îl primească pe El. S-a stins și pentru mine. Nu ca pedeapsă, ci ca și Co-Răscumpărătoare și eu a trebuit să experimentez teama, în lipsa puterilor dumnezeiești, întunericul, deznădejdea, ispita Satanei, ca să nu cred ceea ce El a spus. Și eu am trăit în suflet ceea ce a trăit El Joi și Vineri. Dar apoi am înțeles. Când a înviat cel veșnic luminos, Lumina mi s-a înfățișat și am înțeles. Am înțeles totul. Și acea bucurie nemărginită, mistică despre care a vorbit Cristos: ” Am îndeplinit totul ceea ce Tatăl Mi-a încredințat. Iubirea către Tatăl a izbucnit din Mine, atunci când M-am jertfit, la fel și iubirea pentru oamenii pentru care am murit. Am săvârșit totul, ceea ce Mi-a încredințat. Mor fericit în suflet, deși mi-au sfâșiat Trupul.” Și eu am îndeplinit tot ceea ce a fost scris dintru începuturi. Mântuitorul s-a întrupat în mine, v-am ajutat pe voi, preoții Lui, ca să fiți desăvârșiți. Biserica este bine clădită și destul de puternică deja. Sfântul Duh o luminează, iar sângele primilor martiri o întărește și o sporește, cu ajutorul meu devine sfântă, iubirea pentru Dumnezeu și pentru aproapele o ține în viață și o întărește și astfel ura, intrigile și blestemul Satanei și al ciracilor lui, nu se pot înrădăcina în ea. Dumnezeu se bucură de acestea și vrea ca din gura mea să auziți: creșteți în iubire, creșteți pe calea desăvârșirii cunoașterii și a puterii, fiindcă așa creștinii vor fi tot mai mulți. Învățătura lui Isus este Iubirea. Iubirea a fost cea care l-a dus înainte și a călăuzit viața Lui și a mea. Nu am refuzat pe nimeni, i-am iertat pe toți. Doar pe unul singur nu l-am putut ierta fiindcă era deja în slujba Urii și nu a primit iubirea noastră nemărginită. Înainte de moartea Sa, înainte de a-și lua rămas bun, Isus v-a lăsat o singură poruncă: ”Să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu”. Biserica are nevoie de iubire, pentru ca să trăiască și să sporească. Are nevoie mai ales de iubirea slujitorilor ei. Dacă nu vă iubiți unii pe alții din toată inima și nu-i iubiți pe frații voștri în Dumnezeu, Biserica devine stearpă. Nu va fi cine să conlucreze în re-creearea oamenilor și la ridicarea lor la rangul de fii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai Raiului, și astfel Dumnezeu nu are cui ajuta. Dumnezeu este iubire. Toate faptele Sale sunt opera Iubirii. De la Creație până la Întrupare, de la Întrupare până la Răscumpărare, până la înființarea Bisericii. Iar la sfârșit, îi va aduna pe cei drepți în Ierusalimul ceresc, ca să se bucure în El. Îți spun acestea pentru că tu ești Apostolul iubirii și poți să înțelegeți aceste lucruri mai bine decât ceilalți...
    Ioan o întrerupe:
- Și ceilalți iubesc și se iubesc și unii pe alții...
- Da, însă doar tu poți iubi cu adevărat. Fiecare dintre voi are o specificitate, la fel ca și fiecare creatură. Dintre cei doisprezece, a ta este iubirea. Iubirea curată și supranaturală. Probabil de aceea, adică sigur de aceea, pentru că tu ești cu inima curată. Petru este uman, se aprinde repede și este sincer. Fratele lui, Andrei, este mai liniștit decât toți și mai rușinos. Fratele tău, Iacob, este mai pornit într-atât încât Isus l-a numit fiul trăznetului. Celălalt Iacob, fratele lui Isus este drept și eroic. Iuda, fiul lui Alfeu, om care se ține de cuvânt și întotdeauna nobil. Curge în el sângele lui David. Filip și Bartolomeu sunt cei care se leagă cel mai mult de tradiții. Simon Zelotul este precaut. Toma este iubitor de pace. Matei este smerit și, neuitându-și trecutul, rămâne mereu de neobservat. Și Iuda Iscarioteanul. Vai! El este oaia neagră a turmei lui Cristos. Și-a crescut șarpele cu iubirea lui. El a fost mereu mincinosul îndrăcit. Dar tu ești doar iubire și astfel îi poți face să înțeleagă sfatul meu și pe ceilalți care sunt departe. Spune-le să se iubească unii pe alții și pe toată lumea, chiar și pe prigonitorii lor! Și eu așa am devenit una cu Dumnezeu și am devenit logodnica Iubirii nemărginite și s-a întrupat în mine Cristos. M-am predat în totalitate lui Dumnezeu, cu toate că am știut din prima clipă câtă suferință va trebui să trăiesc. Am cunoscut cuvintele profeților și lumina dumnezeiască mi-a luminat înțelesul lor. Așadar, încă de la ”da”-ul spus Îngerului, am știut că mă predau celei mai mari dureri pe care o mamă o poate trăi. Dar inima mea nu a putut fi mărginită de nimic. Știu că îmi dă putere și lumină, atrăgându-mă în înălțimi ca un magnet. Acest foc purifică și înfrumusețează, îi transformă pe aceia care îl îmbrățișează. Da, iubirea este un adevărat foc. Foc care mistuie lucrurile trecătoare apoi îl transformă pe omul ruinat și dezbrăcat într-un om purificat, demn de Împărăția Cerurilor. Cât de mulți oameni căzuți printre ruine, păcătoși, stricați și fără țel, veți întâlni pe căile voastre de vestitori ai credinței! Pe niciunul să nu-l înjosiți ! Dimpotrivă, iubiți-i, pentru ca să vină la iubire și să câștige mântuirea! Sădiți în ei semințele iubirii! Mulți devin răufăcători pentru că nimeni niciodată nu i-a iubit, s-au i-au iubit incorect. Iubiți-i, pentru ca după curățarea lor, Duhul Sfânt să se poată muta în templul lor, care înainte de asta a stat gol și a păcătuit atât de mult! Pentru creație, Dumnezeu nu a ales un înger și nici nu a luat cele mai nobile materiale. A luat țărână. Cel mai puțin prețios material. Apoi a suflat în acesta iubirea Sa și pe acel material neprețios l-a ridicat la rang de copil a lui Dumnezeu. Pe parcursul peregrinărilor Sale, Fiul meu i-a ridicat pe mulți din noroiul în care zăceau. El nu i-a călcat în picioare, ba dimpotrivă! I-a adunat și i-a făcut aleși ai cerului. Întotdeauna să vă amintiți de aceasta! Faceți și voi ceea ce a făcut și El! Amintiți-vă de fiecare cuvânt și faptă a Lui! Amintiți-vă de pildele rostite de El care vorbeau inimilor! Trăiți-le și transpuneți-le în fapte! Scrieți-le pentru ca și generațiile viitoare să le cunoască, chiar și peste veacuri! Să îi călăuzească pe oamenii de bine ca să pelegrineze spre viața și slava veșnică! Firește că nu puteți să redați cuvânt cu cuvânt toate cuvintele minunate ale Adevărului și Cuvântului Vieții. În pofida acestui lucru, scrieți din ele tot ceea ce știți! Duhul lui Dumnezeu s-a pogorât asupra mea ca să-L aduc în lume pe Mântuitorul. Tot așa s-a pogorât și asupra voastră, asupra fiecăruia în parte, ca să vă aduceți aminte și, prin intermediul cuvintelor voastre, să întoarceți mulțimile către Dumnezeu. Continuați acea misiune maternă – care mi-am asumat-o pe Calvar și dați și voi fii lui Dumnezeu! Acelaș Duh îi întărește pe noii copii ai lui Dumnezeu și în toiul suferințelor, pentru ei, moartea și prigoana va fi dulce. Își vor mărturisi iubirea pentru Cristos și vor ajunge în Rai, la fel ca și Ștefan și Iacob, Iacob al meu, și mulți alții.... Când vei rămâne singur păstrează aceast cufăr...(este cufărul în care Maria a dunat și a păstrat toate relicvele de la Cina cea de Taină, cuiele care au provocat rănile lui Isus, vârful lancei adus de Longinus, marama Veronicăi și Giulgiul, mantia lui Isus plină de sânge găsită în grădina Ghetzemani, etc. - n tr.)
    Ioan s-a făcut și mai palid, ca atunci când Maria a vorbit despre faptul că și-a încheiat misiunea pe pământ. O întrerupe și o întreabă speriat:
- Măicuță! De ce vorbești așa? Te simți rău? Vrei să mă părăsești?
- Nu. Voi rămâne cu tine atât cât voi fi aici pe Pământ. Dar pregătește-te, Ioan al meu, pentru că în curând vei rămâne singur.
- Dar înseamnă că te simți rău, vrei doar să mi-o ascunzi!
- Nu. Crede-mă! Niciodată nu m-am simțit atât de puternică, liniștită și fericită ca acum! Dar s-a pogorât asupra mea o asemenea bucurie, o deplinătate a vieții care....Da, cred că nu aș putea-o trăi vie. Pe de altă parte, nu sunt nemuritoare. Trebuie să înțelegi! Sufletul meu este nemuritor. Dar trupul nu. Asemeni ca oricărui trup omenesc, și al meu este supus morții!
- Nu! Nu! Nu spune asta! Tu nu poți muri! Tu nu trebuie să mori! Trupul tău neprihănit nu poate muri la fel ca al păcătoșilor!
- Te înșeli, Ioan. Și Fiul meu a murit! Și eu voi muri. Nu voi cunoaște boala sau agonia, dar voi muri. Fiul meu, să știi că de când El m-a lăsat aici, acesta este singurul meu dor. Acesta este primul și unicul meu dor. Ba mai mult: aceasta este singura mea dorință. În viața mea, orice altceva a fost una cu Voința lui Dumnezeu. Însuși Dumnezeu a sădit în inima mea de copil acea voință să rămân fecioară. El a voit căsătoria mea cu Iosif. El a voit maternitatea mea dumnezeiască și fecioria mea. În viața mea, fiecare faptă a fost să îndeplinesc Voința Domnului. Dar aceea, ca să fiu din nou cu Isus, este doar voința mea. Vreau să părăsesc Pământul pentru Cer pentru ca să pot fi cu El pentru veșnicie. Acesta este dorul meu de ani de zile. Iar acum simt că acesta se va împlini curând. Nu te teme, Ioane! Ascultă-mi cel mai fiebinte dor! Atunci când trupul meu va fi părăsit de sufletul care-i dă viață și voi dormi în pace, să nu mă îmbălsămați așa cum e obiceiul la evrei. Nu mai sunt evreică ci creștină, întrucât eu am fost prima cea care am primit Trupul și Sângele Lui, eu am fost prima ucenică. Am fost co-răscumpărtoare și printre cei care L-au urmat pe El în slujire. În afară de mama și tatăl meu, respectiv cei care au fost prezenți la nașterea mea, nimeni nu a văzut trupul meu. De multe ori m-ai numit: ”Adevărat Chivot păstrător al Cuvântului Dumnezeiesc”. Și tu știi că doar marele Preot poată să se îngrijească de acesta. Tu ești preot, și mult mai sfânt decât Marele Preot al Templului. Dar eu voiesc, ca la timpul potrivit, să mă vadă doar Veșnicul Mare Preot. Așadar, de aceea să nu mă atingeți! Pe de altă parte, vezi? M-am purificat deja, am îmbrăcat o haină curată, în haina ospățului veșnic...
- Dar Ioane, de ce plângi?
- Fiindcă izbucnește în mine furtuna durerii! Am înțeles că te voi pierde acum! Cum voi trăi fără tine? Și de la acest gând, deja mi se frânge inima! Nu suport aceasta durere!
- Ba o vei suporta! Dumnezeu te va ajuta ca să trăiești încă mult, așa cum a făcut-o și cu mine. Dacă El nu m-ar fi ajutat, acolo pe Golgota atunci când a murit, și pe muntele Măslinilor, și atunci când s-a Înălțat la Ceruri, aș fi murit, ca Isac. Te va ajuta în viața ta, ca să-ți amintești cuvintele mele anterioare, spre binele tuturor!
- Oh, îmi voi aduce aminte de tot! Voi face totul așa cum ai spus, inclusiv cu trupul tău. Înțeleg și faptul că nu ai nevoie de obiceiurile evreilor, întrucât ești creștină, o, Maică Neprihănită! Și aceea este sigur că trupul tău nu va suferi stricăciune. Trupul tău nu cunoaște stricăciunea și putreziciunea trupului muritor, fiindcă nu a purtat în el Păcatul originar și pentru că a locuit în el Harul, Cuvântul. Tu ești cea mai adevărată relicvă a Lui. Aceasta va fi ultima minune a lui Dumnezeu pe care o va face cu tine, în tine. Vei rămâne așa cum ești....
- Așadar, nu plânge!...exclamă Maria, privind la fața inundată de lacrimi a apostolului.
- Dacă rămân așa cum am fost, nu mă vei pierde! Nu te teme!
- Te pierd și dacă rămâi fără nici o stricăciune. Simt. Mă simt ca și cum m-ar fi înfășcat uraganul durerii. Un uragan ce mă zdrobește și mă pustiește. Tu ai fost totul pentru mine mai ales decând mi-am pierdut părinții și frații, pe cei de un sânge cu mine și pe cei ai misiunii, pe deasupra și pe Marziam, pe care Petru l-a dus cu el. Rămân singur în cea mai sălbatică furtună!
    Ioan cade la picioarele Mariei scuturat de plâns.
    Maria, se apleacă asupra lui și punându-și mâinile peste părul răvășit, vorbește așa:
- Nu. Nu va fi așa. De ce îmi provoci durere? Ai fost puternic și la piciorul Crucii, cu toate că acea groază, n-are pereche, nici în măreția martiriului și nici în ura satanică a norodului! Ai fost atât de puternic și ne-ai dat atât de multă putere! Și azi, în această seară de sâmbătă senină și plină de pace, când stau în fața ta inundată de fericire, te clatini?! Liniștește-te! Fă și tu la fel, devin-o una cu pacea care te înconjoară! Găsește pacea! Liniștea este frântă doar de foșnetul frunzelor de măslin. Dar și acel zgomot suav este atât de dulce ca și cum îngeri ar împresura casa. Poate într-adevăr sunt aici. În momentele importante ale vieții mele întotdeauna au fost cu mine, sau unul, sau chiar mai mulți. Au fost acolo în Nazaret atunci când Duhul lui Dumnezeu s-a pogorât în pântecele meu feciorelnic. Au fost acolo cu Iosif, când era neliniștit de starea mea și nu știa cum să se poarte cu mine. Au fost acolo și la Betlehem când s-a născut Isus și mai apoi când a trebuit să fugim în Egipt. Și au fost și în Egipt când ne-au trimis înapoi în Palestina. Și cu toate că atunci nu au venit la mine – întrucât pe mine m-a vizitat Regele îngerilor, când încă El aproape că nici nu înviase – îngerii au apărut femeilor milostive, în zorile acelei zile ce a urmat sâmbetei, ca să vă spună ție și lui Petru ce trebuie să faceți. Lumina și îngerii au fost mereu prezenți în momentele decisive ale vieților noastre. Lumina și focul s-a pogorât asupra mea de la Tronul lui Dumnezeu, asupra slujitoarei Domnului, apoi s-a reîntors la Dumnezeu, la Domnul meu, Regele meu, ca să devenim una. Așa s-a împlinit Scriptura și așa, vălul luminii, a ascuns misterele lui Dumnezeu, din fața satanei și a slujitorilor săi pentru ca să nu cunoască misterul și timpul minunatei Întrupări. Și în această seară simt prezența îngerilor, cu toate că acum nu îi văd. Și acum simt că o lumină de dincolo de pământ crește în mine, la fel ca și atunci când Cristos s-a întrupat în mine și când L-am născut pentru această lume. O lumină, care izvorăște dintr-o lumină mult mai puternică decât a mea. Asemănătoare acelei puteri a iubirii care a rupt Cuvântul din Cer pentru ca să devină Om și Răscumpărător. Sper, ca în această seară, puterea iubirii să mă ridice în Cer și să mă ducă acolo unde, sufletul meu, împreună cu mulțimea de sfinți și cu al îngerilor cor, să pot cânta veșnic lui Dumnezeu Magnificat-ul, pentru toate lucrurile Sale mari pe care le-a făcut cu mine, slujitoarea Lui.
- Poate o vei putea face nu doar cu sufletul. Iar pământul îți va răspunde, cu popoarele și națiunile sale, te va mări și binecuvânta în vecii vecilor, așa cum a profețit Tobia, pentru că tu ești aceea care l-ai purtat în tine pe Domnul și nu Sfânta Sfintelor. Tu singură, ai dăruit lui Dumnezeu atâta iubire, câtă nu au putut niciodată să dea Marele preot și toți cei ai templului, de-alungul veacurilor. Iubire adevărată și înflăcărată. De aceea Dumnezeu te va face preafericită.
- Și îmi îndeplinește singurul meu dor, singura mea voință. Fiindcă iubirea este capabilă de orice atunci când este atât de deplină și desăvârșită, ca cea a Fiului meu, a lui Dumnezeu. Este capabilă și de ceea ce omului i se pare cu neputință. Adu-ți aminte de aceasta, Ioan! Spune și asta fraților tăi! Cu toții vor fi atacați. Vă veți lovi de multe obstacole, vă va fi teamă de înfrângeri, prigonitorii voștri vă vor chinui, mulți creștini își vor vinde credința...din cauza moravurilor asemănătoare cu cele ale Iscarioteanului și, toate acestea vă vor deprima sufletele. Dar să nu vă fie teamă! Iubiți și să nu fie teamă! Câtă iubire va fi în voi, atât vă va ajuta Dumnezeu și, deasupra a toate, vă va face învingători! Ca serafi puteți face totul. Atunci sufletul – acest lucru minunat pe care Dumnezeu l-a suflat în noi - se ridică la Cer și, ca o văpaie de foc, se prosternează în fața tronului lui Dumnezeu. Dumnezeu îl ascultă și-i îndeplinește orice năzuință. Oamenii ar putea atinge totul, dacă ar fi capabili să iubească, așa cum o scrie Legea străveche și așa cum a învățat-o Fiul meu. De aceea simt că, așa cum El a părăsit acest Pământul cu o suferință de neîndurat, așa eu, îl voi părăsi cu iubire nemărginită. Iată! Nu pot iubi mai mult de atât! Trupul și sufletul meu nu mai pot să reziste! Iubirea mă inundă și mă ridică la Cer, spre Dumnezeu și spre Fiul meu. Glasul lui îmi spune: ”Vin-o! Lasă-l acolo! Ridică-te la tronul nostru ca să te putem îmbrățișa!” Nu mai văd lucrurile din jurul meu, datorită luminii ce se revarsă din Cer! Nu mai aud nimic, doar aceste glasuri cerești! Ioane ale meu, a sosit ceasul îmbrățișării cerești!
    Ioan nu mai este atât de agitat ca și înainte. O ascultă în liniște pe Maria și, la ultimele fraze ale ei, o privește extaziat. Amândoi sunt palizi. Însă paliditatea Mariei, încet se transformă într-o lumină strălucitoare. Ioan se apropie de ea și exclamă:
- Ești ca Isus pe Tabor! Trupul îți strălucește, ca luna, iar hainele ca diamantul! Măicuță, nu mai ești omenească! Trupul îți este translucid și nu are greutate! Ai devenit lumină! Dar tu nu ești Isus. El a fost și Dumnezeu, nu doar Om și a putut face aceasta, la fel ca pe Tabor, cât și pe muntele Măslinilor când s-a înălțat la Cer. Dar tu nu. Haide! Te ajut să te așezi în pat, trupul tău este obosit și atât de binecuvântat. Odihnește-te!
    Își ridică mâinile la piept, își închide acei ochi dragi și plini de iubire și apoi îi grăiește lui Ioan:
- Eu sunt în Dumnezeu. Și Dumnezeu este în mine. Cât timp mă minunez în El, iar El mă îmbrățișează, spune-mi acei psalmi și acele rânduri ale Scripturii care vorbesc despre acest ceas. Duhul Înțelepciunii ți le va arăta. Apoi, spune rugăciunea Fiului meu, repetă cuvintele Arhanghelului și ale Elisabetei și imnul meu de mărire... le voi urmări până ce pot, pe acest Pământ...
Ioan se luptă din răsputeri ca să nu izbucnească în lacrimi dar se stăpânește. Se aude vocea lui frumoasă care de-alungul anilor a devenit ca cea a lui Cristos. Maria o recunoaște, zâmbește, și spune:
- Parcă Isus al meu, ar fi din nou cu mine...
    Ioan recită psalmul 118, pe care îl spune aproape până la capăt, apoi urmează primele trei versuri ale psalmului 41, primele 8 versuri din 31, apoi 22 și la sfârșit psalmul 1. Apoi spune Tatăl nostru, cuvintele lui Gabriel și ale Elisabetei, cântecul lui Tobia din capitolul 24 al cărții fiului lui Sirac, de la versetul 11 până la 46. La sfârșit spune Magnificat-ul. La al 9-lea verset, observă că Maria nu mai respiră și zâmbește senină, ca și cum încă ar trăi. Ioan strigă cu durere, se prosternează la pământ, la marginea patului și o cheamă pe Maria. Nu poate crede că Ea nu îi mai poate răspunde, că sufletul i-a părăsit trupul. Dar trebuie să accepte certitudinea! Se apleacă asupra feței sale care strălucește de fericirea supranaturală. Lacrimile picură pe fața blândă și pe mâinile atât de pure. Acesta este balsamul purificator al trupului Mariei: lacrimile Apostolului iubirii, al fiului adoptat din voința lui Isus.
    Când se dezmeticește din durere, îndeplinind cererea Mariei, acoperă trupul Mariei cu o pânză de in și fața ei cu o maramă. Acum, Maria, e ca și o statuie de marmură, culcată pe capacul unui sarcofag. Ioan o privește printre lacrimi. Apoi rearanjează camera și face ordine printre toate lucrurile inutile. Rămâne la locul său doar patul și măsuța din fața peretelui pe care se află cufărul cu relicve, pune un scăunel pe terasa din fața ușii și o candelă pe un raft. O și aprinde întrucât se întunecă repede. Apoi se grăbește în Getzemani ca să adune flori și ramuri de măslin, pe care s-au copt deja roadele. Întorcându-se în odaie, la lumina candelei, alcătuiește o coroană de flori și ramuri în jurul trupului Mariei.
    Între timp îi vorbește necontenit, ca și cum Maria i-ar mai auzi cuvntele:
- Întotdeauna ai fost crinul văilor, tradafirul cu mireasmă dulce, vița de vie roditoare, sfântul spic de grâu. Ne-ai înmiresmat, tu ne-ai dat Uleiul dătător de viață, Vinul dătăror de putere, Pâinea care îi ocrotește de moarte pe cei care o iau cu vrednicie. Sunt frumoase aceste flori ce te împresoară, sunt pline de pace, pure, ca și tine. Aduc mai aproape candela ca să aibă grijă de tine și să fie lângă mine, până ce și eu am să am grijă de tine. Aș dori ca măcar una dintre minunile, pe care le doresc tare mult și pentru care mă rog, să se împlinească. Prima, să te vadă Petru și ceilați, după care am trimis pe slujitorul lui Nicodim, pentru ultima dată. A doua, ca tu, a cărei soartă s-a sudat aproape cu cea a lui Cristos, să învii în a treia zi, fiindcă nu vreau să rămân orfan și pentru a doua oară. Iar a treia, ca Dumnezeu să îmi dea pacea, dacă cumva nu se va întâmpla cu tine ceea ce aș dori, așa cum a fost și cu Lazăr. Dar de ce nu s-ar întâmpla? A înviat fiica lui Iair, tânărul din Naim, fiul lui Teofil...E adevărat că acelea au fost operele Învățătorului...Dar El este cu tine, chiar dacă nu într-un mod vizibil. Tu nu ai murit din cauza unei boli, ca cei pe care i-a înviat Isus. Ai murit cu adevărat? Ai murit ca orice muritor, mai devreme sau mai târziu? Nu. Simt că nu. Sufletul tău nu mai este în trup și, dacă privim astfel, atunci într-adevăr ai murit. Dar părăsirea sufletului tău neprihănit și plin de har, a trupului tău feciorelnic, a fost doar o părăsire vremelnică. Așa trebuie să fie! Așa și este! Nu știu cum se vor reuni din nou și cum se va reîntoarce viața în tine. Dar sunt atât de sigur de aceasta, încât rămân aici lângă tine, până ce Dumnezeu nu îmi va arăta adevărul, despre soarta ta, prin fapte, sau cuvinte.
    Când totul este în ordine, se așează pe scăunel și punând lângă pat candela, se roagă privind-o pe Maria.

Sursa : "Evanghelia, aşa cum mi-a fost revelată" - Maria Valtorta, vol. 10.