mesajul

vineri, 2 decembrie 2016

MESAJUL REGINEI PACII - Medjugorje, 2 decembrie 2016 - transmis prin Mirjana Dragicevic Soldo

( Sfânta Fecioară a ales data de 2 a fiecărei luni în care să se roage împreună cu Mirjana pentru cei care nu cred. Ea spus că această dată de 2 a lunii este importantă şi că, mai târziu, noi vom înţelege de ce...)

"Dragi copii, inima Mea de mamă plânge când privesc la ceea ce fac copiii Mei. Păcatele se înmulţesc, puritatea sufletului este tot mai puţin importantă; Fiul Meu este uitat - cu atât mai puţin onorat; iar copiii Mei sunt persecutaţi. De aceea voi, copiii Mei, apostoli ai iubirii Mele, cu sufletul şi inima invocaţi Numele Fiului Meu. El va avea cuvinte de lumină pentru voi. El însuşi se manifestă pentru voi, frânge pâinea cu voi şi vă dăruieşte cuvintele de iubire, ca voi să le puteţi transforma în acte pline de milostivire şi, în acest fel, să fiţi martori ai Adevărului. De aceea, copiii Mei, nu vă temeţi. Permiteţi-i Fiului Meu să fie în voi. El se va folosi de voi ca, prin intermediul vostru, să îngrijească sufletele rănite şi să convertească sufletele pierdute. De aceea, copiii Mei, întoarceţi-vă la rugăciunea Rozariului. Rugaţi-vă Rozariul cu sentimente de bunătate, sacrificiu şi mila. Rugaţi-vă, nu numai cu cuvinte, ci cu fapte pline de îndurare. Rugaţi-vă cu iubire pentru toţi oamenii. Fiul Meu, prin jertfa Sa, a înalţat iubirea mai presus de toate. De aceea, trăiţi cu El ca să puteţi avea putere şi speranţă; ca să puteţi avea iubirea care este viaţa şi care duce la viaţa veşnică. Din iubirea Lui Dumnezeu Eu sunt încă cu voi şi vă conduc cu iubire maternă.
Vă mulţumesc."

Momentul aparitiei:  


Staţi cu lumina aprinsă

Stau aşa ca în aşteptare,
Ce va să apară în zare.
Nu ştiu ce şi nici de unde,
Ceva parcă se aude.

Ce-o să fie nu înţeleg,
Va rămâne un mister.
Sau ce simt vom trăi toţi,
Cu zăpadă, vânt, îngheţ.

-Nu aşa, altfel va fi,
Toată lumea va trezi,
Că Semnul nu e ca vântul,
El vine ca sunetul,

Dă semnalul şi anunţă,
Înainte să ajungă.
Priviţi cerul şi lumina,
Care va veni acuma,

În preajmă de sărbători,
Cu reproşuri şi urări,
La întrebări cu răspuns,
Coborând la voi Isus.

-Isuse, de multe ori,
‘Nainte de sărbători,
Tot aşa mereu ne-ai spus,
Că vei coborî de sus.

Nu te-ai ţinut de cuvânt,
Lumea nemaiaşteptând,
Aşa ca fecioarele,
Având felinarele,

Unele pline, aprinse,
Altele fiind surprinse,
De felul cum şi de momentul,
Petrecând evenimentul.

-Tot la fel va fi şi acum,
Unii în somn, alţii veghind,
Când la voi din nou sosesc,
O să fiţi, să vă găsesc.

Că pe ce aşterni te culci,
Aşa va fi şi atunci.
Te-ai pregătit şi făcut,
Aşa după cum ţi-am spus?

De nu te-ai gândit bine,
Şi n-ai ascultat de Mine,
Vine vântul, vine frigul,
Şi de nu ai aşternutul,

Să te apere, să treci,
Prin vijelii şi îngheţ,
Vei fi slab, neputincios,
Căzând de vânt şi îngheţ.

Stai cu felinarul aprins,
Că Eu pot sosi oricând.
Pune în el ulei de ajuns,
Să fie mereu aprins,

Să fii, rămâi în lumină,
În viaţa care o să vină,
Cu acea aură în jur,
Pe veci s-o ai în contur.

Aşa cum din cei culeşi,
De Tatăl fiind aleşi,
Că din faţă, că din urmă,
Să facă parte din turmă.

miercuri, 30.11.2016, ora 16,48. A. Ciobanu






joi, 1 decembrie 2016

Darul protejării copiilor (şi a familiei)

Mama Mântuirii: Acest Dar al Protejării copiilor a fost poruncit de către Iubitul meu Tată

Mesajul (1141) din Cartea Adevărului

Sâmbătă, 31 mai 2014 la ora 16:20
Draga mea copilă, insist la părinții copiilor și tinerilor, din întreaga lume, să-i consacre pe aceștia la Inima mea Neprihănită.
Fiul meu Scump, Isus Cristos, dorește ca Eu să fac aceasta, căci  El îi va acoperi cu Prețiosul Său  Sânge și astfel îi va păstra în siguranță. El vrea ca voi, dragi copii, să faceți acest lucru deoarece El va revărsa mari haruri asupra lor. Acest Dar al Protejării copiilor a fost poruncit de către Iubitul meu Tată. Prin Fiul Său, Isus Cristos, El promite mari Haruri, iar acei copii care îmi vor fi prezentați mie vor fi protejați de influența spiritului celui rău.
Fiul Meu va face tot ceea ce este necesar pentru a uni toate familiile în Noul Său Paradis, iar prin consacrarea copiilor voștri către mine, Mama Mântuirii, o mare Protecție va fi acordată fiecărei familii ai cărei copii îmi sunt oferiți mie.
Iubirea mea pentru copiii lui Dumnezeu este foarte specială, pentru că Eu sunt Mamă pentru toți copiii lui Dumnezeu. Prin mine, Mama Mântuirii, acele suflete consacrate mie vor fi salvate datorită Milostivirii Fiului meu. Aceste suflete nu vor cădea în amăgirea care va fi prezentată lumii de către anticrist.
Trebuie să recitați această Rugăciune o dată pe săptămână, în fața unei imagini a mea, Mama voastră iubită, binecuvântându-vă cu apă sfințită înainte de a o recita.
Rugăciunea (153) a Cruciadei de Rugăciune: Darul Protejării copiilor
"O, Mamă a lui Dumnezeu, Mama Mântuirii, te rog să consacri sufletele acestor copii (numiți-i aici...) și să le prezinți Fiului tău preaiubit.
Roagă-te ca Isus, prin Puterea Sângelui Său Scump, să acopere și să protejeze aceste suflete mici împotriva celui rău, cu toate formele de protecție.
Te rog pe tine, iubită Mamă, să protejezi familia mea în vremurile de mari dificultăți iar Fiul tău să privească cu bunăvoință cererea mea de a-mi ține familia unită întru Cristos și să ne dăruiască Mântuirea Veșnică. Amin."
Mergeți și fiți recunoscători pentru Iubirea pe care o are Dumnezeu față de copiii Săi. O mare Milostivire și Binecuvântare va fi acordată fiecărui copil sau tânăr al cărui nume îmi va fi prezentat mie pentru a-l consacra Fiului meu.
Mama voastră preaiubită,
Mama Mântuirii

LA MULTI ANI, TUTUROR ROMANILOR !


miercuri, 30 noiembrie 2016

MELINDA DUMITRESCU - RHAPSODY OF MEĐUGORJE


Reacții pro și contra la apelul celor patru cardinali

Papa Francisc și colaboratorul său apropiat, Pr. Antonio Spadaro
Articolul il gasiti aici http://www.resurrexitsicutdixit.com/?p=5065

Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail, Gabriel, Rafael

Joi, 29.09.2016
Sfânta Fecioară, împreună cu cei trei arhangheli, a îngenuncheat în fața Sfintei Treimi și, în spatele lor au îngenuncheat și oștirile cerești. Isus, care este la dreapta Tatălui, s-a ridicat și a grăit așa: ”Sărbătoarea de astăzi vorbește despre amintirea victoriei. Însă, de priviți la evenimentele ce se desfășoară pe Pământ, atunci Preasfânta Mea Inimă se umple de durere. Biserica, trece din nou prin perioada marii prigoane creștine ca la începuturi. În lume este ură, diviziuni, tulburări, nu doar în țări, ci și în Biserica Mea. Eu sunt păstorul cerului și al pământului care am putere asupra celor vii și morți. Scripturile se împlinesc, deoarece trebuie să se întâmple tot ce este scris.”
Privind la Sfânta Fecioară, a continuat: ” Măicuța Mea, tu faci totul ca să salvezi pe păstorii Bisericii și sufletele oamenilor. În curând se vor sista profețiile ce dau sfaturi și avertizează. Omenirea a trecut pragul sfârșitului timpurilor.”
Atunci s-a întors către maghiari și a spus: ” Ispășirea pentru păcatele Bisericii și ale lumii este indispensabilă . Eu, jertfa de ispășire, l-am îndestulat pe Tatăl Meu care a fost rănit profund de mulțimea de păcate comise de către omenire. Cei care Mă urmează, să se străduiască a trăi în spiritualitatea împăcării și să exerseze virtutea iertării desăvârșite. Printre credincioșii Mei se duce lipsă de exersarea iertării. Mulți cereți îndurarea Mea, dar uitați voi înșivă să fiți îndurători unii cu alții! Știu că purtați multe răni, întrucât alcătuiți membrele trupului Meu. Sfinții au învățat să-și ofere rănile și să le suporte fără a se plânge de loc. Dacă vreți să fiți plăcuți cu adevărat în ochii Tatălui Meu, atunci nu vă plângeți altora despre familiile voastre și despre cei din jurul vostru.
Prin lamentări se știrbește valoarea suferințelor oferite, iar pe de altă parte nu veți găsi la oameni adevărată ascultare și înțelegere. (aici este vorba de cei care nu își trăiesc profund religia). Întâi încredeți-vă în Dumnezeu, mai degrabă decât în oameni. Aceia, care se încred în Dumnezeu, și doar lui I se plâng, adevăr vă spun, că vor primi ajutor în purtarea crucii. Eu, Mântuitorul vostru, nu M-am plâns nimănui, nici chiar Mamei Mele. Nici nu am avut nevoie întrucât sufletul Mamei Mele era unit cu al Meu și nu au fost necesare cuvintele, ci doar inima. Așadar chem pe fiecare om să se bizuiască pe deplin în Mine și să-Mi predea Mie povara sa.”
Isus s-a dus la Sfântul arhanghel Mihail și i-a spus: ” Copilul meu, nu demult ai acoperit Ungaria cu mantia ta roșie, cea pe care ai lăsat-o în grotă (grota Sfântului Mihail din Monte San Angelo). Condu poporul Mamei Mele către izbândă. În primul rând ocrotește-i și apără-i pe cei care se roagă către tine și-ți acceptă ajutorul. Această țară va aduce reînnoire Europei și lumii. Cu cât se ancorează mai mulți în Dumnezeu, cu atât va fi mai mare protecția asupra poporului maghiar. Puterea Uniunii Europene este nimic în fața Mea. Iubirea și dreptatea Tatălui Meu vor dăinui veșnic, nici chiar tatăl minciunii nu poate șterge adevărul de care el însuși este conștient.
Oricâtă să fie oastea și arma dușmanului, la sfârșit, Cuvântul Meu va învinge. Întipăriți cuvintele Sfintei Scripturi în memoria maghiarilor, fiindcă șarpele cel antic nu poate fi învins de cuvintele omenești. Bătălia ultimelor timpuri este o bătălie spirituală, în care se confruntă cei drepți cu cei răi. Nu peste mult îi voi judeca pe aceia care prin legile lor, vor să surclaseze legile Mele. Oamenii se vor răzvrăti împotriva lor, pentru că își vor da seama că ei de fapt nu reprezintă democrația, ci o dictatură arbitrară (samavolnică – n tr.) în care nu contează deloc cuvântul poporului. Sfinte Mihail, pregătește-i pe îngerii Mei pentru marea bătălie, fiindcă perioada ce urmează va fi una de încercare pentru maghiari, și se vor confrunta cu situații în care credința va avea un rol hotărâtor.”

Maria Magdalena

Trăim în Apocalips

Pe mine m-a afectat,
Super luna m-a întristat,
De atâtea multe veşti proaste,
Despre pământ, despre ape.

Cu aşa dimensiune,
Toate în rău or să se schimbe,
Mai ales în câţiva ani,
Dezastrele vor fi mari.

Deja sunt, au arătat,
Vântul tot a măturat,
Apa s-a mai înălţat,
Pe undeva a îngheţat.

Ce trăim e uimitor!
S-au mutat din locul lor,
De cum oamenii şi clima.
Apocalipsa e acuma.

Nu peste câteva zile,
Sau în anul care vine!
O trăim, e în faţa noastră,
Că e seară, dimineaţă.

Doamne, tare-s supărat,-
Aşa s-a mai întâmplat-,
Nu pe Tine, ci pe lume,
Că nu ascultă de Tine!

După atâtea veşti şi semne,
Parcă arde cremene!
Inima tare ca piatra,
Mintea a luat-o razna!

Şi de merge, calcă strâmb,
Pe alăturea de drum.
Nu mai este ţintă, scop,
Şi ceva făcând cu rost.

Nu e bun simţ, nu-i respect,
Toţi sunt mari şi sunt deştepţi.
Au iahturi şi mari palate,
Şi conturi în alte state,

Ca siguranţă, dobândă,
Acolo să le convină.
Şi hoteluri au făcut,
Banii unde au depus.

Şi pământ au cumpărat,
Că al nostru-i degradat.
Greu e, Doamne, acum în lume,
Şi pământului care o tine!

Că şi el s-a supărat,
A crăpat sau s-a surpat.
O să fie tot de-a valma,
Cu pământul şi cu apa.

Crapă munţi, surpă pământul.
Nici acum nu e sfârşitul?
Cu cutremure, vulcani,
Astea nu-s semne? Nu-s mari?

Sunt şi boli, sunt şi războaie,
Şi sunt mulţi ce mor de foame.
După cum a rămas scris,
Trăim în Apocalips!

luni, 14.11.2016, ora 20,07.  A. Ciobanu



Mesaje mai sunt puţine

Timpul s-a apropiat,
La mesaje de încetat.
Ca înainte de furtună,
Să fie totul la umbră,

Şi la dos, şi pregătiţi,
Cu cele de care ştiţi.
Eu v-am anunţat mereu,
Că vine timpul cel greu,

Acum bătând pe loc pasul,
Ca să facă loc la altul,
În care nu va fi grabă.
E aproape. Cât de îndată!

În cel ce suntem acum,
Va dispare ca un gând.
Şi atunci, întrebând gândul:
Oare ce-am făcut cu timpul?

Că nu mai e cum a fost,
Şi-a schimbat totul pe dos.
Unde-i graba? Unde-i fuga,
Adunând banii cu punga?

Vedeţi cum a lucrat dracul?
Pentru bani v-a făcut sacul,
Tot să pui, să tot aduni,
Aşa ca nişte nebuni.

Nu vedeţi cum vă frământă?
Cât ar fi, tot să n-ajungă!
Tot mai repede, mai mult,
Sacul parcă-i fără fund!

Că tot aşa purtând sacul,
Sufletul l-a îmbolnăvit dracul,
Inima făcând de piatră,
Sângele ca de otravă.

Timpul s-a apropiat,
Să vă lepădaţi de sac,
Că e murdar şi e greu,
Neplăcând lui Dumnezeu.

Staţi acum şi-n loc de sac,
În rugă îngenuncheaţi,
Şi investiţi în acea bancă,
Unde Domnul dă răsplată,

Unde-i raiul, unde-i cerul,
Şi casier e Domnul,
Dând din conturile Sale,
Cum a investit fiecare.

Ascultaţi orice cuvânt,
Ce vi-l dau în acest timp,
Tatăl Dumnezeu Preaînalt,
Cum am primit, am de dat!


marţi, 29.11.2016, ora 14,36. A. Ciobanu

Însă greul e la urmă

Zece ani se împlinesc,
De când mesaje primesc,
De la Tatăl şi Isus,
Inspirat de Duhul Sfânt,

Şi de la Mama Cerească,
Cum a lui Isus şi a noastră.
Ce se va întâmpla, nu ştiam,
Despre ce vedeam şi scriam.

Mă speriam câteodată,
De ceea ce vedeam în faţă:
Mari torente, mari tornade,
Mult terorism şi războaie.

Ochii cât puteau să vadă,
În faţă totul să ardă!
Ce cutremure, vulcani,
Cât de dese şi de mari!

O dată am văzut în faţă,
Ţara noastră dărâmată,
Nimic şi nimeni în viaţă,
Însă pe jos era iarbă.

Ce nori negri, furioşi,
Se lăsau pe pământ jos!
Şi deodată a apărut,
Ca smoala, ceaţă, urât!

Altă dată într-o noapte,
De sus am văzut căzând carne (avionul polonez în Ucraina).
Cele ce n-am înţeles,
Urmează să le privesc.

Uneori părea sinistru,
Cum vedeam cerul, pământul.
Din ce am văzut şi am scris,
Multe au fost. Mai e un pic,

Însă greul e la urmă,
Când va fi marea furtună (cele 3 zile de întuneric),
De a trece în noul timp,
Noua Lume, Noul pământ.

vineri, 25.11.2016, ora 19,53. A. Ciobanu


Daţi lumii hrană această mană

Pe cei ce v-am ales profeţi, mesageri,
Şi v-am dat colaboratori,
Îi rog cu voi pasul să ţină,
Să nu cadă acum în derivă.

Nu vă jucaţi cu al Meu Cuvânt,
Ce îl transmit acum lumii pe pământ!
Lăsaţi orice îndoială, suspiciune,
Şi transmiteţi Cuvântul Meu la lume.

Cei ce îl aşteaptă sunt mulţi,
E mana lor în acest timp.
Nu le luaţi porţia de har,
Să nu vă fie viaţa un calvar,

Atât aici cât şi în cealaltă.
Pentru ce? O nimica toată!
Spuneţi lumii ce vorbesc,
Că Eu totul răsplătesc.

Luaţi în seamă că nu-i glumă,
Cuvântul Meu lumea să-L audă;
Sunt urechi ce le desfundă,
Şi minţi ce le dă lumină.

Aveţi o misiune de mare valoare,
Pentru viaţa asta şi cea următoare.
Pe pământ viaţa e o clipă,
Următoarea este nesfârşită.

Faceţi eforturi, jertfe, sacrificii,
Ca să aveţi veşnic beneficii,
Şi dobândă cum nu-i pe pământ,
Nu sută la sută, ci la nesfârşit.

Luaţi rolul dăruit în serios,
Ca în faţa Mea să nu cădeţi jos.
Să vă ridicaţi n-o să puteţi,
Faceţi acum ce de făcut aveţi.

Sunt Duhul Sfânt cel coborât de sus,
Ce Tatăl Ceresc la voi M-a trimis.
Ca în Cenacol la apostoli cu Maria,
La fel timpul e la voi acuma.

sâmbătă, 26.11.2016, ora 23,45. A. Ciobanu


Cel mai mare erou al lumii

Cel mai mare erou al lumii este acela care merge şi îşi spovedeşte păcatele! (mărturia Mariei)

Vă prezentăm o mărturie a unei tinere după un pelerinaj la Medjugorje, anul acesta la Festivalul Tineretului (august 2010):

Anul acesta am venit la Medjugorje pentru a patra oară. Înainte să vă povestesc despre experienţa mea de anul acesta, doresc să vă împărtăşesc despre primele trei pelerinaje la sanctuarul marian din Medjugorje.

Prima dată am venit în acest loc împreună cu familia mea, de Sărbătoarea Paştelui, cu trei ani în urmă. Acest pelerinaj de acum trei ani a reprezentat o răscruce pentru familia mea. De atunci am observat cum părinţii mei s-au schimbat, inima li s-a înmuiat, iar fratele meu s-a convertit imediat după acest prim pelerinaj.

Nu pot spune acelaşi lucru despre mine, însă, deoarece la vremea aceea am considerat că a fost cel mai oribil pelerinaj trăit de mine în toată viaţa mea. De îndată ce ajunsesem la Medjugorje, am devenit tot mai răutăcioasă, mai înrăită şi simţeam că am ceva împotriva tuturor.

Mă deranja orice lucru oricât de nesemnificativ. Mă deranja când cineva mi se adresa, când cineva povestea despre minunile trăite şi harurile primite în acest loc. Detestam cazarea, oamenii din jurul meu, organizarea în general, îl uram pe bietul Damian care se ocupa mereu în cele mai mici amănunte de organizarea pelerinajului. Nu suportam să văd persoane cu credinţă mare şi care afişau o smerenie adâncă. Aveam efectiv o repulsie faţă de astfel de persoane.

Detestam faptul că eram cazată cu familia mea. Mă certam des cu fratele meu căruia aveam mereu câte ceva să îi reproşez, iar faţă de părinţii mei afişam continuă nerecunoştinţă, în special faţă de mama mea pe care simţeam că nu o mai suport şi căreia voiam să îi aduc toate acuzele din lume pentru toate suferinţele şi durerile de care avusesem parte până atunci. Pe tatăl meu îl acuzam în sinea mea de imparţialitate, indiferenţă, severitate până la exces ş.a.m.d. Înjuram des şi Îl blasfemiam şi pe Dumnezeu.

Cât priveşte programul de rugăciune, ei bine, acesta a fost cel mai cumplit. Deşi sunt crescută într-o familie religioasă, catolică practicantă, în care ni s-au predat lecţiile catehetice şi în care rugăciunea nu lipsea (mai puţin cea a rozarului care lipsise în ultimii ani după moartea bunicii mele), programul de rugăciune şi cel liturgic de la Medjugorje a fost pur şi simplu un calvar. Simţeam că cu cât mă rog mai mult şi mai intens, cu atât mă înverşunez mai tare faţă de lume şi faţă de Dumnezeu. Aşa că am încetat să mă rog.

Nu pot să vă descriu ura şi neliniştea care s-au cuibărit în sufletul meu la acea vreme, sentimente pe care le-am nutrit pe mai departe, în timpul următoarelor pelerinaje.

Resentimentele mele s-au intensificat şi mai puternic la întoarcerea spre casă. Pe autocar, am fost invitaţi să depunem mărturie. Singura mea dorinţă a fost să vorbesc împotriva acestui loc de pelerinaj, însă ceva m-a oprit. Am simţit ruşine profundă. Între timp am ascultat mărturia fratelui meu care se convertise şi pentru care părinţii mei se rugaseră cu atâta ardoare. Toate lumea era veselă, zâmbăreaţă, fericită, împlinită. Atunci mi-am spus: „Maica Domnului a dat fiecăruia în parte şi tuturor haruri, mai puţin mie. Dar nu-i nimic, mie oricum nu îmi trebuie nimic de la Ea. Nu am nevoie de niciun har de la Dumnezeu. Mă descurc şi singură.”

Am simţit atâta ură şi atâta invidie (ţin să precizez că este un păcat de moarte să invidiezi harurile şi talentele fratelui tău, este un păcat împotriva Duhului Sfânt, iar acest păcat, după cum se ştie, nu se iartă), încât am plâns de amărăciune şi de inimă rea pe tot parcursul drumului spre casă.

Nu am putut ierta pe nimeni, nu am iertat nici voinţa lui Dumnezeu despre care spuneam că se face vinovată de nefericirea mea cea mare.

M-am simţit părăsită, abandonată, singură şi foarte amărâtă. Aveam un suflet gol şi în anul ce a urmat acestui pelerinaj până la cel de-al doilea am intrat în mari depresii din această cauză.

Cu toate acestea, eu nu am abandonat practica religioasă. Mergeam la biserică în duminici şi sărbători, am continuat o vreme să mă rog sfântul rozariu şi să mă folosesc de sacramente. Cred că mai mult de frică. Iar crucile au fost destul de mari.

Tot în anul acela, tatăl meu mi-a facut cadou un pelerinaj la Medjugorje care avea să aibă loc de Anul Nou. Nu mai reţin exact cuvintele lui la telefon, însa mesajul tatălui meu suna cam aşa: „ca să ţi se mai înmoaie inima”. Nu pot să spun că m-am bucurat de acest cadou. Aş fi preferat să folosesc banii aceia pentru tot felul de achiziţii, însă am acceptat darul şi de Anul Nou, şi cu mare rezervă totuşi am ajuns la Medjugorje.

Eu sunt o persoană foarte comodă. Nu suport frigul, sărăcia, mizeria, lipsurile în general. În acea iarnă am avut parte de câteva dintre acestea. Iar unul dintre cele mai mari lipsuri era lipsa iubirii.

La acest pelerinaj singura schimbare a fost că nu am mai fost atât de înverşunată faţă de cei „favorizaţi”, ca să le spunem aşa. În sinea mea deja mă resemnasem că Dumnezeu nu îmi va dărui niciodată niciun har aici şi oricum degeaba mă voi mai ruga de acum încolo. De-acolo tot cu desaga goală şi fără haruri mă întorc. Speram doar să nu ajung în iad. Acesta a fost singurul meu pretext de a mă mai ruga. Apoi mi-am adus aminte că sunt alte persoane care cu siguranţă au mai mare nevoie de haruri şi nu am contenit să mă rog pentru ele şi pentru iertare de păcate în general.

M-am întors, însă în viaţa mea au avut loc de atunci înainte încercări mai mari. Depresii, puternice, dorinţe de suicid, insomnii, alte afecţiuni. Starea mea de sănătate nu era foarte favorabilă, deşi încercasem să mă tratez în diverse feluri. De fapt nici nu se putea spune exact care era cauza acestor suferinţe.

Al treilea pelerinaj a avut loc acum doi ani, când am participat pentru prima dată la Festivalul Tinerilor. Eu şi fratele meu primiserăm în dar de la părinţii noştri posibilitatea de a mai merge într-un pelerinaj la Medjugorje.

Eu şi fratele meu am mers cu grupuri separate şi ne-am întâlnit la festival doar de câteva ori. În sinea mea am fost foarte fericită că nu trebuie să particip alături de el, deoarece sentimentele mele de invidie faţă de el nu dispăruseră încă. Încă îl invidiam pentru convertirea miraculoasă de care avusese parte. Îl invidiam pentru că părinţii mei se rugau atât de fierbinte pentru el în continuare. Invidiam şi privirea sclipitoare a mamei mele care vorbea cu atâta drag de schimbarea lui, de harurile lui primite aici la Medjugorje.

M-am simţit exact ca în parabola fiului rătăcitor. Eu fiind cea mare dintre noi doi, m-am văzut exact în postura fratelui mai mare care slujeşte tatălui său şi care, la întoarcerea fratelui său, s-a mâhnit pentru că tatăl său nu îi arătase aceeaşi iubire şi afecţiune şi nu a sărbătorit în aceeaşi măsură grandioasă prezenţa sa necontenită şi fidelitatea sa faţă de el.

Trebuie să recunosc cu ruşine că multe dintre păcatele mele din viaţa mea au fost făcute tocmai din dorinţa de a nu fi ca fratele meu. Spre exemplu, dacă ştiam că fratele meu este pur, eu am vrut sa îmi mânjesc puritatea tocmai de a demonstra că trebuie să fiu privită altfel.

Al treilea pelerinaj la Medjugorje a culminat cu o mare decepţie pe plan sentimental. Suferinţa provocată de acest eveniment (am cunoscut în grupul meu un băiat despre care am crezut că este trimis de Cel de Sus special pentru mine) m-a adâncit într-o depresie şi mai mare, şi imediat după întoarcerea acasă am vrut să îmi pun capăt vieţii de mai multe ori.

Am adăugat la aceasta lipsa de încredere în mine însămi, lipsa demnităţii şi a respectului, lipsa sincerităţii (trăiam o veşnică minciună şi purtam nenumărate măşti pentru a mă ascunde de mine însămi, de a mă ascunde faţa de ceilalţi şi de judecata şi critica lor), rugăciunea s-a rărit până în punctul de a nu mă mai ruga deloc.
Dupa acest pelerinaj, decepţiile mele sentimentale s-au ţinut lanţ, iar degradarea mea a continuat până mult mai târziu.

Am terminat facultatea cu bine. Unica mea dorinţă după acest eveniment a fost să plec cât mai departe de casă şi să încep o viaţă singură, aşa cum mi-aş fi dorit eu să mi-o organizez mai bine.

Am ajuns la un program de masterat în capitală, la Bucureşti, unde în sfârşit îmi făcusem o nouă viaţă. Mă schimbasem, în sensul că mă izolasem aproape complet, munceam mult şi învăţam tot mai mult, citeam şi mă documentam, doar ca să alung timpii aceia morţi care mă tentau să mă gândesc la nefericirea mea. A fost anul pustietăţii mele când am cunoscut că Dumnezeu mă iubeşte, dar încă Îl ştiam de frică.

Pentru prima dată în viaţa mea nu mi-am mai dorit răul. Din contră, am dorit să excelez, să arăt că pot atât de multe lucruri remarcabile. Mi-am făcut şi un mic renume, traducând şi publicând în diferite publicaţii literare. Am învăţat să spun lucrurilor pe nume, deşi de cele mai multe ori am jignit ăi am rănit persoanele din jurul meu. Am luat-o ca pe o lecţie de viaţă, care la un moment dat trebuia să aibă loc, deoarece sufocasem mereu adevărul în mine.

După un timp, cu toate că îmi mergea bine aşa de una singură şi singuratică de felul meu, sufletul a oftat într-o zi şi şi-a exprimat dorinţa de a gusta şi o altfel de fericire, una care să cuprindă şi viaţă şi vlagă şi energie şi entuziasm şi pace în suflet. O linişte care îmi lipsise atâta vreme.

Atunci, probabil că sufletul meu a rostit o mică rugăciune sinceră – căci Domnul a auzit strigătul meu lăuntric – iar tatăl meu ne-a facut din nou cadou mie şi fratelui meu un drum la Medjugorje de Festivalul de anul acesta, de data aceasta împreună, sub auspiciul că trebuia să închegăm relaţia noastră de fraţi.

Dezamagirea mea a fost foarte mare, însă cu aceeaşi mască faţă de părinţii mei care atâţia ani nu au ştiut nimic (şi îmi cer iertare faţă de ei pentru lipsa mea de onestitate), am acceptat şi am pornit spre Medjugorje.

Din prima zi când am ajuns, am făcut febră, m-am simţit foarte rău şi m-am îmbolnăvit de limfadenită (infecţie a limfei), iar după spusele medicilor de la dispensar, eram în stare destul de gravă.

Mare mi-a fost teama atunci că tot acest pelerinaj va fi o altă dezamăgire şi se va ruina orice speranţă de a construi ceva bun din această experienţă.

Şi mai mari au fost tristeţea, amărăciunea şi invidia mea faţă de ceilalţi care erau sănătoşi şi mereu veseli, gata să primească în dar ceea ce Măicuţa Domnului avea să le ofere.

Atunci pentru prima dată am spus: „Doamne, nu-ţi mai cer nimic. Doar te rog să mă ierţi şi dacă voieşti, atunci vindecă-mă. Dacă asta este voia Ta. Iar eu Îţi ofer această cruntă suferinţă.”

A doua zi am intrat într-o puternică stare de deprimare. Capul mi-a fost invadat de înjurături, blasfemii, invidie şi gelozie puternice, răutate şi ură, resentimente. Era un calvar sufletesc. Mi-am simţit tot trupul încrâncenat şi înveninat de frustrări. Am simţit că trebuie să cer ajutor, dar nu ştiam încotro.

Plângând m-am dus să caut un preot pentru spovadă. Am stat, la unul dintre cei aflaţi la datorie, mai bine de ½ de oră, iar apoi am schimbat preotul, nemulţumită fiind.

Am rămas la cel din urmă care la început mi-a provocat o stare de irascibilitate pentru că luase pe cineva înaintea mea, deşi eu stăteam la rând de ceva vreme.

Când sosise rândul meu, m-am aşezat, dar nu ştiam ce să îi spun. Mă gândeam că va fi ca până acum. Îi voi spune părintelui că mă simt rău, că am nenumărate stări ciudate şi el o sa îmi spună că mă înţelege, dar de fapt nu va pricepe nimic şi apoi mă va dezlega, după spovadă mă voi simti bine doar puţină vreme, însă piatra de pe sufletul meu nu va fi ridicată niciodată, şi iar o iau de la capăt cu viaţa mea nefericită.

Surpriza mi-a fost mare când m-am aşezat şi am început să mă bâlbâi, spunându-i preotului că nu ştiu ce am, nu ştiu de ce mă simt astfel, de parcă îmi venea să omor pe cineva chiar în acel moment, şi să îmi vărs ura şi dispreţul faţă de lumea întreagă, căci preotul m-a provocat la o discuţie din care aveam să îmi aflu cauzele acestor stări.
Primul lucru care m-a întrebat a fost dacă făcusem vreodată reiki sau yoga sau alte meditaţii transcendentale şi practici ezoterice.

Răspunsul meu a fost afirmativ. Pe la 15 ani am intrat într-o grupare yoghină (Sahaja Yoga) la care am luat parte doar timp de o jumatate de an. După scandalul mondial cu MISA, am renunţat însă m-am desprins destul de greu de această practică. Această practică yoghină făcea abstracţie de exerciţii fizice şi se concentra strict pe meditaţia transcendentală (voi vorbi despre aceasta puţin mai încolo).

După această practică, m-am iniţiat în practica meditaţiei Silva, cristaloterapie (vindecare prin meditaţia cu cristale), cromoterapie, meloterapie, am consultat astrologi, clarvăzători, mi s-a ghicit în cărţi (deşi într-o manieră absolut jovială), am consultat tot felul de horoscoape şi m-am iniţiat şi în practica „minţii” şi strict a mentalului omenesc, nicidecum nu m-am lăsat condusă de Dumnezeu. În tot acest timp eram fană a muzicii rock din cele mai depresive şi mai diabolice (ex. HIM – precizez că numele este dedicat diavolului „His Infernal Majesty = Maiestatea Sa Infernală”, iar muzica sa conţine foarte multe versuri din ritualurile satanice). Pe lângă acestea am citit şi m-am documentat mult despre satanism şi m-am înhăitat cu tot felul de oameni cu probleme de acest gen şi care îmi inspirau multă frică şi angoasă, însă de care nu mă puteam dezlipi. Era un drog, un venin pe care îl ceream constant.

I-am spus părintelui că am spovedit aceste lucruri mai demult şi de mai multe ori, însă el a remarcat faptul că „sunt nişte spirite care stau scai pe tine”, iar pe „fruntea ta scrie sunt o victimă, răneşte-mă, urăşte-mă, etc”. Părintele se uita mereu la capul meu, nicidecum în ochii mei, de parcă ar fi văzut ce scria pe fruntea mea, sau poate că a văzut clar ceva anume, însă mie nu mi-a spus exact.

Atunci i-am povestit despre viaţa mea personală, cum că decepţiile mele se ţin lanţ de mine. Nu reuşesc să înţeleg de ce sunt mereu părăsită şi de ce întâlnesc oameni aparent buni care doresc şi îmi caută ajutorul iar când i-l ofer, tot eu sunt cea care mă îmbolnăvesc de depresie de pe urma lor.

Părintele mi-a explicat că aceste spirite îşi caută persoane cu spirite asemănătoare cărora să se aciueze. Asta înseamnă un fel de co-victimizare, ceea ce înseamnă că aparent vedem că unul dintre noi cere sau are nevoie de ajutor, însă toate persoanele implicate nu sunt decât nişte jucării în mâna celui rău şi implicit au de suferit de pe urma acestei întâlniri între noi.

Aici voi enumera câteva dintre spiritele rele şi păcatele lor: anorexie (am suferit de pe urma acestei boli câţiva ani la rând), angoasă, deprimare, deznădejde care automat duc la depresie, dorinţa de suicid (faptul plinit atunci când se ajunge prea departe), auto-flagelare (o făceam când deznădăjduiam şi doream să mă sinucid, însă nu aveam curaj să duc până la capăt acest gest extrem), ura de sine, degradarea demnităţii şi a respectului de sine prin fapte necurate, păcatele sexualităţii, apoi mândrie şi în partea opusă, cot la cot, avem smerenie mult prea mare până în punctul de umilire şi înjosire proprie a sinelui, destrăbălare, căderi nervoase, psihice, ură şi invidie, frustrări, stări de nefericire şi de nemulţumire, insomnii, iar lista mai poate continua. Toate acestea merg în lanţ, iar eu am comis toate acestea, spre mai marea mea ruşine.

Degradarea mea ca fiinţă umană în care Dumnezeu a sădit scânteia Sa divină ajunsese în punctul culminant. Cel mai interesant lucru este că toate acestea apăreau şi se intensificau în special atunci când eram în stare de har. Este ca o boală recurentă, ea tot apare, deşi sunt tratate simptomele. Aşadar, trebuia analizată întâi cauza.

A fost o discuţie pe care nu o voi uita niciodată şi care mi-a îndepărtat vălul de pe ochi. Atunci am văzut lanţul diabolic al tuturor acestor păcate strigătoare la cer şi consecinţele lor şi legăturile lor în planul vieţii mele şi al altora. Am înţeles atunci de ce aveam oameni de o anumită teapă lângă mine: pentru că ne atrăgeam reciproc.

Cred că cea mai mare dovadă de iubire este când cineva iartă necontenit. La acea spovadă am înţeles că Dumnezeu mă iubeşte necondiţionat şi mă iubise încă dinainte de conceperea mea în pântecul mamei mele şi mă căutase atâţia ani ca pe o oaie rătăcită ca să revin în staulul Său şi să am parte şi eu de fericire. La ideea mea că Dumnezeu mie nu mi-ar da niciun har şi altora da, nu am găsit nicio explicatie logică. Nu văd de ce Dumnezeu nu ar dori să îmi ofere şi mie din bucuria pe care o pregateşte pentru noi toţi fără excepţie. Însă eram atât de oarbă şi orbită de cel rău, încât nici măcar o judecată sănătoasă nu am putut avea ca să îmi explic de ce aveau loc aceste lucruri.

Prin preotul respectiv (Părintele Reiner, pentru care mă voi ruga mereu şi căruia îi mulţumesc din suflet), Isus m-a eliberat literalmente: a rostit o rugăciune care a spart lanţurile şi legăturile cu toate aceste spirite şi practici diavoleşti. Dezlegarea de păcate şi alungarea spiritelor în adâncurile de unde veniseră a fost resimţită pe viu. Din plânsul, mâhnirea şi înverşunarea care mă paralizau, două mâini au ridicat colţurile buzelor mele într-un zâmbet luminos, iar fiinţa mea a fost inundată de atâta bine, linişte, bucurie, pace, IUBIRE. Era IUBIREA LUI DUMNEZEU. Iar eu tocmai mă renăscusem. Sau, dacă vreţi, înviasem. Am fost moartă şi Dumnezeu m-a chemat din nou la viaţă. La viaţa veşnică.

Am exclamat: „Părinte, mă simt ca nouă !” Iar părintele a exclamat la rândul său: „ALELUIA !!!”

Nu pot descrie bucuria imensă care mă stăpânea. Nu mai eram geloasă, invidioasă, ci eram preaplină de iubire. Aş fi vrut să îmbrăţişez oamenii care treceau pe lângă mine, ca să pot împărtăşi bucuria mea. Simţeam că în sfârşit Dumnezeu a umplut desaga mea cu atâtea haruri încât se va deşira imediat la cât de multe simţeam că am primit la acea spovadă. Îl iubeam pe fratele meu. Îmi iertasem părinţii, prietenii, foştii iubiţi. Iar eu îmi cerusem iertare de la toţi şi de la fiecare în parte. Atunci mi-am amintit de cuvintele părintelui din grupul nostru: „Cel mai mare erou al lumii este acela care merge şi îşi spovedeşte păcatele”. Da, pentru prima dată în viaţă am recunoscut limitările mele (eu fiind o fiinţă absolut obişnuită) şi în sfârşit făcusem ceva remarcabil: m-am lăsat readusă de Dumnezeu la viaţă prin sfânta spovadă.

Părintele m-a întrebat la sfârşitul spovezii: „Ce cauţi tu de fapt la Medjugorje?”

Eu i-am răspuns: „Chiar nu ştiu, Părinte. NU ŞTIU CE CAUT! Ce caut de fapt?”

Atunci, Părintele mi-a adus aminte de istoria Mariei Magdalena şi de convertirea ei, iar apoi de Învierea Domnului. Ce căutau femeile în dimineaţa Paştelui la mormânt?

Răspunsul meu a venit imediat: „Pace, Iubire, Iertare...”

„Ai studiat prea mult”, zise Părintele, „Nici nu poate fi atât de complicat! Aminteşte-ţi!”

Şi atunci mi-am amintit de Maria Magdalena când i se arătase Isus la mormânt. Şi ea a exclamat, aruncându-se la picioarele Lui: „Doamne!”

Am spus: „PE DOMNUL ! Pe Domnul Îl căutam !!!”

„Aleluia”, a strigat Părintele. 

„Dar, Părinte”, am adăugat eu, „ce să Îi spun acum că m-a vindecat şi că m-a salvat?”

„Vorbeşte cu El. Spune-i orice.” a zis el.

După spovadă m-am refugiat pe iarbă, înaintea altarului, şi cu deplină recunoştinţă am spus:
„DOAMNE, IATÃ-MÃ ! AM VENIT. NU ŞTIU CE CUVINTE SÃ ROSTESC... DECÂT CÃ ÎTI MULŢUMESC ŞI TE IUBESC”.

După această experienţă s-a grăbit şi vindecarea mea trupească, iar primele semne de vindecare au avut loc chiar în seara în care s-a rostit pentru prima dată rugăciunea vindecării. Mulţumesc lui Dumnezeu. Acum, după spusele Părintelui, arăt mai bine, şi sunt în convalescenţă. Am mult de recuperat.

Acum câteva cuvinte despre yoga. Această practică promite atât de multe într-o manieră atât de subtilă. Promite vindecări, fericire, opulenţă, viaţă lungă, etc. Se pun bazele practicării meditaţiei transcendentale asupra organelor din vecinătatea chakrelor (chakra este un punct energetic, există 6 chakre care culminează cu cea de-a 7-a care este şi ultima şi care îşi are corespondentul în creştetul capului. ATENŢIE ! Aici se insistă în timpul unei meditaţii pentru a avea o influenţă asupra centrilor nervoşi. Meditaţiile pot atinge valoarea unei hipnoze proprii sau înfăptuite de altcineva). În timpul meditaţiilor – care de regulă se fac în grup pentru a creşte intensitatea energiei Kundalini (este o energie malefică, diabolică !!!) – se invocă diverşi zei hinduşi cărora membrii trebuie să li se închine şi să rostească (în limba hindusă sau într-o limbă necunoscută de ei) invocaţii şi rugăciuni de cerere şi mulţumire, ofrande, etc. ATENŢIE – SUNT INVOCAŢII DIRECT CÃTRE DIAVOL !!! Prin aceasta se deschide poarta răului care trimite – la cererea omului – spiritele necesare pentru diversele cereri (bani, pofte, lăcomie, ură, depresii, etc).

Tot astfel, membrii pot să se roage Tatăl Nostru, însă nu şi alte rugăciuni (nicidecum Bucură-Te, Marie, nicidecum nu au voie să îşi facă semnul crucii!) În timp li se cere să se dezică de religia lor, în special dacă este creştin-catolică. Copiii nu se mai botează, iar membrii acestei grupări yoghine nu se vor căsători decât cu membrii de acest fel, nicidecum cu alţi oameni care nu au avut aşa-numita „trezire a energiei Kundalini în ei” (traducerea ar fi: trezirea demonului în ei !).

Totodată, fiece apă sau hrană va fi „binecuvântată” cu această energie de către fiecare membru în parte. La fel şi obiectele şi hainele (după modelul creştin, doar că este invers – infestarea obiectelor şi a hranei !). Se recomandă ca membrii – dacă nu s-au dezis încă de religia lor şi nu au îmbrăţişat universalitatea – să facă meditaţii în biserici (în special la Isus în Preasfântul Sacrament – ATENŢIE – SACRILEGIU ŞI PÃCAT FOARTE MARE !) şi asupra persoanelor din casele şi familiile lor, asupra organelor şi gândurilor lor (cu scopul de a înfăptui vindecarea şi altor persoane şi trezirea energiei Kundalini în ele) ATENŢIE – NU FACEŢI ACEASTA, ÎNTRUCÂT PERSOANELE CHIAR SE ÎMBOLNÃVESC ŞI POT AJUNGE SÃ SUFERE DE DIFERITE BOLI. Diavolul există şi are putere !

Sahaja yoghini se închină şi adoră fondatoarea acestei practici, numită Shri Mataji Nirmala Devi (Shri Mataji = Sfânta Mamă, în limba hindusă). Această femeie are o putere de hipnoză şi de seducţie extraordinar de mare. Atrage cu foarte mare uşurinţă adepţi, în special tineri, care sunt dornici (fără motiv anume) să se sinucidă pentru ea. Am vizionat unul dintre documentarele despre viaţa şi munca ei ca lider al grupării yoghine şi pot să vă spun că oamenii i se închină ca unui dumnezeu. Aceasta neagă orice religie particulară şi declară deschisă poarta către libertarea de a adera la o religie universală (vezi NEW AGE) în care Isus este doar unul dintre miile de zei pământeşti cărora ar trebui să ne închinăm şi să le cerem ajutorul. Tatăl Ceresc ar fi puterea supremă în care toate religiile şi puterile se contopesc. Este mai mult o idee al unui tot absolut, decât o persoană anume.

Membrii grupării trebuie să doarmă şi să stea în apropierea fotografiei acestei femei, iar meditaţiile trebuie să aibă loc înaintea acestei fotografii. Trebuie să vă spun că meditaţiile sunt de mii de ori mai puternice cu fotografia acestei femei, iar energia se resimte înmiit, în special în creştetul capului. Ţin să menţionez că această energie este cauza sexualităţii necontrolate, a masturbării şi a dorinţei de destrăbălare (orice viciu în general, dar în special acestea).

Este o stare de foarte mare bine, o relaxare care atinge starea de transă. Te simţi extraordinar de bine şi nu doreşti să ieşi din această stare. De aceea, doreşti să o practici tot mai îndelung şi mai frecvent. Trupul se simte conectat la o putere extraordinară, iar în zona capului au loc scântei fenomenale (unul dintre simptome). Imediat ce yoghinul iese din această stare se instalează starea de depresie care începe cu răcirea corpului (mi se făcea tot mai frig – atacă circulaţia periferică, apăreau frisoane, membrele erau extrem de reci, tremuram la propriu – fapt pentru care se doreşte din nou meditaţia, deoarece aceasta echilibrează temperatura corpului), stare de nemulţumire, nelinişte, angoasă, indiferenţă, nesatisfacţie, irascibilitate, nefericire, stare de somnolenţă, dorinţa de a dormi mult prea mult. Apoi aceasta continuă cu izolare, înverşunare faţă de cele sfinte, blasfemii (deja ajunsesem să consider că omul îşi este sieşi de ajuns, nu mai are nevoie de Dumnezeu), dorinţa de suicid din cauza stării de nemulţumire perpetue. Scade pofta de viaţă şi încrederea în sine. Mintea este invadată, fără voia ei, de gânduri malefice, de ură, invidie, frustrări, suicid, depresie, cârtire şi blasfemii faţă de Cele Sfinte (chiar dacă în grupare nu se cultivă această înverşunare, ci se propagă ideea de acceptare universală), dorinţa de a face consacrare la Satana.

Meditaţiile mentale Silva:
Cultivă vindecarea proprie, meditaţiile mentale, hipnoza, propagă ideea că forţa omenească îşi este sieşi de ajuns, iar Dumnezeu trebuie să fie introdus în viaţa omului foarte restrictiv. 

Cristaloterapia: FOARTE PUTERNICÃ ŞI FOARTE PERICULOASÃ !
Propagă vindecarea sinelui, a sufletului, a minţii şi a trupului prin forţe pur umane. Se folosesc pietre semi-preţioase, cristale, la care se adaugă invocaţii ale Luminii Cristice (nu se referă la Cristos!), ale Luminii Angelice (nicidecum un înger al lui Dumnezeu, ci mai degrabă Lucifer!). Cristaloterapia recomandă ca locuri de meditaţie pentru vindecare bisericile (La Isus din Preasfântul Sacrament – ATENŢIE ! ESTE PÃCAT GRAV ŞI ESTE FOARTE PERICULOASÃ !). Am încercat pe propria piele cristaloterapia în scop de vindecare. Efectul a fost dezastruos: dureri extraordinare, psihoze, angoase, anxietate, paranoia, insomnii, stări frecvente de rău general, fără ca doctorii să găsească o cauză. Starea generală de sănătate se îmbunătăţeşte aparent, pentru ca după scurtă vreme să reapară aceleaşi simptome la o intensitate mult mai mare. Sunt afectate sistemul nervos central şi centrii care controlează funcţiile vegetative ale corpului uman.

Maria

Sursa: mărturie preluată în anii trecuţi de pe site-ul http://www.reginapacis.ro/